frule

Concluziile Raportului Promo-LEX privind transparența activității administrației publice locale de nivelul II pentru prima jumătate a anului 2019

Autoritățile locale reprezintă o verigă importantă a procesului decizional național, iar transparența acestui proces la nivel local și accesul la informația cu caracter oficial este un aspect necesar în asigurarea eficienței procesului de elaborare a deciziilor, a legalității și legitimității autorităților implicate.

Pornind de la această premisă, Asociația Promo-LEX a prezentat cel de-al cincilea raport de monitorizare a transparenței activității administrației publice locale de nivelul II și a UTA Găgăuzia, realizat în baza constatărilor raportate de monitori, care au observat activitatea actorilor implicați în procesul decizional pentru perioada 01.01.2019 – 30.06.2019

Pentru perioada de monitorizare vizată în Raportul nr. 5 rămâne valabilă concluzia privind insuficiența respectării prevederilor legale ce țin de transparența procesului decizional de către APL II.

Pagini web ale APL mai puțin transparente pe final de mandat

Potrivit raportului, preferințele de comunicare dintre APL şi părțile interesate de procesul decizional în mare parte au rămas aceleași, cea mai utilizată sursă de comunicare fiind pagina web. Chiar și așa în semestrul I 2019, Promo-LEX constată o diminuare a nivelului conformității prevederilor legale a conținutului paginilor web ale APL la capitolul transparență decizională.

Astfel, dacă în semestrul II 2018, 91% din APL monitorizate au publicat deciziile și materialele aferente acestora, atunci în semestrul I 2019 – doar 83%. În cazul anunțurilor privind organizarea consultărilor publice – dacă în semestrul II 2018 au fost publicate de 83% din APL, atunci în semestrul I 2019 – doar de 54% din APL. Nu au suportat modificări aspectele privind publicarea regulilor interne (34% din APL) și a rapoartelor anuale privind transparența decizională (51%).

Situația ar putea fi explicată prin contextul politic instabil și plin de incertitudini creat în prima parte a anului 2019 în urma alegerilor parlamentare dar și faptul că administrația publică locală este la final de mandat.

Analiza Promo-LEX a rezultatelor per APL, demonstrează că cele mai bune rezultate în ceea ce privește conformitatea conținutului paginilor web ale APL la capitolul transparență decizională, sunt înregistrate de autoritățile din r. Rîșcani, mun. Bălți, r. Criuleni și r. Fălești. La extrema opusă – cu cele mai slabe rezultate, sunt APL din r. Taraclia, r. Briceni, r. Dondușeni, r. Rezina și r. Ialoveni.

Accesibilitate crescută la informațiile cu caracter public, dar micșorarea rolului consultărilor publice

Atestăm o creștere cu 25,72% a ratei furnizării răspunsurilor de către APL de nivel II în termen legal și cu un conținut complet la solicitările de informații cu caracter public.

Totodată, dat fiind neorganizarea sau lipsa anunțurilor privind organizarea consultările publice de APL, s-a constatat o diminuare cu 18,58% a utilizării mecanismul dezbaterilor publice și participării la acestea atât de reprezentanții APL, cât și părțile interesate.

Ședințele autorităților deliberative ale APL II – mai transparente

Prevederile legale în domeniul gradului de transparență a procesului de pregătire și desfășurare a ședințelor autorităților deliberative ale APL II, în mare parte, sunt respectate. Conform monitorilor Promo-LEX, în semestrul I 2019, autoritățile deliberative ale APL s-au întrunit în cel puțin 89 de ședințe, la două dintre acestea nu a fost întrunit cvorumul necesar. Toate ședințele au fost accesibile monitorizării de către Promo-LEX, iar rata publicării ședințelor pe pagina web a crescut cu 2,8%. Numărul deciziilor publicate în Registrul de Stat al Actelor Locale a crescut cu 6,89%,  fiind incluse în cazul a 86,20% din ședințe.

Transmisiunile live a ședințelor autorităților deliberative de nivelul II reprezintă un element de maximă transparență a procesului decizional, Asociația Promo-LEX apreciază faptul că cetățenii au putut urmări activitatea organelor deliberative locale în cazul a 26 de ședințe din 89. Printre APL care folosesc pe larg transmisiunea live se numără: mun. Bălți, mun. Chișinău, Fălești Soroca, Taraclia, UTA Găgăuzia, Nisporeni, Soroca și Drochia.

Portalul guvernamental al funcțiilor publice, rămâne a fi slab utilizat de către autorități

Asociația Promo-LEX constată o stare moderat pozitivă la compartimentul transparența concursurilor pentru ocuparea funcției publiceAutoritățile APL care au indicat organizarea concursurilor au respectat în mare parte condițiile de publicare a acestora prin plasarea anunțului și a condițiilor pe pagina web și în mass-media. Totuși, plasarea anunțurilor despre organizarea concursurilor pe portalul guvernamental al funcțiilor publice, www.cariere.gov.md , în continuare rămâne a fi slab utilizată de către autorități, cu atât mai mult că reprezintă o sursă obligatorie de publicare a anunțurilor, conform prevederilor legale.

Nivel scăzut al transparenței procesului de achiziții

Rămâne alarmant faptul că paginile web oficiale ale APL asigură un nivel scăzut al transparenței  procesului de achiziții, aceasta rezumându-se la publicarea Planurilor de achiziție. Concomitent, APL nu publică pe site-urile oficiale dările de seamă privind achizițiile publice de valoare mică și, respectiv, rapoartele trimestriale/semestriale și anuale privind monitorizarea executării contractelor de achiziție publică (18 din 35 APL). Comparativ cu perioadele anterioare, constatăm o diminuare a numărului de APL care s-au conformat prevederilor legale. Astfel, am atestat o diminuare cu 2% la capitolul publicării raportului semestrial privind Monitorizarea Contractelor de Achiziții (MCA), cu 10 % la publicarea planului de achiziții, cu 3% la aprobarea raportului semestrial MCA, etc.

Raportul integral poate fi accesat aici.

Inițiativa de monitorizare a transparenței activității autorităților APL de nivelul II și a UTAG este finanțată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Programului „Democrație, Transparență și Responsabilitate” (august 2016 – iulie 2019). Opiniile exprimate în rapoartele publice Promo-LEX aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola