De azi: Dezamagită de propriile mele iluzii cu privire la frăția Moldova vs. România. Cine a luat că românii ne vor, ne cunosc, ne au de egali? Două pâini din același aluat, dar coapte diferit: au prețuri diferite.La dezbaterea la care am participat astăzi la Universitatea Cuza Vodă din Iași nu trebuia să se întâmple nimic deosebit. Un eveniment la care putea să meargă oricine dorește din cei veniți din Moldova pentru participare în cadrul Forumului ”ÎmprUEnă”. Trebuia să fie o seară petrecută în motel, dar la ultima sută de metri am decis că merg și eu. Chiar dacă nu mă înscrisesem din timp în lista doritorilor de a pleca la dezbaterea respectivă, a fost acceptată propunerea mea de a mă alătura grupului.
Am mers. Vreo 50 studenți ieșeni și vreo 10 profesori de la Universitatea Cuza Vodă ne-au fost gazdă pentru circa două ore în care am vorbit despre tot și despre nimica. Niciunul din studenții români (adică chiar din România) nu a călcat niciodată dincolo de Prut (adică în Moldova). Da, adevărat, n-au ce face la noi, n-au la ce veni. Ni s-a reproșat că primim (adică) fonduri multe (UE, inclusiv și de la Ro) care nu dau rezultate… Nici un rezultat vizibil. Idea asta a fost pe loc contrazisă chiar de profesorii români care au susținut că, defapt, fondurile respective nu sunt chiar așa de imense ca să genereze rezultate impresionabile… Oricum, tinerii așa ne văd. Că înghițim banii lor.
Dar… nici nu asta m-a impresionat. Ci atitudinea generală. Moldova – satul Europei. În percepția românilor de rând, între ei și moldoveni există un ”zid al Berlinului”. Și nuștiu cum să mă contrazic, pentru că toată lumea zice că Iași-ul e inima Basarabiei, e mai aproape de inima Moldovei, deci, anume aici ar trebui și lumea să fie mai nostalgică, mai tolerantă, mai ”frate” decât întreaga Românie cu Moldova, dar nu am văzut asta nicăieri…
