Am citit în
Timpul că după semnarea acordului în domeniul educaţiei se vor relua
extensiile universitare româneşti în Republica Moldova. Nu pot spune că sunt specialist în materie de educaţie dar forma acestor extensii(existente până în 2001) era o prostie. Ideea în sine era bună: puteai fi bursier al statului român fără a pleca din Republica Moldova, această formă de învăţămînt era subvenţionată în totalitate de statul român şi aveai ocazia să urmezi cursurile unor
profesori români de excepţie la
Universitatea "Alecu Russo" din Βălţi, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul sau Universitatea de Stat din Moldova(Chişinău). Aceste universităţi din Republica Moldova aveau protocoale de colaborare cu universităţi de profil din România(cu Iaşi, Galaţi şi Bucureşti). Teoretic, studiul mergea strună. Practic era un fiasco iar cauzele sunt multiple: profesori obosiţi după 200 de km parcurşi zilnic, relaţie student-profesor inexistentă, lipsa cărţilor de specialitate şi a materialelor didactice în Moldova.
În plus oricît de bun ar fi un profesor, nu poţi crea nicăieri atmosfera universitară a Iaşului. Nu se poate compara experienţa academică trăită la Iaşi cu cea din Cahul sau Bălţi, pur şi simplu nu se poate. Iar posibilităţile de colaborare în domeniul universitar al anului 2010 au evoluat. Uniunea Europeană are programe de mobilităţi academice atât pentru studenţi cât şi pentru profesori mult mai performante(Leodardo da Vinci, Erasmus). Există posibilităţi de colaborare eficiente prin care să se formeze cu adevărat specialişti europeni. Pledez deci pentru o reevaluare a extensiilor universitare şi pentru adaptarea lor la nivelul secolului XXI.
