Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Termeni de referință pentru selectarea unui lider/ lideră, expert/ expertă rom/ ă în vederea contractării serviciilor de consultanță pentru sensibilizarea părinților, mobilizarea comunitară și identificarea copiilor care vor beneficia de PEA în localități

CONTEXT GENERAL
În cadrul proiectului UNICEF „Consolidarea sistemului educațional din Moldova pentru cei mai defavorizați copii prin pilotarea Programului de Educație Accelerată (PEA) / Piloting the Accelerated Learning Programme and strengthening intersectoral cooperation for identification and support of out-of-school Roma, refugee and other disadvantaged children in Moldova”, implementat de Fundația pentru Dezvoltare din Republica Moldova, în coordonare cu Ministerul Educației și Cercetării și alte instituții partenere relevante, este planificată pilotarea Programului de Educație Accelerată în șapte școli/localități: Edineț, Otaci, Soroca, Rîșcani, Călărași, Nisporeni și Basarabeasca.
Proiectul urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, sprijinirea participării școlare și consolidarea mecanismelor de suport pentru copiii aflați în risc de excluziune educațională, inclusiv copiii din comunități rome și alte grupuri vulnerabile.
În etapa de pregătire și lansare a PEA, este necesară o intervenție comunitară dedicată, care să asigure informarea părinților, implicarea familiilor, colaborarea cu autoritățile publice locale, mediatorii comunitari, mediatorii educaționali și instituțiile de învățământ, precum și identificarea/ confirmarea copiilor care pot beneficia de Program.
Perioada generală a proiectului: iunie 2026 - martie 2027.
Planificarea activităților se realizează în corelare cu trimestrele bugetare și cu calendarul școlar.
SCOPUL CONSULTANȚEI
Scopul consultanței este de a sprijini FAM în procesul de sensibilizare a părinților și actorilor comunitari privind PEA/ALP și de a contribui la identificarea, mobilizarea și confirmarea copiilor eligibili pentru participarea la Programul de Educație Accelerată în localitățile pilot.
DOMENIUL DE PRESTARE A SERVICIILOR
Liderul/expertul rom va furniza servicii de facilitare comunitară, mobilizare, comunicare interculturală, lucru direct cu familiile și sprijin pentru colectarea/confirmarea informațiilor privind copiii care necesită includere în PEA/ALP. Activitatea va fi realizată în strânsă coordonare cu echipa FAM, APL, mediatorii comunitari, mediatorii educaționali, instituțiile de învățământ și alți actori locali relevanți.
ACTIVITĂȚI PRINCIPALE
1. Pregătirea intervenției comunitare și a mesajelor de sensibilizare
- Participarea la ședințe de pregătire/planificare cu echipa FAM pentru clarificarea obiectivelor PEA, a localităților vizate și a calendarului de deplasări;
- Contribuirea la adaptarea mesajelor de informare pentru părinți și familii, inclusiv explicarea scopului PEA, a beneficiilor pentru copii și a rolului familiei în susținerea participării;
- Sprijinirea pregătirii instrumentelor de lucru în teren: fișe de discuție, liste de verificare, format pentru note comunitare și evidențe privind copiii potențial beneficiari;
- Cartografierea actorilor locali relevanți: APL, mediatori comunitari, mediatori educaționali, directori, cadre didactice, lideri informali, părinți și familii.
2. Facilitarea sesiunilor comunitare și sensibilizarea părinților:
- Participarea, împreună cu echipa FAM, la deplasările în șapte localități pilot;
- Mobilizare comunitară și facilitarea sau co-facilitarea a 14 sesiuni locale de sensibilizarea (câte două sesiuni în fiecare localitate pilot) conform calendarului aprobat;
- Explicarea, într-un limbaj accesibil și cultural sensibil, a modului în care PEA poate sprijini copiii în recuperarea decalajelor educaționale, revenirea/menținerea în școală și consolidarea competențelor de bază;
- Identificarea și documentarea preocupărilor părinților și a barierelor comunitare care pot afecta participarea copiilor la PEA;
- Promovarea dialogului dintre părinți, APL, școală și mediatori privind participarea copiilor, frecvența, prevenirea absenteismului/abandonului, dificultățile întâmpinate și soluțiile posibile.
3. Identificarea și confirmarea copiilor care pot beneficia de PEA:
- Sprijinirea procesului de identificare a copiilor neșcolarizați, cu frecvență redusă, reveniți în sistem sau aflați în risc de abandon/întârziere educațională;
- Colaborarea cu APL, mediatorii comunitari, mediatorii educaționali și școlile pentru verificarea informațiilor și evitarea dublărilor;
- Prezentarea datelor consolidate pentru întocmirea listelor preliminare/validate a copiilor care pot beneficia de PEA, în formatul agreat cu FAM și cu respectarea confidențialității datelor;
- Semnalarea cazurilor care necesită referire la măsuri suplimentare de suport pentru familie sau copil, fără a substitui atribuțiile instituțiilor competente.
4. Documentare, raportare și recomandări
- Pregătirea notelor succinte după fiecare deplasare/sesiune, cu principalele constatări, numărul de participanți, problemele discutate și acțiunile de follow-up;
- Transmiterea către FAM a evidențelor privind sesiunile desfășurate, actorii implicați și progresul în identificarea copiilor;
- Elaborarea unui raport final cu analiza intervenției comunitare, barierele identificate, recomandări pentru implicarea părinților și menținerea copiilor în PEA.
LIVRABILE ȘI CALENDAR ESTIMATIV
|
NR. |
LIVRABIL |
PERIOADĂ ESTIMATIVĂ |
NUMĂR ESTIMATIV DE ZILE |
|
1 |
Plan de lucru pentru intervenția comunitară, inclusiv calendarul vizitelor, lista actorilor locali și instrumentele de lucru în teren. |
Iunie - august 2026 |
2 zile |
|
2 |
14 sesiuni comunitare de informare și mobilizare privind PEA, realizate în cele 7 localități pilot, cu agende, liste de participare și note de sesiune. |
Iunie - noiembrie 2026 |
14 zile |
|
3 |
Listă preliminară/validată a copiilor potențial beneficiari ai PEA, consolidată împreună cu școlile, mediatorii și APL, în formatul agreat cu FAM. |
Iunie - noiembrie 2026 |
Inclus în activitățile de teren |
|
4 |
Raport final cu constatări, bariere identificate, recomandări pentru implicarea părinților și menținerea copiilor în Program. |
La finalul consultanței |
Inclus în cele 2 zile de pregătire/ raportare |
Total estimativ: 16 zile de consultanță, în corelare cu calendarul de implementare aprobat și cu deplasările planificate în teritoriu.
CERINȚE FAȚĂ DE CONSULTANT/CONSULTANTĂ
- Experiență relevantă de lucru cu comunități rome și/sau grupuri vulnerabile, inclusiv în activități de mobilizare comunitară, facilitare, comunicare și mediere;
- Cunoașterea contextului comunităților rome din Republica Moldova și capacitatea de a lucra cu părinți, lideri comunitari, APL, școli și mediatori;
- Încredere și credibilitate în comunitate, abilități excelente de comunicare interculturală și abordare non-discriminatorie;
- Experiență în proiecte educaționale, sociale, de protecție a copilului sau incluziune constituie un avantaj;
- Cunoașterea limbilor română și rusă; cunoașterea limbii romani constituie un avantaj;
- Disponibilitate pentru deplasări în localitățile pilot și pentru lucru direct cu familiile și actorii locali;
- Respectarea confidențialității, protecției datelor și principiilor de protecție a copilului.
STANDARDE DE CALITATE ȘI LIVRABILE
Toate livrabilele vor fi elaborate într-un stil profesionist, clar, aplicabil și cultural sensibil. Materialele, notele de lucru și rapoartele vor fi transmise în format Word/PDF, conform cerințelor FAM și UNICEF. Consultantul/consultanta va respecta principiile de protecție a copilului, confidențialitate, nediscriminare și protecție a datelor cu caracter personal.
CONDIȚII DE APLICARE
Dosarul de aplicare va include:
- Scrisoare de intenție;
- CV actualizat, cu evidențierea experienței relevante;
- Oferta financiară.
Dosarul va fi transmis cu titlul: „Concurs - Lider/Expert rom pentru mobilizare comunitară PEA”.
Termen-limită pentru aplicare: 08 iulie 2026, ora: 18.00.
CONDIȚII ADMINISTRATIVE ȘI DE CONFIDENȚIALITATE
Consultantul/consultanta va lucra în coordonare directă cu echipa FAM. Toate materialele elaborate în cadrul consultanței devin proprietatea FAM/UNICEF și nu pot fi utilizate sau distribuite fără acordul prealabil al FAM. Consultantul/consultanta va respecta etica profesională, principiile de protecție a copilului, confidențialitatea și protecția datelor.
Persoană de contact: Liliana Martin, reprezentant FAM, E-mail: liliana.martin@fam.md






