Concurs oferte comerciale nr. 1123LED pentru achiziționare cuptor cu convecție



Concurs oferte comerciale nr. 1123LED pentru achiziționare cuptor cu convecție

Asoсiaţia Obştească “Eco-Răzeni” este o organizaţie necomercială fondată în 1998 cu sediul în sat. Răzeni, r. Ialoveni. Misiunea asociației este de a implementa programe eficiente şi durabile pentru crearea oportunităţilor de participare a tinerilor și tinerelor la dezvoltarea comunităţii şi incluziunea socio-profesională a tinerilor din categorii defavorizate, inclusiv cu dizabilităţi.

Scopul concursului:

Scopul anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte comerciale pentru achiziționarea a 1 (una) buc. cuptor electric cu convecție pentru brutăria întreprinderii sociale și a cantinei de ajutor social din Răzeni.

În acest context, Asociația Obștească ”Eco-Răzeni” solicită oferte de prețuri pentru 1 (una) buc. cuptor electric cu convecție și accesorii conform următoarelor specificații tehnice și fizice:

- Țara producătoare: Uniunea Europeană

- Putere nominală: 380V/16Kw

- Regim de temperatură: 30*C – 260*C

- Capacitate: 10 tave 600*400

- Panou de control: mecanic sau mixt

- Cameră din inox de durabilitate înaltă

- Ventilatoare cu mișcare reversibilă

- Ventilatoare cu două viteze

- Dedurizator pentru apă 12 litri

- Suport din inox cu o poliță 860*900*550

Criterii de selecție a companiei:
1) Experienţa companiei candidate (prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe) – 5%;
2) Încadrarea în specificațiile tehnice și fizice solicitate – 10%;
3) Condițiile și termenii de garanție, livrare și plată – 10%;
4) Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ/calitate – 75%.

Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarele documente și informații:
1) Formularul tip de ofertă (semnat și ștampilat), poate fi accesat AICI;
2) Scurtă descriere a companiei, inclusiv lista cu clienți și scrisori de referință (opțional).

Dosarul de aplicare va fi completat în limba română și expediat la următoarea adresă:
r. Ialoveni, s. Răzeni, str. Ștefan cel Mare 87B, MD 7728 sau prin email la adresa: ecorazeni@gmail.com cu mențiunea ”Ofertă cuptor cu convecție”.

Termenul limită de expediere a ofertelor comerciale este 01 decembrie 2023. Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 026873325, 079641243, Sergiu Gurău.

Doar companiile selectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu se vor evalua.

Concursul de oferte comerciale se desfășoară în conformitate cu prevederile Manualului de proceduri pentru achiziții și a Politicii anticorupție ale Asoсiaţiei Obştești “Eco-Răzeni”. Pentru informaţii suplimentare vizitaţi https://ecorazeni.md/ro/page/our-policy/  

Vă mulţumim pentru participare la concurs!

Organizaţia noastră este recunoscută ca un actor activ în promovarea drepturilor omului în comunităţile din raionul Ialoveni, desfăşurând în parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele nivele, instituţiile de învăţământ, mass-media, structurile de tineret şi ong-urile activităţi de educaţie şi conştientizare a drepturilor omului de către opinia publică (campanii de sensibilizare a publicului larg, publicaţii, seminare, cursuri de instruire, concursuri, activităţi de educaţie neformală, program de granturi mici pentru tineri).

Din aprilie 2010, Eco-Răzeni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni coordonează programul raional Fondul pentru Tineri Ialoveni (www.fondultinerilor.md). În decembrie 2012, asociaţia a fondat prima întreprindere socială în domeniul alimentaţiei publice din Republica Moldova – Floare de cireş SRL (www.floaredecires.org) în cadrul căreia activează două servicii sociale: instruirea la locul de muncă a persoanelor cu dizabilități și cantina de ajutor social. Organizaţia are nouă persoane angajate, dintre care șapte femei şi doi bărbaţi.

Asociaţia are în portofoliu peste 60 de proiecte implementate cu suportul Ambasadei SUA în Moldova, Ambasadei Norvegiei la Bucureşti, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Fundaţiei Soros Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED) din SUA, PNUD Moldova, Oficiului în Moldova al Băncii Mondiale, Fundaţiei Est-Europene Moldova, IM Swedish Development Partner, Organizației Internaționale pentru Migrație, Fundației LED Moldova, Fundației Konrad Adenauer, Primăriei orașului Viena, Ministerului Federal Austriac al Muncii, Afacerilor Sociale și Protecției Consumatorilor, Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei, Ministerului Mediului, Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, Consiliului Raional Ialoveni, ș.a.