frule

AO Eurodemos-plus din Orhei a primit azi certificatul de grant în cadrul Programului de Granturi Locale al UE (PGL), Media şi Comunicare

Introduceti descrierea imaginiiVineri, 11 septembrie a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor de grant organizațiilor societății civile beneficiare ale Programului  de Granturi Locale al UE (PGL), Media şi Comunicare care este implementat  în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”. La eveniment, care a avut loc online, au participat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Mihalko, directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei și șefa Unitate Abilitarea Cetățenilor din cadrul GIZ, Valentina Pleșca. Printre cele 14 ONG-uri, selectate în urma unui concurs, care în cadrul acestui proiect vor realiza mai multe activități în reguni, se numără și AO Eurodemos-plus din Orhei.

Grație sprijinului financiar din partea UE în valoare de 70254 lei,  Asociația Obștească în parteneriat cu Radio Orhei  va realiza proiectul ”EuOrhei.MD – asistența UE în raionul Orhei și zona Centru, pe înțelesul tuturor”.  Proiectul, care are o durată de 6 luni include crearea site-ului euorhei.md și realizarea a 6 materiale multimedia și emisiuni radio despre proiectele de eficiență energetică, apă și canalizare etc. din zona Centru, care au fost finanțate cu bani europeni.

Potrivit api.md cele 14 organizații neguvernamentale beneficiare ale PGL, Media și Comunicare, care au primit certificatele de grant sunt: Regiunea Nord – Info Dava, Anima, Nord Media, Regiunea Centru – Expresul, Universal Media, Eurodemos Plus, ASCED, Asociația Jurnaliștilor de Mediu şi Turism Ecologic, Media Grup Meridian, Regiunea Sud – Cahul 2030, Prospect, Feed-Back, UTA Gagauzia – Piligrim Demo și Media Birlii Uniunia Media. Fiecare asociație beneficiară are câte unul sau mai mulți parteneri media regionali care acoperă localități din unul sau mai multe raioane din toate regiunile de dezvoltare. Astfel, activități de informare și promovare în domeniul serviciilor publice și a protecției mediului desfășoară: ziarele „Observatorul de Nord” din Soroca, „Expresul” din Ungheni, „Gazeta de Sud” din Cimișlia, revista „Natura”, portalurile Nordnews.md din Bălți, Ziuadeazi.md din Cahul, Nokta.md și Laf.md din Comrat, Ecopresa.md, posturile de televiziune Albasat TV din Nisporeni, Media TV din Cimișlia, Bas TV din Basarabeasca, ATV din Comrat, posturile de radio Eco FM și Radio Orhei. 

În următoarele luni, organizațiile neguvernamentale și partenerii lor media din regiuni vor continua realizarea activităților de informare şi sensibilizare a cetățenilor cu privire la protecția mediului, aprovizionarea cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, eficiența energetică.

Accesați Api.md şi Eu4civilsociety.md pentru a urmări cum vor realiza proiectele organizațiile selectate.

Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).




Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola