Concurs oferte comerciale nr. 0624GEN pentru achiziționarea serviciilor de audit financiar organizațional pentru anul 2024
Informație generală
Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie necomercială fondată în 1998 cu sediul în sat. Răzeni, r. Ialoveni. Misiunea asociației este de a implementa programe eficiente şi durabile pentru crearea oportunităţilor de participare a tinerilor la dezvoltarea comunităţii şi incluziunea socio-profesională a tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilităţi.
Scopul concursului de oferte
Eco-Răzeni va contracta o companie de audit pentru a presta servicii de audit al situațiilor financiare ale organizației pentru perioada 01.01.2024 – 31.12.2024 (bugetul organizației în perioada de referință a constituit circa 7 mln. lei și au fost implementate opt proiecte). Totodată, Eco-Răzeni își exprimă interesul de a extinde perioada de acțiune a contractului de prestări servicii cu compania de audit selectată pentru o perioadă de până la trei ani.
Termenii de referință ai concursului pot fi consultați AICI.
Scopul raportului de audit este de a verifica corectitudinea utilizării mijloacelor financiare şi a veridicității informațiilor prezentate în rapoartele financiare și exprimarea opiniei de audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (ISA 700 - raportul auditorului asupra situațiilor financiare întocmite în conformitate cu SNC), privind corespunderea acestora cu cadrul normativ național în vigoare, politicile interne ale organizației și cerințele contractelor de grant semnate între Eco-Răzeni și donatori.
Sarcini tehnice
Cerințe față de raportul de audit:
- Raportul de audit, verificat şi semnat de auditorul responsabil (sa fie inclus numele, prenumele și poziția auditorului, nu doar numele companiei) va fi prezentat Eco-Răzeni conform termenelor indicați în contractul încheiat între Eco-Răzeni și compania de audit (dar nu mai târziu de 31 martie 2025);
- Raportul de audit trebuie să indice clar opinia generală de audit, detaliile privind metodologia de audit și scopul auditului;
- Asigurarea faptului că auditul a fost efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit și de către auditor calificat și licențiat;
- Raportul de audit va fi prezentat în formă digitală doc și pdf (cu aplicarea semnăturii electronice), în limbile română și engleză.
Scrisoarea către management:
Pe lângă raportul de audit, auditorul va pregăti o scrisoare în care va include concluzia de audit privind: punctele slabe identificate și evaluarea riscurilor; lipsa documentelor confirmative cuantificate în sume exacte, în cazul în care acestea există; recomandările auditorului pentru a înlătura deficiențele. Auditorului i se cere să evalueze riscurile în funcție de niveluri: ridicate, medii și mici.
Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații:
- Denumirea ofertantului, telefonul de contact, adresa electronică şi prezentarea persoanelor care vor fi implicate nemijlocit în auditarea organizației (se vor anexa CV-urile acestora sau detalii privind: anii de experiență, licențe și certificări de calificare, experiență în auditarea proiectelor, statutul de membru în asociații profesionale, etc.);
- Descrierea companiei ofertante, a experienței în domeniu şi argumentarea oportunității selectării acesteia, referințe de la colaborări similare;
- Copia licenței pentru activitatea de audit;
- Oferta financiară, care să indice prețul serviciilor de audit (inclusiv TVA) și condițiile de plată, în legătură cu realizarea auditului financiar organizațional. Ofertele prezentate în altă valută vor fi convertite la cursul oficial al BNM din data limită pentru prezentarea ofertelor. Prețul indicat în ofertă va fi fix şi nu va putea fi schimbat pe durata contractului, fără motive întemeiate;
- Perioada exactă de efectuare a auditului financiar organizațional (recomandabil între 14 februarie și 28 martie 2025);
- Declarația privind conflictul de interese. În cazul existenței unui conflict de interese, real sau potențial cu conducerea Eco-Răzeni, compania de audit se obligă să-l declare în baza unei declarații completate în formă liberă.
Cerințele de calificare și baza de evaluare (criterii de selecție a companiei):
1) Experienţa companiei candidate (prezenţa și reputația pe piaţă, clienţi fideli/referinţe, experiența de cel puțin 3 ani în auditarea organizațiilor necomerciale din Republica Moldova va constitui un avantaj) – 10%;
2) Calificarea echipei care va efectua auditul (minim cinci ani de experiență pentru audit manager și minim doi ani pentru ceilalți membri ai echipei) – 10%;
3) Perioada propusă pentru efectuarea auditului corespunde cu perioada propusă de Eco-Răzeni – 10%;
4) Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ/calitate; condițiile și termenii de plată – 70%.
Dosarul de aplicare va fi completat în limba română și expediat la următoarea adresă: str. Ștefan cel Mare 87B, s. Răzeni, MD 7728, r. Ialoveni sau prin email la adresa: office@ecorazeni.md cu mențiunea ”Ofertă servicii audit financiar organizațional 2024”.
Termenul limită de expediere a ofertelor comerciale este 29 noiembrie 2024. Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 026873325, 079641243 (persoana de contact: Sergiu Gurău).
Ofertele care nu respectă condițiile din anunț și termenii de referință nu vor fi luate în considerație. Concursul de oferte comerciale se desfășoară în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri pentru achiziții și a Politicii anticorupție ale Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”. Pentru informaţii suplimentare vizitaţi https://ecorazeni.md/ro/page/statute-and-internal-policies
Toți ofertanții care vor depune dosarele vor fi anunțați despre decizia cu privire la oferta selectată după finalizarea procesului de selectare a ofertelor.
Eco-Răzeni își rezervă dreptul să nu aleagă nici o ofertă în cazul în care ofertele primite nu vor corespunde cerințelor și bugetului disponibil.
Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurând în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţământ, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri).
Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org) în cadrul căreia activează două servicii sociale: instruirea la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități și cantina de ajutor social. Organizaţia are nouă persoane angajate, dintre care șapte femei şi doi bărbaţi.
Asociaţia are în portofoliu peste 60 de proiecte implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, IM Swedish Development Partner, Organizației Internaționale pentru Migrație, Fundației LED Moldova, Fundației Konrad Adenauer, Primăriei orașului Viena, Ministerului Federal Austriac al Muncii, Afacerilor Sociale și Protecției Consumatorilor, Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliului raional Ialoveni, ș.a.