IP Universitatea Tehnică a Moldovei anunță concurs pentru contractarea unui consultant în scopul Instruirii personalului didactic şi ştiinţifico-didactic pentru dezvoltarea unor programe noi de studii în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiil

IP Universitatea Tehnică a Moldovei anunță concurs pentru contractarea unui consultant în scopul Instruirii personalului didactic şi ştiinţifico-didactic pentru dezvoltarea unor programe noi de studii în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiil

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI

Republica Moldova

Denumirea subproiectului: Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Securitatea Informationala, ManaGementul InfoRmatiei, ȘtIința DaTelor, pentru sporirea

competitivițății și a securității datelor IMM-urilor (DATASEA)

Nr. MD-MOED-6542-ASF-U-13 din 24.10.2022

Nr. Referinţă: MD-TECHUNI-354189-CS-INDV

 

Titlul sarcinii: Instruirea personalului didactic şi ştiinţifico-didactic pentru dezvoltarea unor programe noi de studii în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor.

Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială, prevăzut să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.

În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială, Universitatea Tehnică a Moldovei a obținut subproiectul Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Securitatea Informationala, ManaGementul InfoRmatiei, ȘtIința DaTelor, pentru sporirea competitivițății și a securității datelor IMM-urilor (DATASEA), semnând contractul de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.

Prin implementarea subproiectului DATASEA, UTM își propune îmbunătățirea calității programelor de studii în domeniul de formare Tehnologii ale informației și comunicațiilor prin modificarea și actualizarea programelor de studii în conformitate cu tendințele de dezvoltare ale domeniului și apropierea ofertei educaționale a UTM la cerințele pieței muncii, integrarea rezultatelor științifice obținute în cadrul UTM în vederea implementării unei educații de calitate bazate pe cercetare, precum și aplicarea principiilor economiei verzi în domeniul TIC (Green IT).

Ținând cont de domeniul prioritar de implementare, au fost formulate două două obiective specifice și domenii de implementare, după cum urmează:

OC 1: Curriculum actualizat pentru domeniul de formare Tehnologii ale informației și comunicațiilor în două direcții cu un grad ridicat de dinamism și inovare: știința datelor și securitatea informațională;

OC 2: Consolidarea capacității de cercetare a UTM în direcțiile de analiză a datelor și securitate informațională prin dotarea cu echipamentul necesar a laboratoarelor științifice cu implementarea rezultatelor obținute în procesul de învățământ.

Serviciile de consultanță includ: instruirea personalului didactic şi ştiinţifico-didactic pentru a consolida capacităţile de dezvoltare a programelor noi de studii în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor, în contextul dezvoltării dinamice a domeniului.

Timpul alocat pentru realizarea sarcinii este de 2 luni.

Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta cerere de exprimare a interesului, pot fi găsiți pe site-ul web: https://utm.md/wp-content/uploads/2024/04/cerere-de-exprimare-a-interesului.-instruirea-personalului-didactic-si-stiintifico-didactic-pentru-dezvoltarea-unor-programe-noi-de-studii.pdf  sau pot fi obținuți la adresa esenia.turchin@adm.utm.md.

Universitatea Tehnică a Moldovei invită consultanții eligibili (Consultanți) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de instruire a cadrelor didactice şi ştiinţifico-didactice pentru dezvoltarea programelor de studii noi în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor.

Consultanții interesați vor expedia informații care să demonstreze că deţin calificările necesare și experiență relevantă pentru a presta Serviciile de consultanță pentru elaborarea programelor de studii noi în domeniul TIC.

Consultantul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:

  • Studii superioare în domeniul Tehnologii ale informației și comunicațiilor;
  • Cunoașterea pieței muncii în domeniul TIC, a competențelor necesare pentru a activa pe piaţa muncii şi a tendințelor de dezvoltare a domeniului;
  • Experiență în elaborarea standardelor de calificare, a programelor de studii, planurilor de învăţământ pentru învăţământul superior;
  • Experiență în prestarea serviciilor de formator de cel puțin 3 ani;
  • Abilități excelente de comunicare și colaborare, cu capacitatea de a lucra eficient cu diferite părți interesate;
  • Posedarea limbii române (scris și oral). În cazul în care nu este limbă nativă, certificare nivel B2 minim.

Va reprezenta un avantaj:

  • Experiență în cadrul proiectelor naționale/internaționale educaționale;
  • Experiența de activitate în piața muncii în domeniul TIC.

Se atrage atenția consultanților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 (Regulamentul privind achizițiile publice), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.

Consultantul va fi selectat în conformitate cu metoda Selecția competitivă deschisă a consultanților individuali prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.

Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru esenia.turchin@adm.utm.md , între orele: 08.00-17.00.

Cererile ar trebui să includă scrisoarea de exprimare a interesului, CV și scrisori de recomandare aferente, dacă există.

Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos (personal, prin poștă, sau prin e-mail) până la data de: 15.04.2024, ora 14:00, (ora locală a Moldovei), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică (Instruirea personalului didactic şi ştiinţifico-didactic pentru dezvoltarea unor programe noi de studii în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor).

Adresa: or. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168, bir. 108

Tel: +373 69668248, 022-23-51-59, E-mail: esenia.turchin@adm.utm.md

Instituția Publică Universitatea Tehnică a Moldovei

Denumirea subproiectului: Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Securitatea Informationala, ManaGementul InfoRmatiei, ȘtIința DaTelor, pentru sporirea competitivițății și a securității datelor IMM-urilor (DATASEA)

Nr. MD-MOED-6542-ASF-U-13 din 24.10.2022

Nr. Referinţă: MD-TECHUNI-354189-CS-INDV

 

TERMENI DE REFERINȚĂ

Consultant individual pentru: Instruirea personalului didactic şi ştiinţifico-didactic pentru dezvoltarea unor programe noi de studii în domeniul Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor.

  1. Informații generale despre proiect

Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială care prevede să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025. Costul total al creditului este de 35,7 milioane Euro (echivalentul a 39,4 milioane USD), finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA) și este acordat Republicii Moldova în sprijinul învățământului superior din ţară.

Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți orientarea către piața muncii a instituțiilor de învățământ superior selectate și mecanismele de asigurare a calității. Proiectul este organizat în jurul a trei componente și include intervenții sistemice în domeniile calității, finanțării și managementului învățământului superior.

O componentă a PÎSM este Programul de Îmbunătățire a Învățămîntului Superior (PÎÎS) care urmează să fie implementat de instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice selectate pentru a răspunde unora dintre cele mai stringente necesități ale acestora în scopul orientării către piața muncii.

Pentru realizarea obiectivelor PÎÎS, Ministerul a semnat cu Universitatea Tehnică a Moldovei Acordul de subfinanțare a subproiectului Modernizarea curricula pentru formarea competențelor profesionale în Securitatea Informationala, ManaGementul InfoRmatiei, ȘtIința DaTelor, pentru sporirea competitivițății și a securității datelor IMM-urilor (DATASEA).

Obiectivul general al subproiectului DATASEA este de a îmbunătăți calitatea programelor de studii în domeniul Tehnologii ale Informației și Comunicațiilor (TIC) prin actualizarea și adaptarea conţinuturilor la nevoile pieței muncii și tendințele în domeniile cu gradul cel mai ridicat de dinamism și inovare: știința datelor și securitatea informațională. Acest obiectiv poate fi atins prin următoarele obiective specifice: dezvoltarea de programe noi de studii universitare și formare continuă, reproiectarea unor programe existente prin introducerea de noi cursuri, și modernizarea infrastructurii de învățământ-cercetare, prin dotarea laboratoarelor cu echipamentele necesare. Acest proces va ajuta la pregătirea specialiștilor capabili să facă față provocărilor inerente ale unei economii bazate pe tehnologii.

  1. Obiectivul sarcinii

Prestarea serviciilor de organizare și desfășurare a 2 sesiuni de instruire a cadrelor didactice și ştiinţifico-didactice pentru dezvoltarea programelor noi de studii superioare în domeniul TIC, adaptate la cerințele pieței muncii.

De instruire vor beneficia 46 cadre didactice și ştiinţifico-didactice. Expertul va organiza 2 sesiuni cu același generic, fiecare cu durata de 10 ore. În cadrul fiecărei sesiuni va fi instruit un grup de 23 cadre didactice. Durata totală a instruirii va constitui 20 ore, repartizate în 5 zile.

3. Domeniul de aplicare (sarcini și responsabilități):

Pe parcursul realizării contractului Consultantul va fi responsabil de următoarele sarcini:

  1. Analiza planurilor de învăţământ la programele de studii existente şi identificarea competenţelor noi, neacoperite sau acoperite parţial de acestea;
  2. Elaborarea agendei instruirii pentru durata reglementată de 10 ore, cu specificarea subiectelor propuse spre examinare, metodelor, instrumentelor și obiectivelor specifice pentru fiecare subiect abordat, reperele de timp, și coordonarea acesteia cu managerul de subproiect.
  3. Coordonarea programului de instruire cu managerul de subproiect, pentru a asigura organizarea și planificarea eficientă a activităților, fiind stabilite spaţiile, echipamentele şi materialele necesare derulării procesului.
  4. Elaborarea, multiplicarea și distribuirea materialelor didactice pentru fiecare subiect din cadrul programului de instruire, pentru a asigura o învățare de calitate.
  5. Realizarea instruirilor cu elaborarea draft-urilor de programe noi de studii (lista competenţelor noi care stau la baza devoltării programului de studii, rezultate ale învăţării care asigură formarea competenţelor identificate, matricea corelării rezultatelor învăţării cu disciplinele de studii, proiect plan de învăţământ).
  6. Asigurarea evaluării activităților desfăşurate și analiza feedback-ului.
  7. Prezentarea raportului final.

4. Durata sarcinii

Realizarea sarcinii este preconizată pentru perioada aprilie -iunie 2024

Activități, livrabile

Volum de lucru

Termen de realizare

Analiza planurilor de învăţământ la programele de studii existente şi identificarea  competenţelor noi, neacoperite sau acoperite parţial de acestea:

·     analiza competenţelor formate prin programele de studii actuale;

·     stabilirea gradului de orientare a programelor de studii la tendinţele noi din domeniu;

·     formarea listei de competenţe noi.

Livrabil 1: Lista competenţelor.

Maxim 10 zile de lucru

Până la 12 zile de la semnarea contractului

Elaborarea agendei instruirii:

·     lista subiectelor propuse spre examinare;

·     stabilirea metodelor, instrumentelor și obiectivelor specifice pentru fiecare subiect abordat;

·     planificarea în timp a activităţilor;

·     coordonarea agendei cu managerul de subproiect, fiind stabilite spaţiile, echipamentele şi materialele necesare derulării procesului.

Livrabil 2: Agenda instruirii.

Până la 5 zile de lucru

Până la 20 zile de la semnarea contractului

Elaborarea materialelor didactice pentru instruire:

·     materiale pentru prezentări;

·     fişe de lucru;

·     materiale de suport, informative;

·     fişe de evaluare a activităţilor de instruire.

Livrabil 3: Set de materiale didactice.

Până la 16 zile de lucru

Până la 43 zile de la semnarea contractului

Realizarea activităţilor de instruire:

·     aprobarea orarului de activitate;

·     selectarea competenţelor noi care stau la baza devoltării programului de studii;

·     formularea rezultatelor învăţării care asigură formarea competenţelor identificate;

·     completarea matricei corelării rezultatelor învăţării cu deisciplinele/modulele de studii;

·     elaborarea proiectelor pentru planuri de învăţământ;

·     evaluarea activităţilor de instruire realizate.

Livrabil 4: draft-uri pentru programe noi de studii.

Livrabil 5: Raport de analiză a rezultatelor feedback-ului.

5 zile de lucru

Până la 50 zile de la semnarea contractului

Raport final şi prezentare:

·     Prezentarea unui raport de totalizare a activităţilor desfăşurate.

Livrabil 6: Raport final.

Până la 4 zile de lucru

Până la 54 zile de la semnarea contractului

Număr TOTAL de zile estimate

Până la 40 zile de lucru

 

5. Cerințele de calificare și baza de evaluare (criterii de evaluare)

Experiență generală (30 p.):

  • Studii superioare în domeniul Tehnologii ale informației și comunicațiilor;
  • Experiență în elaborarea standardelor de calificare, programelor de studii, planurilor de învăţământ, documentelor curriculare pentru programele de studii în învățământul superior, inclusiv tehnic.

Corespunderea cu sarcinile proiectului (50 p.):

  • Experiență în calitate de expert în grupuri de lucru pentru elaborarea programelor de studii din cadrul învăţământului superior pentru domeniul Tehnologii ale informației și comunicațiilor;
  • Experiență în organizarea activităţilor de instruire cu reprezentanţii mediului academic;
  • Experiență de cel puțin 5 ani în calitate de cadru didactic în învățământul superior / învățământul superior  tehnic;

Limbă și experiență (20 p.):

  • Posedarea limbii române (scris și oral). În cazul în care nu este limbă nativă, certificare nivel B2 minim.
  • Abilități excelente de comunicare și colaborare, cu capacitatea de a lucra eficient cu diferite părți interesate.

Va reprezenta un avantaj:

  • Experiență în cadrul proiectelor naționale/internaționale educaționale;
  • Experiența de activitate în piața muncii în domeniul TIC.

6. Cerințe de raportare și aranjamente instituționale

Consultantul va raporta către şeful departamentului de profil sau persoana desemnată de acesta.

Materialele elaborate vor fi analizate și aprobate la departamentul de profil. În cazul recomandărilor sau obiecțiilor din partea membrilor departamentului, consultantul va ajusta/argumenta conținutul materialelor prezentate.

Aranjamente instituționale:

Angajatorul va pune la dispoziția consultantului accesul la planurile de învățământ, regulamentele UTM și alte documente necesare pentru realizarea sarcinii.

7. Declarație de confidențialitate

Toate datele și informațiile primite în scopul realizării prezentei sarcini trebuie tratate în mod confidențial și urmează să fie utilizate numai în legătură cu executarea acestor Termeni de referință. Toate drepturile de proprietate intelectuală care decurg din executarea acestor Termeni de referință sunt atribuite Universității Tehnice a Moldovei. Conținutul materialelor scrise obținute și utilizate pe parcursul realizării prezentei sarcini nu poate fi divulgat nici unei terțe părți fără autorizația scrisă prealabilă exprimată a Universității Tehnice a Moldovei.

8. Eligibilitate

Consultantul va trebui să fie eligibil conform Regulamentului privind achizițiile pentru debitorii IPF din iulie 2016, revizuit în noiembrie 2017 și august 2018 (https://www.worldbank.org/en/projects-operations/products-and-services/brief/procurement-new-framework).

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola