Achiziții de bunuri și contractări de servicii
- Detalii
- Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
Servicii de producție și promovare media a modulului destinat consumatorilor de pe platforma eDemocrație

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” anunță concurs pentru selectarea unei agenții media care va presta servicii de producție și promovare media a modulului eConsumator de pe platforma eDemocrație, în cadrul Proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor în Moldova”.
Activitatea face parte din cadrul proiectului „Consolidarea cadrului de protecție a consumatorilor în Moldova”. Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova și este implementat în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2026 de Expert-Grup, în consorțiu cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Fundația Soros Moldova.
Scopul procurării:
Scopul acestei procurări este de a contracta o agenție media care va elabora conceptul creativ și planul operațional al campaniei, va produce 23–25 de reels-uri și un video de prezentare (2–4 minute) care explică, în limbile română și rusă, funcționalitățile modulului eConsumator (depunerea reclamațiilor și petițiilor, inclusiv colective, cabinetul personal, transformarea reclamației în petiție), va planifica și administra campaniile de promovare Meta Ads și Google Ads din bugetul media propus de ofertant, dimensionat pentru atingerea indicatorilor-țintă, și va raporta rezultatele campaniei.
Detaliile sarcinilor, livrabilelor și calendarului sunt prezentate în Termenii de referință.
Depunerea dosarului
Pentru participarea la concurs, persoanele juridice interesate vor transmite, ca parte a dosarului de aplicare, următoarele documente:
- Ofertă tehnică (conform Formularului A. Oferta tehnică);
- Ofertă financiară (conform Formularului B. Oferta financiară), protejată prin parolă.
Acesta va fi depus în conformitate cu cerințele din Termenii de referință și în strictă conformitate cu procedura prevăzută în Instrucțiunile pentru ofertanți.
Dosarul de aplicare va fi transmis prin e-mail la următoarea adresă: procurari@expert-grup.org
Termen limită de aplicare la concurs: 25 septembrie 2026, ora 12:00
Termenii de referință precum și formularele cu Oferta tehnică și financiară, se găsesc aici: https://www.expert-grup.org/ro/procurari-si-angajari/item/3194-cerere-de-ofert%C4%83-servicii-de-produc%C8%9Bie-%C8%99i-promovare-media-a-modulului-destinat-consumatorilor-de-pe-platforma-edemocra%C8%9Bie






