EcoVisio organizează Caravana IarmarEco 2020!

Distribuie prietenilor:


Caravana IarmarEco 2020
EcoVisio organizează cea de-a opta ediție a evenimentului IarmarEco - Iarmarocul Oportunităților Ecologice și a Antreprenoriatului Social, care va avea loc sub formă de CARAVANĂ 
și va fi axată pe promovarea producătorilor și a actorilor locali. Astfel, pe parcursul lunii octombrie vom organiza câte un IarmarEco în 4 localități din țară: Chișinău, Rezina, Sângerii Noi și Ialoveni.

Ca în fiecare an, IarmarEco va pune accentul pe producători și consumatori locali și pe crearea relațiilor dintre aceștia. Fiecare locație din cadrul Caravanei va avea câte 30-40 de expozanți, cu o mare diversitate de produse locale, artizanale și ecologice. Pe lângă un asortiment bogat de produse naturale, vizitatorii vor avea parte de degustări, workshop-uri, concursuri cu premii, activități pentru copii și ateliere de creație, iar pentru amintiri frumoase, vom avea amenajată și o zonă pentru fotografii! 

Ca să nu ratezi să-ți faci plinul cu bunătăți și emoții pozitive, alege-ți data și locația cea mai aproape de casă sau suflet:

  • Chișinău - 4 octombrie, parcul Alunelul
  • Rezina - 10 octombrie, piața orașului Rezina
  • Sat Sîngereii Noi, raionul Sîngerei - 14 octombrie, parcul Sîngereii Noi
  • Ialoveni - 17 octombrie, parcul Sfatul Țării

Toate evenimentele se vor desfășura între orele 11:00 și 17:00. Mai multe detalii despre expozanți, activități și fiecare locație din cadrul Caravanei IarmarEco vei găsi pe pagina de Facebook a evenimentului sau pe iarmareco.md.

Dacă ești producător local, crești, creezi sau produci produse ecologice și vrei să te alături Caravanei IarmarEco 2020 în calitate de expozant, te invităm să te înregistrezi la eveniment, completând acest formular: bit.ly/Formular_CaravanaIarmarEco2020

Data limită de înregistrare este 20 septembrie 2020.

Înainte de înregistrare vă rugăm să analizați cu atenție regulamentul de participare :bit.ly/Regulament_IarmarEco_2020

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

.Caravana IarmarEco 2020 este organizată de EcoVisio și finanțată de Facilitatea de Dezvoltare a Fondului European pentru Europa de Sud - Est (EFSE DF) în cadrul inițiativei EU4Business, de IM Swedish Development Partner și de Suedia. Parteneri locali: Primăria Ialoveni, Primăria Rezina, Primăria Sîngereii Noi și Pretura Buiucani.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet