Alertă publică: opriți atacurile împotriva societății civile din Republica Moldova!

Societatea civilă, rapel reactie la atacuri Tirdeaeprezentată de către Platforma Națională a Societății Civile din Parteneriatul Estic, precum și alte organizații, își manifestă îngrijorarea față de atacurile fără precedent la adresa organizațiilor non-guvernamentale, partenerilor de dezvoltare și democrației, lansate de către deputatul Bogdan ȚÎRDEA.

Deputatul socialist Bogdan ȚÎRDEA a declanșat la 21 octombrie 2020 cel mai dur, complex și asumat atac frontal lansat de un politician moldovean la adresa Constituției Republicii Moldova, la adresa drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor țării și la adresa modernizării statului nostru după modelul european.

Atacul discreditează, pe bază de falsuri și acuzații defăimătoare, societatea civilă în ansamblul ei, dintre care ținta predilectă au fost organizațiile care lucrează cu precădere în domeniul apărării drepturilor omului, al reformei justiției, al combaterii corupției, al libertății presei, al reformelor pro-europene, al reformelor în domeniul social și medical.

Atacul copiază tehnicile de dezinformare și de discreditare a adversarului specifice regimurilor totalitare:

  1. Portretizarea adversarului ca un dușman al poporului și al Republicii Moldova: Bogdan ȚÎRDEA susține în mod fals și defăimător că societatea civilă acționează ca „o armată finanțată din exterior”, care „se implică în anumite războaie informaționale”, care „lucrează pentru anumiți donatori contra interesului național”, în timp ce „declară” că luptă pentru „democratizare, monitorizare, drepturile omului”.
  2. Cultivarea fricii, a neîncrederii, a resentimentelor în adversarul public, definit ca societatea civilă: Bogdan ȚÎRDEA afirmă în mod fals și manipulator că societatea civilă controlează statul moldovean.
  3. Cultivarea urii față de societatea civilă și învrăjbirea societății, manipulând fără scrupule sărăcia cu care se confruntă Republica Moldova: Tot discursul public al lui Bogdan ȚÎRDEA merge în direcția aceasta, dar cu predilecție manipularea datelor financiare și comparațiile eronate și rău intenționate cu bugetele instituțiilor publice au ca obiectiv obținerea acestui rezultat.
  4. Compromiterea societății civile și a liderilor săi de opinie, prin transferarea acestora unor atribute de imagine și scandaluri care au decredibilizat clasa politică: corupția, oligarhia, furtul miliardului de euro – în care justiția încă nu a făcut lumină, permițând politicienilor să facă ei ce „rechizitorii” vor adversarilor lor, prin declarații publice.
  5. Compromiterea partenerilor de dezvoltare, atât țări care susțin democratizarea Republicii Moldova, cât și Uniunea Europeană, cu care țara noastră are de fapt un Acord de Asociere, care prevede explicit dezvoltarea societății civile și a colaborării dintre stat și sectorul neguvernamental, ca elemente pentru construirea și consolidarea statului de drept.
  6. Pretenția că afirmațiile sale calomniatoare sunt de fapt rezultatul unei cercetări științifice, acoperitoare, pentru a preveni astfel critica fundamentată a dezinformărilor, a manipulării datelor, a reinterpretării într-o cheie falsă a realității. Dincolo de cifrele și informațiile false vehiculate despre ONG-urile atacate pentru susținerea tezelor sale și deși pretinde că a făcut un studiu cu privire la societatea civilă din Republica Moldova, deputatul Bogdan ȚÎRDEA nu a făcut nicio referire la așa-zisele „fundații de caritate” ale politicienilor, care se implică în campaniile electorale ale acestora. Chiar și soția președintelui Igor DODON are o astfel de fundație și este greu de crezut că o cercetare științifică serioasă putea să o ignore.
  7. Promisiunea că nu este o ieșire punctuală, ci că va continua atacurile, ceea ce denotă o campanie complexă și orchestrată, care urmărește probabil slăbirea și chiar distrugerea societății civile.
  8. Lansarea așa-zisei cărți printr-o conferință de presă în plină campanie electorală, cu puține zile înainte de alegerile prezidențiale, joacă și rolul unei diversiuni, pentru a distrage atenția publică de la recentele investigații apărute în mass-media despre președintele Igor DODON și pentru a atrage societatea civilă în lupta politică, în pofida voinței ei.

Noi, semnatarii acestei alerte publice, atragem atenția întregii societăți din Republica Moldova și partenerilor externi ai țării noastre că atacul deputatului Bogdan ȚÎRDEA nu este doar un simplu exercițiu oratoric de inspirație totalitară, ci este un atac la adresa Constituției Republicii Moldova, a cadrului legal din Moldova, a ordinii de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor moldoveni, deoarece:

  1. Organizațiile societății civile se constituie pe baza drepturilor fundamentale ale cetățenilor la opinie, liberă expresie, asociere, care sunt garantate de Constituția Republicii Moldova. Orice cetățean are dreptul să se implice în orice cauză dorește. Orice cetățean are dreptul să acționeze, să critice, să monitorizeze statul. Statul nu este deasupra cetățenilor, iar aceștia au dreptul să se constituie în organizații, pentru a putea acționa profesionist și eficient.
  2. Organizațiile societății civile sunt obligate să respecte un cadru legal, iar dacă există abateri de la acest cadru, instituțiile statului au puterea și trebuie să acționeze pentru a se asigura că legea este respectată. Răspunderea este individuală și nu colectivă, potrivit legii.
  3. Organizațiile societății civile vin să completeze munca și expertiza statului, în domeniile în care acesta are nevoie, pentru a asigura servicii mai bune cetățenilor săi.
  4. Organizațiile societății civile au jucat un rol cheie în apărarea drepturilor omului, reformarea justiției, democratizarea Republicii Moldova, pentru a se apropia de Uniunea Europeană, conform voinței majorității populației acestei țări. Dacă reformele democratice nu au mers atât de repede pe cât ar fi avut nevoie cetățenii Moldovei, pentru a ieși din sărăcie și nesiguranța zilei de mâine, este din cauza încăpățânării cu care clasa politică le-a tergiversat.
  5. Organizațiile societății civile primesc finanțare externă pentru promovarea democrației și a drepturilor omului câtă vreme aceste domenii sunt insuficient funcționale în Republica Moldova. Odată ce Republica Moldova va fi o democrație funcțională, donatorii externi își vor reduce finanțarea pentru aceste domenii, așa cum s-a întâmplat și în alte state care au făcut tranziția de la totalitarism la democrație. Deci, politicienii care se opun democratizării Republicii Moldova sunt cei care transmit donatorilor că este nevoie să continue să sprijine procesul și societatea civilă.
  6. Societatea civilă este o condiție necesară a unei democrații, oriunde în lume. Dacă cetățenii nu pot să se constituie în asociații și să lupte pentru temele care îi preocupă, atunci în acea țară nu există democrație.
  7. Banii atrași de societatea civilă de la donatori au compensat de fapt goluri de finanțare pe care bugetul public atât de redus al Republicii Moldova nu ar fi putut să le acopere, permițând țării noastre să aibă acces la expertiză, servicii, proiecte, care altfel nu ar fi fost posibile. În plus, ONG-urile au direcționat o parte din acești bani veniți de la finanțatori către bugetul de stat, plătind taxe, și au creat locuri de muncă.
  8. Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană prevede în mod explicit nevoia de consolidare a societății civile. Parteneriatul Estic, din care Republica Moldova face parte, de asemenea cuprinde mecanisme de dezvoltare a societății civile în regiune. Deci statul a asumat obligații internaționale pentru a respecta și permite dezvoltarea societății civile.

În aceste condiții, semnatarii acestei alerte publice:

  • Solicită Parlamentului, Guvernului, Președintelui Republicii Moldova, Igor DODON, PSRM și altor politicieni să se distanțeze și să se dezică de manipulările lansate de deputatul PSRM Bogdan ȚÎRDEA și să nu le încurajeze sau să le preia. Dat fiind rolul său în stat, poziția pe care președintele Igor DODON o adoptă este esențială pentru a transmite public dacă domnia sa respectă sau nu Constituția și legile din Republica Moldova. Având în vedere că a promovat lansarea așa-zisei cărți a lui Bogdan ȚÎRDEA, o clarificare a poziției sale este cu atât mai necesară.
  • Solicită clasei politice să oprească atacurile și defăimările împotriva societății civile. Nu ONG-urile țin Republica Moldova în sărăcie și sub-dezvoltare, ci tocmai cei care se opun democratizării, reformei justiției, luptei cu corupția, respectării drepturilor și libertăților individuale!
  • Solicită deputatului PSRM Bogdan ȚÎRDEA să oprească această campanie de defăimare și să retragă așa-zisă carte de pe piață, deoarece conține și promovează falsuri informaționale, defăimări, manipulări. Solicităm deputatului PSRM Bogdan ȚÎRDEA să dezmintă falsurile pe care le-a răspândit la conferința de presă din 21 octombrie 2020.
  • Solicită presei să verifice cu atenție declarațiile politicienilor care atacă societatea civilă, cu atât mai mult cu cât suntem în campanie electorală, iar lupta pare să se fi mutat pe tărâmul libertăților fundamentale. Odată ce libertatea de asociere este limitată de politicieni, pe motiv că ei apără interesul național și statul, toate celelalte libertăți sunt în pericol, inclusiv libertatea presei.

Semnatari:

  • Toate organizațiile membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic (92 organizații):

Alte organizații:

  • Amnesty International Moldova
  • Asociația Reporterilor de Investigație și Securitate Editorială „RISE Moldova”
  • AO „Media Alternativa”
  • Institutul de istorie orală din Moldova (IIOM)
  • Mold-Street.com
  • Ambasada Drepturilor Omului
  • Moldova.org
  • Centrul pentru Investigații Jurnalistice (CIJ)
  • Sic.md

Lista semnatarilor este deschisă. Pentru a semna alerta publică, vă rugăm să scrieți la veronica.jantoan@eap-csf.md.

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Partneriatul Estic a fost creată în anul 2011 și în acest moment are 92 de organizații membre, 7 dintre acestea constituind organizații-umbrelă pentru alte 255 de organizații. Misiunea Platformei este consolidarea procesului de integrare europeană și de dezvoltare democratică a Republicii Moldova, de a contribui la procesul de advocacy și monitorizare pentru implementarea Acordului de Asociere dintre RM-UE și alte documente relevante ce se referă la Parteneriatul Estic și relația RM-UE. Mai multe detalii despre Platformă puteți găsi la: www.eap-csf.md.

Apelul public în limba română este disponibilă AICI.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola