
CNED angajează șef/șefă al Secției Contabilitate pentru coordonarea activităților financiare și raportare în domeniul energiei durabile.

CNED este instituția publică care are misiunea de a coordona și de a organiza activitățile orientate spre asigurarea implementării politicii de stat în domeniile de activitate atribuite, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare pentru finanțarea și promovarea proiectelor și programelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului, al schimbărilor climatice, și care să contribuie la creșterea gradului de securitate energetică a țării.
Scopul funcției:
Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care organizează şi supraveghează derularea misiunii de audit şi efectuează alte sarcini de audit, la indicațiile Directorului, pregătește şi înaintează raporturi, opinii şi propuneri pentru conducere în ce privește îmbunătățirea operațiunilor şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare acestora, ajută entitatea în atingerea obiectivelor, evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele de management al riscurilor, de control şi de guvernare a instituției, cu propuneri de consolidare a eficacității lor.
Responsabilități principale:
Cerințe pentru candidați:
Studii: Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalente, de masterat, în domeniul economic;
Stagii de formare profesională în instituții de învățământ și cercetare sau organizații acreditate din țară și de peste hotare în domeniul auditului intern.
Cursuri de perfecționare profesională continuă în domeniul juridic sau economic.
Experiență: - 2 ani experiență profesională în domeniul auditului intern;
Cunoștințe suplimentare:
Competențe și abilități:
Condiții de eligibilitate:
Tip de angajare: Perioadă nedeterminată.
Dosarul de concurs trebuie să conțină:
Modalitatea de aplicare
Dosarele pot fi depuse până la 28 octombrie 2026, ora 17:00, prin una dintre următoarele metode:
Persoană de contact Onici Natalia – telefon: 022499444, ext. 6
Etapele concursului
Rezultatele vor fi comunicate prin e-mail sau telefon.
Remunerarea:
- Salariul de funcție 18 900,00 lei brut;
- Salariul suplimentar (spor la salariul de bază stabilit în rezultatul evaluării trimestriale, spor pentru implicare în activități din proiecte, spor pentru titluri științifice, premii unice cu prilejul sărbătorilor, precum și alte plăți reglementate de actele interne ale IP CNED).

CNED angajează șef/șefă al Secției Contabilitate pentru coordonarea activităților financiare și raportare în domeniul energiei durabile.

Post de specialist principal la CNED pentru gestionarea garanțiilor și compensațiilor financiare în Chișinău, cu cerințe specifice și aplicații până la oct

NRC Moldova caută firme autorizate pentru acord cadru audit 2026-2027 conform standardelor ISA și legislației moldovenești.

Norwegian Refugee Council caută Finance Assistant în Chișinău pentru suport financiar și administrativ conform politicilor NRC.

BNM caută Expert principal pentru Direcția control și evaluare riscuri în Supravegherea Bancară, cu experiență și cunoștințe în domeniul bancar.