Organizații vizate:
Anunțuri de Angajare
- Detalii
- Categorie: Angajări
Termeni de Referință pentru postul de Coordonator/Coordonatoare responsabil/ă de observarea peste hotare a alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024 (2 persoane)
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Nr. ref. 11 din 23.07.2024
Denumirea postului: Coordonator/Coordonatoare responsabil/ă de observarea peste hotare
Scopul postului:
- Titularul/Titulara postului va monitoriza, documenta și transmite către echipa centrală a Misiunii informații privind procesele electorale desfășurate peste hotarele țării, în contextul alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional din 20 octombrie 2024, și
- Titularul/Titulara postului va coordona activitatea observatorilor pe termen scurt aflați/detașați peste hotarele Republicii Moldova
Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului Regional de Rețea, Coordonatorului de Rețea sau Șefului Misiunii de observare.
CERINȚE DE OCUPARE A POSTULUI
Disponibilitate și accesibilitate:
- domiciliu/reședință sau loc de trai în mun. Chișinău sau peste hotarele Republicii Moldova;
- minim 4 ore libere/disponibile în fiecare zi care pot fi dedicate activității de monitorizare a alegerilor (part-time);
- acces la calculator și Internet în mod constant;
Studii, experiență și abilități:
- studii superioare în domenii precum: Drept, Științe Politice, Administrație publică, Management, Economie, Istorie și Relații internaționale, Comunicare, Resurse Umane, Psihologie, altele;
- experiență de muncă (inclusiv voluntariat) de minim un an; va constitui avantaj experiența în sectorul asociativ, precum și de observare a alegerilor sau a altor procese democratice la nivel național sau internațional;
- cunoștințe generale despre situația politică din Moldova (o bună înțelegere a contextului politic actual și a dinamicii electorale din țară) și cunoștințe despre diaspora moldovenească;
- cunoașterea limbii română, engleză și rusă;
- utilizarea calculatorului și a rețelelor sociale (MS Office – Word, Excel, Internet & e-mail, Facebook, Instagram, Telegram, VKontakte etc.) la nivel intermediar spre avansat este o condiție obligatorie;
Calități personale:
- non-partizanat politic(candidații nu pot fi membri/activiști ai partidelor politice/mișcărilor social-politice etc.);
- abilitate de comunicare și interacțiune cu diverși actori (partide politice, administrația electorală, ambasade, ONG, mass-media etc.);
- capacitatea de a lucra independent și în echipă, într-un mediu dinamic și în termeni restrânși de timp;
- rezistentă la stres, responsabilitate și punctualitate;
- integritate și discreție profesională.
Asociația Promo-LEX oferă:
- lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști;
- salariu competitiv;
- posibilitate de dezvoltare profesională.
ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI
- analizează și monitorizează organizarea și desfășurarea procesului electoral peste hotare, atât pe termen lung cât și în ziua alegerilor (prin intermediul OTS), în conformitate cu Metodologia de observare a alegerilor adoptată de Misiunea Promo-LEX;
- participă la seminarele de instruire a observatorilor Promo-LEX, precum și la atelierele de evaluare a activității Misiunii de observare;
- colectează și raportează informațiile privind desfășurarea proceselor electorale organizate peste hotarele țării:
- monitorizează (online) evenimentele electorale și politice relevante,
- monitorizează paginile web și rețelele sociale ale actorilor politici/electorali,
- analizează documentele oficiale,
- alte acțiuni de monitorizare și documentare prevăzute de metodologia de observare.
- elaborează și prezentă în termen rapoartele periodice de observare a alegerilor;
- recrutează și gestionează rețeaua de Observatori pe Termen Scurt (OTS) pentru observarea proceselor electorale peste hotarele Republicii Moldova;
- organizează și desfășoară seminare de instruire a OTS de peste hotare;
- coordonează aspectele logistice legate de deplasarea OTS peste hotare;
- semnează şi respectă Codul de Conduită a observatorilor Promo-LEX;
- asigură comunicarea dintre Asociația Promo-LEX și beneficiarii/partenerii organizației în aria de responsabilitate;
- alte sarcini delegate de Misiune.
Durata prestării serviciilor: 3 luni de zile, în perioada august – noiembrie 2024.
DOSARUL DE APLICARE
- Curriculum Vitae;
- scrisoare de motivare;
- două persoane de referință – se va indica numele persoanei, organizația/instituția și datele de contact (foști/actuali angajatori, mentori sau profesori care pot oferi recomandări în susținerea candidatului);
- propunerea financiară (salariul net solicitat, după reținerea tuturor impozitelor).
Dosarul de Angajare va fi completat în limba Română și trebuie expediat prin e-mail la adresa angajare@promolex.md cu mențiunea „Coordonator/Coordonatoare pentru observarea alegerilor peste hotare”.
Data limita pentru depunerea dosarelor de angajare: 6 august 2024, ora 12.00. Vor fi evaluate doar dosarele complete și depuse în termen.
Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.
Asociația Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii și își rezervă dreptul de a invita candidații pre-selectați la interviu înainte de expirarea termenului de depunere a dosarelor de aplicare.
Pentru mai multe detalii contactați:
Cristina Chebeș, Coordonator de Rețea, tel: 069350474; email: cristina.chebeș@promolex.md
- Agenția de Guvernare Electronic relansează concursul de angajare pentru suplinirea postului vacant de Dezvoltator software (front-end)
- Instituția Publică Centrul Național pentru Energie Durabilă anunță concurs pentru funcția vacantă de specialist principal, Direcția juridică și achiziții
- Agenția de Guvernare Electronică relansează concursul de angajare pentru suplinirea postului vacant de analist/analistă de afaceri în domeniul tehnologiei informației
- BNM angajează expert/ă consultant/ă responsabil/ă de achiziții publice
- Instituția Publică Centrul Național pentru Energie Durabilă anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de specialist principal în cadrul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova
Angajări pe Telegram
Nu pierdeți niciun anunț de angajare postat pe site! Urmăriți Canalul dedicat pe Telegram:

Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md





