Fundația Terre des hommes Moldova angajează un/o consultant/ă pentru elaborarea programului de instruire a echipei multidisciplinare în domeniul protecției copilului expus riscului de a comite infracțiuni sau care se află în conflict cu legea.
TERMENI DE REFERINȚĂ
pentru elaborarea programului de instruire a echipei multidisciplinare în domeniul protecției copilului expus riscului de a comite infracțiuni sau care se află în conflict cu legea
Titlul proiectului: |
PACT în justiție: copii și tineri protejați |
Donator |
Fundația MEDICOR |
Tipul contractului: |
Prestări servicii |
Durata contractului: |
August 2024 – decembrie 2025 |
CONTEXTUL ORGANIZĂRII
Lucrând în Moldova din 2004, Fundația „Terre des hommes Moldova” (Tdh Moldova) se dedică asigurării respectării drepturilor fundamentale ale copiilor și contribuie la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului din Republica Moldova. Prin proiectele sale, Tdh Moldova urmărește prevenirea și răspunsul durabil la violența, neglijarea și exploatarea împotriva copiilor la nivel comunitar, raional și național. Tdh Moldova operează geografic în toată țara. În prezent, activitatea Tdh în Moldova este construită pe trei axe complementare – sistemul de protecție a copilului, copii afectați de migrație și justiția prietenoasă copilului, urmărind să dezvolte sinergii între acestea, precum și cu alte domenii tematice cheie ale Fundației Terre des hommes.
CONTEXTUL PROIECTULUI
Accesul la protecție și justiție este un drept al fiecărui copil atât în țara în care se află, cât și în țara în care a migrat sau s-a refugiat singur ori împreună cu familia / reprezentantul legal. Dacă nu sunt sprijiniți în mod adecvat, atât copiii, cât și familiile lor, riscă să aibă oportunități limitate de a interacționa unii cu alții și riscul să creeze tensiuni sociale și conflicte în cadrul comunităților. În plus, copiii și tinerii care sunt expuși riscului de a comite infracțiuni sau se află în conflict cu legea au acces mai redus la servicii specializate de intervenție și pot fi supuși riscului de a comite infracțiuni noi.
Sistemul de protecție a copiilor trebuie să răspundă și nevoilor copiilor în conflict cu legea și care manifestă tulburări de comportament. O abordare integrată ar trebui să ia în considerare atât dimensiunea de gen, precum și contextele familiale și sociale care pot conduce la comiterea infracțiunilor. Pentru a implementa această abordare, este necesară colaborarea între instituțiile existente, precum și crearea unor servicii adaptate nevoilor specifice, în special pentru a oferi protecție copiilor aflați în conflict cu legea și a preveni riscurile de a comite infracțiuni de către copii.
SUMARUL PROIECTULUI
Proiectul își propune să susțină sistemul de justiție și sistemul de protecție a copilului privind îmbunătățirea protecției copiilor aflați în conflict cu legea, cu un accent special pe copiii în conflict cu legea ce nu au atins vârsta răspunderii penale din Republica Moldova, prin:
- colectarea și analiza datelor privind situația actuală a copiilor aflați în contact cu legea, cu un accent special pe copiii sub vârsta răspunderii penale, pentru a înțelege mai bine nevoile și provocările acestora.
- consolidarea competențelor echipelor multidisciplinare pentru asigurarea respectării drepturilor copiilor care intră în contact cu sistemul de justiție, cu accent pe copiii în conflict cu legea, promovarea unei abordări sistematice pentru prevenirea violenței împotriva copiilor și a comportamentelor delincvente la nivel comunitar, având în vedere conexiunile complexe dintre factorii sociali, economici și culturali.
- dezvoltarea și pilotarea unui serviciu inovator de protecție a copiilor aflați în conflict cu legea, și care manifestă tulburări ce comportament cu scopul de a identifica soluții eficiente și individualizate în sprijinul reintegrării lor sociale și evitării comiterii repetate a faptelor ilegale.
OBIECTIVELE CONTRACTULUI
Tdh Moldova este în căutarea unui consultant / ă pentru elaborarea unui program de instruire a membrilor echipei multidisciplinare din domeniul protecției copilului. Scopul programului este de a îmbunătăți cunoștințele, atitudinile și practicile profesioniștilor (asistenți sociali, profesori, polițiști, lucrători, procurori, primari etc.) care lucrează direct cu copiii expuși riscului de a comite infracțiuni sau care se află în conflict cu legea.
RESPONSABILITATILE:
- Identificarea necesităților de instruire ale membrilor echipelor multidisciplinare (specialist în protecția copilului, medic, polițist, profesor, primar etc.) privind protecția copiilor expuși riscului de a comite infracțiuni sau care se află în conflict cu legea (inclusiv cei sub vârsta răspunderii penale).
- Elaborarea unui program de instruire pentru 16 formatori din patru raioane, atât sectorial, cât și intersectorial, privind protecția copiilor expuși riscului de a comite infracțiuni sau care se află în conflict cu legea (inclusiv cei sub vârsta răspunderii penale).
- Evaluarea și consultarea programului de instruire împreună cu echipa Tdh, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne.
- Realizarea unei sesiuni de instruire de 5 zile pentru formatori.
- Revizuirea și adaptarea programului de instruire pentru membrii echipei multidisciplinare.
- Oferirea de suport formatorilor în realizarea atelierelor de instruire pentru echipele multidisciplinare din 20 de comunități / sectoare (Căușeni, Călărași, Bălți, Chișinău).
Planul de lucru și termenii de executare (august 2024 – mai 2025)
Activități |
Termen |
Livrabile |
Identificarea necesităților de instruire (realizarea unei analize pentru a identifica necesitățile specifice sectorial și intersectorial de instruire ale membrilor echipei multidisciplinare; consultarea cu profesioniștii din domeniu pentru a colecta date relevante și consultarea CCC pe lângă Tdh Moldova). |
August-septembrie 2024 |
Analiza necesităților |
Elaborarea programului de instruire pentru fomratori și membrii echipelor multidiscplinare (crearea unui curriculum pentru programul de instruire și suportului informațional, consultarea programului de instruire cu echipa Tdh și partenerii instituționali (MEC, MMPS, MS, IGP al MAI și CCC pe lângă Tdh Moldova). |
septembrie – octombrie 2024 |
Curriculum instruirii Program de instruire a formatorilor Suport informațional pentru membrii echipei multidisciplinare |
Instruirea formatorilor și oferirea suportului (desfășurarea instruirii de 5 zile pentru 20 formatori, oferirea de suport continuu formatorilor în realizarea atelierelor de instruire pentru echipele multidisciplinare din 20 de comunități). |
noiembrie 2024 – februarie 2025 |
Agenda instruirii Chestionar pre-post instruire Planificarea oferirei suportului formatorilor Raport instruire |
Facilitarea atelierului de follow-up cu formatori (identificarea bunelor practici, provocări) |
martie 2025 |
Agenda Raport |
Ajustarea programului de instruire / suport de curs |
aprilie – mai 2025 |
Documente finale: curriculum, program de instruire, suport informațional |
CERINȚE FAȚĂ DE CANDIDAȚI:
- Experiență în domeniul protecției copilului și în lucrul cu echipe multidisciplinare.
- Cunoștințe despre metodele de instruire și dezvoltarea programelor educaționale.
- Abilități excelente de comunicare și consultare cu diverse părți interesate și cu copiii.
- Capacitatea de a lucra în echipă și de a coordona activități multiple.
- Flexibilitate și capacitate de adaptare la cerințele și dinamica proiectului.
Candidații interesați și care întrunesc condițiile specificate, sunt invitate să expedieze: sunt rugați să trimită:
- CV-ul
- Scrisoare de intenție care să detalieze experiența relevantă și abordarea propusă pentru această consultanță.
- Exemple de lucrări similare realizate anterior.
- Oferta tehnică și financiară estimativă pentru prestarea consultanței pentru 30 zile în perioada august 2024 – mai 2025.
Dosarele de concurs vor fi expediate la adresa de e-mail: mda.office@tdh.org, până la data de 10 august 2024, cu mențiunea: „Numele, prenumele - Consultant elaborare program de instruire pentru echipa multidisciplinară”. Se vor lua în considerare doar dosarele complete și depuse în termen.
*Doar candidații preselectați vor fi contactați.
Fundația „Terre des hommes Moldova” oferă oportunități egale pentru toate persoanele și instituțiile calificate, indiferent de religie, vârstă, statut marital, stare de sănătate sau gen.
Politica de protecție a copiilor
Procedura de recrutare a Fundației „Terre des hommes Moldova” se bazează pe angajamentul nostru ferm cu privire la protecția față de toate formele de violență împotriva copilului în cadrul proiectelor şi activităților noastre, precum și în afara organizației. Fundația „Terre des hommes Moldova” are o politică de protecție a copilului, iar candidatul selectat va semna o declarație prin care se va angaja să respecte această politică. Totodată, candidatul/a selectat/ă se va angaja să respecte toate politicile interne ale Terre des hommes.
Alte anunturi de angajare
- IWPR - Project Administrator and Content Producer (Extended)
- People in Need is hiring a HR Manager/Coordinator
- Specialist/-ă în Comunicare și Relații Publice, A.O. „CONCORDIA. Proiecte Sociale”
- Comunitatea Mea Program vacancies - National Consultant - Public Relations and Communication
- Post de secretar special la Ambasada Greciei la Chișinău
- Tdh Moldova announces an extended deadline for the competition to select an evaluator for the final evaluation of the MYCS project
- Call for Expression of Interest: Junior Expert /Administrative Assistant for “Green Agenda for Georgia, Ukraine, Moldova, and Armenia” Project
- UNFPA Extended Deadline: Programme Analyst on Social Cohesion, NO-A (FTA), Chisinau, Moldova CO
- Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului anunță concurs pentru funcția de auditor intern, Serviciul audit intern
- AO Centrul de Drept al Femeilor angajează part-time șofer/șoferiță