Urmărește CIVIC.MD în Google
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
“Acest Festival este una din acţiunile IDOM în vederea promovării şi educaţiei în domeniul drepturilor omului. Scopul evenimentului este atragerea atenţiei publicului larg asupra încălcărilor frecvente: aplicarea torturii, accesul limitat la justiţie, discriminarea, încălcarea drepturilor persoanelor cu statut HIV pozitiv şi ale persoanelor cu disabilităţi.”, a declarat Ion Guzun, juristul Institutului pentru Drepturile Omului.
Filmele ce vor rula în cadrul Festivalului, prezintă realitatea dură a timpurilor noastre – o lume plină de abuzuri, fărădelegi, nedreptate – realitate pe care nu toţi o conştientizează.
Evenimentul este o şansă de a uni mai mulţi oameni ce împărtăşesc aceleaşi valori şi care nu pot rămâne indiferenţi atunci când drepturile omului sunt încălcate. Claude Cahn, a menţionat în acest context că Festivalul este cât se poate de oportun: “Organizaţia Natiunilor Unite se bucură că iniţiativele sale sunt preluate şi realizate la nivel national de către societatea civilă”.
În acest an, vedetele s-au alăturat societăţii civile pentru a promova drepturile omului şi pentru a preveni pe viitor eventualele abuzuri. Astfel, în cadrul evenimentului s-au implicat Tatiana Cerga, solista formaţiei “Studio ONE” şi formaţia “VaRa”.
“Mă bucur că am ocazia să fiu implicată într-o acţiune de promovare a drepturilor omului, care după părerea mea este una foarte importantă. Le urez succese organizatorilor, iar celor ce vor viziona, să înteleagă care le sunt drepturile şi cum pot fi ele apărate", a menţionat Tatiana Cerga, formaţia "Studio ONE".
Totodată, Vasile Todiraş, chitaristul formaţiei “VaRa” a afirmat că simte o adevărată mândrie civică participând la această acţiune: “Este foarte important ca fiecare persoană să-şi cunoască drepturile fundamentale. Însă acest lucru nu este suficient. Oamenii trebuie să ştie şi care sunt mijloacele de apărare efectivă a drepturilor lor atunci când acestea au fost încalcate. În acest sens, credem că Festivalul Filmului pentru Drepturile Omului reprezintă un mijloc eficient de promovare a culturii drepturilor omului în ţara noastră”.
Festivalul de Film pentru Drepturile Omului are loc cu susţinerea financiară a Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, Ambasadei Germaniei, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), World Aids Campaign şi Ambasadei Lituaniei.
Pentru informaţii suplimentare contactaţi:
Ion Guzun, Jurist, Institutul pentru Drepturile Omului, tel. /+373 22/ 838 408 sau la guzunion@yahoo.com.
Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.
În contextul examinării de către Colegiul disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii a procedurii disciplinare împotriva judecătorului Dorin POPOVICI, în scopul examinării procedurii sub toate aspectele, chemăm Colegiul disciplinar să examineze, în general, următoarele chestiuni de interes public: (1) În ce temei judecătorul Dorin POPOVICI a examinat la 9 aprilie 2009 dosare în incinta Comisariatului General de Poliţie al municipiului Chişinău, la fel, temeiurile şi legalitatea acestor acţiuni? (2) Din ce motiv aceste cauze NU au fost judecate în sediul judecătoriei, deşi alţi judecători de la Judecătoria Buiucani au făcut acest lucru în sediul judecătoriei? (3) La ce oră judecătorul în cauză a apărut la comisariat, precum şi la ce oră acesta a părăsit comisariatul? (4) Câte cauze a examinat la 9 aprilie 2009 şi care au fost sancţiunile aplicate de el? Chemăm Colegiul să clarifice în special pe marginea cauzelor Ludmilei şi Oxanei RADU: (1) Cum au ajuns aceste dosare pe masa judecătorului Dorin POPOVICI şi dacă a fost respectat principiul distribuirii aleatorii a dosarelor? (2) În ce birou a avut loc examinarea cauzelor? (3) A fost informaţia respectivă afişată pentru a fi accesibilă publicului larg? (4) Le-a fost asigurat dreptul la apărare prin acces la un avocat ales sau numit din oficiu? (5) A fost asistat judecătorul de un grefier? (6) A fost întocmit procesul-verbal al şedinţelor de judecată? (7) În cazul în care a fost întocmit procesul verbal, a fost respectată procedura de deschidere a şedinţei de judecată? (8) Au fost verificate informaţia de identificare a contravenientelor? (9) Le-au fost explicate drepturile şi obligaţiile contravenientelor? (10) Au fost asigurate condiţiile pentru ca Ludmila şi Oxana Radu să facă cunoştinţă cu materialele administrative înainte de examinarea cauzei? (11)Au fost sau nu consemnate explicaţiile referitoare la contravenţie? (12) Există consemnări în materialele dosarului care ar proba faptul înmânării copiilor deciziilor administrative? (13) Cât a durat examinarea acestor cauze? (14) La şedinţe, au avut acces şi terţe persoane? De asemenea, solicităm să precizaţi de la judecătorul Dorin POPOVICI: (1) Cum acesta a stabilit, în baza materialelor dosarelor administrative, locul în care se pretindea că au fost comise contravenţiile administrative de către Ludmila şi Oxana RADU? (2) Locul şi ora la care acestea au fost reţinute; (3) Dacă concluzia judecătorului cu privire la vinovăţia Ludmilei şi Oxanei RADU s-a bazat pe probe suficiente; (4) A motivat judecătorul respingerea argumentelor Ludmilei şi Oxanei RADU în susţinerea nevinovăţiei lor? (5) Care au fost argumentele, de fapt excepţionale, care au dus la aplicarea faţă de Ludmila RADU a sancţiunii administrative sub formă de arest? (6) De ce a fost aplicat arestul administrativ faţă de Oxana Radu, deşi ultima este mama unui copil de 10 ani, fapt menţionat chiar în procesul verbal de reţinere? Avem convingerea că circumstanţele de mai sus nu vor putea fi elucidate până la sfârşit fără audierea Ludmilei şi Oxanei RADU şi chemăm Colegiul disciplinar să facă acest lucru. Adiţional, ţinem să precizăm că circumstanţele expuse mai sus să fie luate în considerare şi în privinţa altor judecători care au examinat cauzele administrative şi penale contrar prevederilor procesuale şi prevederilor Codului deontologic al judecătorului. Semnatari: - Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova - Biroul Asociat de Avocaţi “Avocaţii Publici” - Centrul Naţional al Romilor - Asociaţia “Promo-Lex” - Centrul pentru Reabilitare a Victimelor Torturii MEMORIA” - Centrul de Resurse al Organizatiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului (CReDO) - Asociaţia Civică “Hyde Park” - Amnesty International Moldova Persoane de contact: 1. Guzun Ion, Coordonator de proiecte, IDOM, tel. 838 408 sau e-mail: ion.guzun@idom.md; 2. Victor Panţiru, avocat, e-mail: victor.pantiru@gmail.com.