frule

Nota analitică: Cum evităm eșecurile din investițiile publice?

Relansarea economică a municipiului Chișinău și a Republicii Moldova în general poate fi realizată doar cu sportul plenar al sectorului privat și partenerilor de dezvoltare. Pentru ca această relansare să fie una cu adevărat pozitivă, procesul decizional privind investițiile în infrastructura publică trebuie să fie îmbunătățit.

Aceasta este una din concluziile notei analitice elaborate de Stanislav Ghilețchi, Directorul adjunct al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), care analizează investițiile publice în infrastructură atât în municipiul Chișinău, cât și la nivel regional.

Potrivit autorului documentului, investițiile publice în infrastructură nu pot fi efectuate fără o planificare și nu pot fi cheltuiți bani pentru orice element al infrastructurii. La ora actuală, atât în municipiul Chișinău, cât și la nivel național, acestea sunt efectuate mai mult ad-hoc, fără o analiză detaliată a beneficiilor acestor investiții, fără o comparație a acestor beneficii și fără prioritizarea acestora.

Rezultatele modeste obținute de către autorități în implementarea proiectelor cu finanțare din partea sectorului privat, dar și numeroasele probleme și întârzieri înregistrate în proiectele investiționale ale autorităților naționale și locale confirmă necesitatea îmbunătățirii semnificative a capacităților de evaluare a beneficiilor fiecărui proiect în parte. Analizele de evaluare trebuie făcute în mod transparent, evitând potențialele conflicte de interese. Evaluările trebuie efectuate de către părțile neimplicate în procesul de construcție sau gestionare a obiectului de infrastructură.

„În premieră, municipiul Chișinău a planificat peste 1.1 miliarde lei pentru proiectele investiționale (aproximativ 18% din toate cheltuielile bugetare). Majorarea semnificativă a investițiilor la nivelul Municipiului Chișinău este una salutabilă și binevenită. Cu toate acestea, la ora actuală există o ruptură între investițiile private și investițiile publice. Nivelul redus de sinergie a contribuit inclusiv la dezvoltarea haotică a municipiului Chișinău. Conform calculelor, în ultimii 20 de ani, sectorul privat a investit peste 4 miliarde de euro (preponderent în blocuri de apartamente și construcții comerciale), în același timp, autoritățile municipale au investit extrem de puțin în infrastructura publică. Acest dezechilibru a creat o presiune enormă, atât asupra infrastructurii sociale, cât și asupra infrastructurii de transport care cu greu face față cerințelor zilnice a locuitorilor municipiului Chișinău”, este de părere Stanislav Ghilețchi.

Potrivit analizei IPRE, Investițiile bune în infrastructură nu înseamnă neapărat construcția obiectelor noi de infrastructură. Asigurarea unui înalt nivel de mentenanță a infrastructurii deja construite este la fel de importantă. Doar un instrument sistematic de analiză și evaluare a proiectelor, va permite identificare proiectelor investiționale mai mici, inclusiv proiectelor de reparație, dar care ar putea avea un impact mai mare.

Unul dintre argumentele de bază ale autorităților pentru ponderea relativ mică a proiectelor investiționale a fost lipsa resurselor financiare. Deși acest lucru este adevărat, realitatea ne arată că lipsa proiectelor calitative și fundamentate economic este o provocare poate și mai mare pentru autorități decât resursele financiare.

Reieșind din analiza făcută, autorul notei analitice vine cu o serie de recomandări:

  1. Instituirea unui mecanism de evaluare a tuturor proiectelor investiționale – evaluarea sistematică va facilita accesarea fondurilor noi pentru dezvoltare și va crește șansele finanțării proiectelor cu adevărat necesare pentru relansarea economică a Republicii Moldova.
  2. În baza rezultatelor evaluării, elaborarea listei universale a proiectelor de investiții – anume aceste proiecte vor fi candidații perfecți pentru emiterea obligațiunilor municipale sau negocierea contractelor de parteneriat public-privat.
  3. Îmbunătățirea capacităților instituțiilor statului responsabile de evaluarea și analiza beneficiilor economice a proiectelor de investiții.
  4. Creșterea transparenței proiectelor investiționale și publicarea detaliată a proiectelor propuse de către direcțiile și întreprinderile municipale, inclusiv a proiectelor care au fost propuse, dar refuzate din anumite motive.
  5. Implicarea sectorului privat, într-un mod transparent și în baza condițiilor reciproc avantajoase pentru bugetul local/de stat și companiilor private – în condițiile în care necesitățile de dezvoltare sunt foarte multe, iar posibilitățile de finanțare sunt limitate, fără implicarea sectorului privat, autoritățile publice nu vor fi în stare să ofere servicii calitative și inovative pentru cetățeni.

Pentru mai multe detalii, consultați Nota analitică disponibilă aici.

Menționăm că analiza a fost elaborată  în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia KAS.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola