frule

Peste 60 de funcţionari publici şi aleşi locali din toată ţara învaţă să scrie şi să administreze proiecte europene

În perioada 17-18 mai 2010, IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova (CALM), a desfăşurat două cursuri de instruire de o zi pentru peste 60 de funcţionari publici şi aleşi locali pe gestionarea şi scrierea proiectelor europene.

Trainingurile au fost concepute astfel încât să dezvolte deprinderi practice de elaborare a proiectelor eligibile pentru finanţarea din fondurile UE. Accent s-a pus pe Programul operaţional România-Moldova-Ucraina, dar şi Programul operaţional de cooperare transfrontalieră în bazinul Mării Negre, Programul de cooperare transnaţională Europa de Sud–Est. Respectivele programe sunt parte ale Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi unicele care pot fi accesate de către Republica Moldova.

„Extinderea Uniunii Europene şi lansarea Politicii Europene de Vecinătate au readus în prim-plan programele de cooperare transfrontalieră şi le-au acordat un rol primordial în facilitarea fluxului de oameni, bunuri şi servicii la frontiera externă a UE. Aflându-ne astăzi la etapa de evaluare a programelor de cooperare trilaterată şi pe Marea Neagră, am urmărit o creştere atât calitativă, cât şi cantitativă a propunerilor de proiecte. Cu toate acestea, capacităţile de a scrie proiecte rămân destul de modeste la nivel local. Iată de ce instruirea este mai mult decât binevenită”, a accentuat reprezentanta Cancelariei de Stat, Oxana Budiş, la deschiderea oficială a cursului.

Expertul invitat pentru a ţine cursul este dr. Nicolae Iordan-Constantinescu, profesor asociat al Universităţii Financiar-Bancare (UFB) din Bucureşti şi preşedintele Fundaţiei „Paneuropa”. Dumnealui a abordat elemente structurale de arhitectură a procesului de aplicare a proiectelor europene:

  • principalele documente programatice (programe operaţionale şi de cooperare);
  • finanţările aferente;
  • etapele drumului critic de la idee la proiect;
  • finanţare şi implementare.

Participanţii la training au relatat că proiectele europene necesită multă migală, motiv pentru care instruirile sunt binevenite:

„Proiectele trasfrontaliere sunt mai minuţioase decât cele naţionale şi trebuie de studiat mai detaliat toate cerinţele. Dacă îţi scapă ceva din vedere, proiectul riscă să fie scos din competiţie. Aceste proiecte sunt o ocazie să accesăm fondurile europene, mai ales în condiţii de constrângeri bugetare”.(Rodica Cucereanu, primar  de Crihana Veche, raionul Cahul)

„Proiectele transfrontaliere reprezintă o şansă de a stabili un parteneriat cu colegii din ţările vecine, pentru a găsi soluţii la problemele comunităţii. Ne interesează în mod special cele de infrastructură, care se referă la sistemul de canalizare, drumuri şi, de ce nu, de mediu.” (Gheorghe Vacarciuc, primar de Javgur, raionul Cimişlia)

În total, vor fi organizate 15 seminare pentru peste 450 de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din peste jumătate din localităţile Republicii Moldova. Asta în contextul înfiinţării în martie 2010 a Congresului Autorităţilor Publice Locale din Republica Moldova (CALM) – singura platformă de reprezentare unitară, consolidată şi apolitică a tuturor autorităţilor public locale din Moldova şi a asociaţiilor existente, în raport cu autorităţile publice centrale.

Aceste cursuri de instruire sunt finanţate integral de către fundaţia germană „Hanns Seidel”, în cadrul proiectului „Moldova la porţile Europei, construind sinergii naţionale şi locale”, implementat de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Congresul Autorităţilor Publice Locale din Republica Moldova. Printre alte activităţi, proiectul mai prevede şi desfăşurarea unor module de instruire pentru oficiali ai Guvernului RM, care vor participa la negocierea capitolelor Acordului de asociere între Republica Moldova (RM) şi Uniunea Europeană (UE).

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, e-mail laura.bohantov@viitorul.org



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola