frule

Semaforul integrității: „Fiecare al patrulea deputat din actualul Parlament are probleme severe la capitolul integritate în exercitarea funcțiilor publice”

Organizațiile constituente ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat 2019 (ICPC) au prezentat astăzi un „semafor” al Parlamentului ales la 24 februarie curent. Deputații au primit buline roșii, galbene sau verzi, în baza a patru criterii de integritate, unde bulina roșie înseamnă necorespundere criteriului, galbenă - corespundere parțială și verde - deputatul corespunde în mare parte criteriului de integritate. Cele patru criterii stabilite de ICPC sunt: 1. Integritatea în activitatea politică; 2. Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale; 3. Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid și 4. Cazier judiciar. „Semaforul integrității” a fost prezentat în cadrul unei mese rotunde organizate de ICPC.

La primul criteriu de integritate (Integritatea în activitatea politică), 12 deputați au primit bulina roșie, ceea ce înseamnă că „aceștia au schimbat partide, fie cu doctrine diferite, fie au depus jurăminte sau declarații pe propria răspundere că nu vor schimba partidul, dar au făcut acest lucru. Alți 13 deputați au primit bulina galbenă – ei fie au schimbat partidul, dar nu au făcut jurăminte publice că vor părăsi partidul, totuși au trecut de la un partid la altul, cu o altă doctrină și nu sunt stabili în îmbrățișarea unor valori”, a explicat Igor Boțan, directorul Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”. 76 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-ea au bulina verde la acest criteriu.

La criteriul nr. 2 (Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale), un număr de 15 deputați au bulina roșie, 30 deputați au bulina galbenă, iar ceilalți 56 – verde. „Foarte mulți candidați la funcția de deputat nu și-au declarat averile corespunzător și au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), însă ANI a ezitat să constate încălcarea. Unii demnitari uită să-și declare conturile bancare sau proprietățile deținute. La documentarea profilurilor candidaților la funcția de deputat, am întâmpinat mai multe probleme, printre care accesul la informații și la unele baze de date și portaluri, create cu suportul donatorilor Republicii Moldova, dar care nu funcționează, cum ar fi, de exemplu, portalurile instituțiilor judecătorești, rapoartele Curții de Conturi, dar și rapoartele financiare ale partidelor politice”, a precizat Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice.

Cel mai rău rezultat în evaluarea integrității deputaților aleși în Parlamentul de legislatura a X-ea s-a înregistrat la criteriul nr. 3 (Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid), unde au fost acordate 28 de buline roșii, 25 galbene și 48 verzi. „Practic, fiecare al patrulea deputat din actualul parlament are probleme severe la capitolul integritate în exercitarea funcțiilor publice. Asta înseamnă că o masă critică din persoanele alese în Parlamentul actual au încălcat principiile esențiale ale gestionării banilor publici din funcțiile pe care le-au deținut, fie în interesul rudelor, apropiaților sau ale partidului din care fac parte”, a punctat Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente (API).

Din cei 101 deputați, trei au bulină roșie la criteriul de integritate nr. 4, numit „cazier judiciar”. Galina Bostan, președinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, a menționat că „din perspectiva deputaților, evaluarea acestui criteriu poate fi considerată cea mai obiectivă. Din perspectiva interesului public, însă, ținând cont de faptul că în privința a multor deputați aleși există suspiciuni de comitere a unor ilegalități, trezește mari îngrijorări că organele de drept nu reacționează în niciun fel. Din păcate, mașinăria statului refuză să se autosesizeze când sunt probleme cu politicienii sau care sunt generate de faptele politicienilor”.

La masa rotundă „Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-ea: deficiențe de integritate” au participat și și-au exprimat opiniile unii deputați în Parlament, reprezentanți ai partidelor politice, experți anticorupție, jurnaliști de investigație, alte persoane.

Infograficele „Semaforului integrității” pentru fiecare criteriu pot fi accesate aici.

Masa rotundă poate fi urmărită aici.

Inițiativa Civică „Pentru un Parlament Curat 2019” este constituită dintr-un grup de organizații neguvernamentale care au monitorizat, în baza unor indicatori de integritate, atât listele candidaților prezentate de partidele politice cu șanse de accedere în viitorul Parlament, cât și alți potențiali candidați ai partidelor politice sau candidați independenți în circumscripția națională și în circumscripțiile uninominale. Organizaţiile fondatoare ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat au realizat monitorizări similare ale candidaţilor la alegerile parlamentare din 2009 şi 2014.

Pentru mai multe detalii o puteți contacta pe Diana Lungu, coordonatoare comunicare API la numărul de telefon 022 210602 sau la adresa de email diana.lungu@api.md

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola