,,Sta ghemuit in coltul cel mai intunecat al incaperii. Lacrimile ii curgeau pe fata. Se uita la vantaile de pe trupul lui si se gandea maine ce va spune la scoala. Ce va spune colegilor? Ce va spune profesorilor? Dar fu smuls din contemplarea lui. Brusc, se trezi ridicat in picioare. Tatal lui si-a "infipt" mana in parul baietelului si l-a ridicat in dreptul lui. S-a uitat cu ura in ochii speriati ai copilului, i-a dat doua palme si l-a trimis nervos la culcare.

Dar saracul...nu putea sa adoarma. Pe orice parte a corpului incerca sa stea, totul il durea. Simtea ca trupul lui e o rana nesfarsita. Si-a amintit cu teroare celelalte zile in care era batut cu cruzime pentru motive de nimic. Vecinii lui stiau ce se petrece in aceasta casa. Numai ca nu indrazneau sa intervina. Dar, vai, baietelul noapte de noapte se ruga plangand, cu micul lui capusor ingropat in perna. Se ruga ca sa indrazneasca sa spuna cineva. Sa aiba cineva curajul sa intervina. El nu avea puterea sa mai spuna ceva. Era sleit de puteri. Zi de zi trebuia sa infrunte privirile oamenilor. Trebuia sa inventeze noi scuze pentru noile rani si vanatai aparute."

Aceasta povestire face sa vibreze o coarda sensibila in inimile multora, asta este? Abuzul si efectele lui sunt un flagel larg raspandit, dar adesea tinut sub tacere. Inca imi rasuna in minte cuvintele unui baiat, care povestea cu lacrimile siroindu-i pe fata ca "tatal meu seara de seara venea in camera mea sa-mi aplice o "corectie". Sa ma invete ce inseamna sa fii barbat.

Noapte de noapte, induram umilinta si chinurile la care ma supunea. Uneori credeam ca e vina mea. Ca eu il provoc. Ascultam cu frica pasii care se apropiau de usa, stiam ca vine sa imi aplice una din acele "lectii" ale lui."

Victimele se simt, in majoritatea cazurilor pradate, inselate si incarcate de rusine. Relatia cu cei din jur ajunge sa fie dificila deoarece acestia nu pot uita, nici ierta, cu atat mai mult sa fie in stare sa stabileasca relatii semnificative cu alte persoane. Foarte multe victime sufera cumplit.

In general, victimele abuzului nu spun nimic deoarece au sentimentul de vinovatie sau rusine foarte puternic pronuntat. Oh, cat de multe s-ar schimba daca macar 2% dintre victime ar indrazni sa spuna NU violenta in familie Ar indrazni sa infrunte problemele si violenta... Dar noi, si noi cate am schimba daca am lupta contra acestor nedreptati. Daca am sti astfel de cazuri sa incercam sa ajutam victima.

Curaj! Sa indraznim sa spunem NU! Nu sunteti singuri, milioane de oameni sunt in situatia voastra! Sa nu mai stam nepasatori! Ma doare sufletul cand aud si vad astfel de lucruri.

Tema data a fost abordata la Clubul de discutii din Vulcanesti la 21 noiembrie in cadrul proiectului Stop traficului de fiinte umane si Violentei in familie finantat de PNUD