frule

Termen extins. Termeni de referință pentru selectarea unui grup de consultanți (un consultant național și un consultant internațional) pentru elaborarea curriculumului pentru instruirea continuă și livrarea programului de instruire continuă echipei Centru

Tipul contractului: Prestări servicii

Durata preconizată a consultanței: decembrie 2023 – februarie 2024

  1. Context

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) este o organizație neguvernamentală care are drept misiune de a contribui la diminuarea incidenței și a consecințelor violenței față de copii prin activități de prevenire, pledoarie, dezvoltare de capacități și servicii specializate.

Urmare a activităților de pledoarie realizate de către CNPAC, pe 27 decembrie 2019, Guvernul Republicii Moldova a creat serviciul  de asistență specializată acordată copiilor victime/martori ai infracțiunilor (serviciul de tip Barnahus), formalizat prin HG nr. 708/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea și funcționarea Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor și a Standardelor minime de calitate. Potrivit prevederilor pct. 6 din actul normativ citat, serviciile de tip Barnahus se acordă în cadrul centrelor regionale pentru zonele Nord, Centru și Sud ale Republicii Moldova, fiind localizate în municipiile Bălți, Chișinău și Cahul. Primul Centru regional de  acest tip a fost instituit de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale  în colaborare cu CNPAC în zona de Nord a R.Moldova și care este amplasat în mun. Bălți. Începând cu anul 2022 CNPAC, în baza contractelor de achiziție de servicii semnate cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, asigură funcționalitatea Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor Nord. În conformitate cu prevederile pct. 34 din Regulamentul cadru privire la organizarea și funcționarea Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor, specialiștii Centrului anual trebuie să beneficieze de un program de instruire continuă, cu o durată minimă de 20 de ore.

În continuarea eforturilor de a consolida serviciul de tip Barnahus în Republica Moldova CNPAC, cu suportul Fundației World Childhood, implementează proiectul „Răspunsul multidisciplinar la cazurile de violență față de copii”. Unul din obiectivele proiectului vizează sporirea calității și eficienței activității Centrului de tip Barnahus prin asigurarea accesului personalului la formare continuă anuală. Pentru atingerea obiectivului menționat, în cadrul proiectului este prevăzut elaborarea curriculumului pentru programul de instruire continuă și livrarea acestuia. Datorită faptului că serviciul de tip Barnahus este un serviciu nou pentru Moldova și nu există expertiză internă, pentru elaborarea curriculum-lui pentru instruirea continuă și livrarea programului de instruire continuă este necesară atragerea specialiștilor din alte țări europene care au o experiență mai bogată în prestarea serviciului de tip Barnahus.

  1. Scopul și obiectivul activității

Scopul activității este de a consolida capacitățile specialiștilor Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor, asigurând că aceștia dispun de competențele și abilitățile necesare de a identifica necesitățile de asistență și de a acorda asistența specializată copiii victime/martori ai infracțiunilor.

Obiectivele activității sunt:

  • Elaborare curriculumului de instruire continuă, care va conține argumentare, scop și obiective, competențe care urmează să fie dezvoltate (cu accent pe aplicare și integrare), finalități și condiții de realizare a formării.
  • Livrarea programului de instruire continuă echipei Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor Nord (20 ore)

Pe substanță, conținutul programului de instruire continuă urmează să contribuie la îmbunătățirea capacităților specialiștilor, consolidându-le cunoștințele, abilitățile și competențele care i-ar împuternici să furnizeze un răspuns multidisciplinar copiilor în cadrul serviciului de tip Barnahus. Acesta orientativ se va axa spre următoarele tematici, dar nu se va limita la acestea: Modificările legislative în domeniul protecției copilului și cele ce țin de examinarea și investigarea infracțiunilor împotriva copiilor, prevederi ale politicilor naționale aferente domeniului; evaluarea interesului superior al copilului în contextul asistenței în cadrul Barnahus; abordarea multidisciplinară a copiilor victime/martori ai infracțiunilor în contextul asistenței acestora în Barnahus; prevenirea arderii profesionale în contextul lucrului cu subiecte sensibile, etc.

  1. Termeni de realizare și produse livrate

Activitatea de elaborare a curriculum-lui pentru instruirea continuă și livrarea programului de instruire continuă echipei Centrului regional de asistență integrată a copiilor victime/martori ai infracțiunilor Nord se va realiza în perioada decembrie 2023 –februarie 2024.

Produse finale:  Curriculum pentru program de instruire continuă; suport de curs pentru program de instruire continuă; program de 20 ore de instruire continuă livrat.

Nr. 

Sarcini/etape 

Livrabile 

Termeni 

1.1 

Elaborarea curriculum

Curriculum program instruire continuă elaborat

25.12.23

1.2

Pregătirea suportului de curs

Agendă, prezentării PPT, speței, studii de caz, exerciții practice

19.01.24

1.3

Livrarea programului (format hibrid)

 

Februarie 2024

 

  1. Calificare și experiență

Experiență

  • Studii superioare în pedagogie, psihologie, asistență socială, drept, sociologie sau alte domenii relevante;
  • Experiență în elaborarea de curricule, concepere programe și livrare programe de instruire;
  • Cunoașterea cadrului legal cu privire la protecția și asistența copiilor victime ai violenței și a standardelor internaționale PROMISE;

Competențe

  • Abilități analitice excelente, capacitate de a sintetiza și de a prezenta cu claritate procese și aspecte complexe abordate în cercetare;
  • Abilități excelente de scriere (structurat, inteligibil și concis, fără a pierde din esența mesajului);
  • Abilitatea de a lucra rapid, inclusiv în mediul online;
  1. Procedura de aplicare și procesul de selecție

Dosarul depus va include:

  • CV-ul candidatului/candidatei/ care demonstrează calificările, competențele și experiența relevantă consultanței;
  • Dovada elaborării produselor similare (ex: link-uri în CV, document atașat la mesajul de aplicare);
  • Oferta tehnică care va include o viziune generală asupra realizării consultanței, planul și termenii de realizare propuși;
  • Oferta financiară (nr. de zile, taxa de zi și prețul net în Euro);
  • Declarația pe propria răspundere că nu a fost condamnat/ă în trecut pentru un comportament incompatibil cu prestarea serviciilor pentru copii, precum și că nu a fost supus/ă unor măsuri de investigație pentru acțiuni criminale sau încălcare a conduitei, care să pună în primejdie integritatea fizică sau psihică a copiilor.
  1. Criterii de evaluare ale dosarelor depuse:

Studiile absolvite – 20 pct.;

Nivelul de expertiză – 40 pct.;

Calitatea și relevanța ofertei tehnice – 30 pct.;

Oferta financiară – 10 pct.

Modalitatea de depunere a dosarului. Dosarele vor fi depuse la adresa de e-mail: concurs@cnpac.md sau la sediul CNPAC – mun. Chișinău, str. Tricolorului 37/B, cu mențiunea „Aplicare – program instruire continuă Barnahus”. Informații adiționale pot fi solicitate la nr. (+373) 78805031 sau la email cbagrin@cnpac.md

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape:

  • la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele enunțate mai sus;
  • cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.

Dosarele depuse peste termen vor fi respinse. Doar candidatul selectat va fi notificat.

Termen limită de depunere a dosarelor: 18 decembrie 2023, ora locală 18:00

Notă: CNPAC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs., sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de recrutare. Documentele ce conțin date cu caracter personal se vor păstra doar pentru perioada de recrutare.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola