Zece localități din țară îmbunătățesc dialogul între cetățeni și administrația locală

Zece localități din țară își propun să îmbunătățească dialogul cetățenilor cu administrația publică locală. Un studiu al Centrului CONTACT constată că astăzi interesul cetățenilor pentru implicarea în viața publică și administrativă a comunităților locale este scăzut. În următorii doi ani, cu sprijinul organizațiilor non-guvernamentale, vor fi desfășurate diverse activități pentru a îmbunătăți situația.

Cele zece localități sunt: Copceac din UTA Găgăuzia, Chetrosu, Mereni și Gura Bâcului din raionul Anenii Noi, Leova, Drochia, Costești din raionul Ialoveni, Ștefan Vodă, Glodeni, Dubăsarii Vechi din Criuleni.

Într-o conferință de presă la IPN, coordonatorul de programe la Centrul Contact, Vasile Cioaric, a declarat că în toate cele zece localități beneficiare au fost acordate câte trei mini-granturi cu ajutorul căror urmează să fie soluționate mai multe probleme legate de transparență și accesul la informație. Astfel, urmează să fie consolidată baza tehnico-materială a autorităților publice locale, inclusiv prin acordarea echipamentului pentru transmiterea online a ședințelor consiliilor locale și din Primărie. De asemenea, va fi acordată asistență pentru deschiderea paginilor electronice, dar și a paginilor pe rețelele de socializare, astfel încât să fie asigurată o comunicare mai eficientă cu localnicii, dar și cu cei care sunt plecați peste hotare. Vasile Cioaric a mai spus că după implementarea activităților va fi efectuat un nou studiu pentru a analiza situația în evoluție.

Președintele unei asociații obștești din Chetrosu, Arcadie Baciu, a declarat că, la fel ca în alte localități, și în comuna Chetrosu este resimțit un vid în comunicarea dintre autoritățile publice locale și cetățeni. Localnicii, de regulă, află despre anumite decizii post-factum. Proiectele nu sunt consultate în prealabil, astfel încât cetățenii să se expună cu privire la acestea. Comuna se întinde pe o suprafață destul de mare, iar tot felul de anunțuri se plasează, de regulă,  pe un panou în fața Primăriei. În opinia activistului, este foarte important ca oamenii să cunoască mai mult despre activitatea autorităților, despre deciziile care urmează a fi luate și să se implice în aceste procese.

Viceprimarul localității Dubăsarii Vechi, Constantin Macarenco, a spus că necunoaștere în rândul populației deseori duce la tot felul de interpretări, or acest fapt este în defavoarea celor care administrează localitate. Potrivit lui, în cadrul proiectului a fost înființat un grup al cetățenilor activi, cei care își doresc să se implice în procesul decizional, pentru a asigura o dezvoltare durabilă locală. Cei din Dubăsarii Vechi își propun, în cadrul proiectului, să extindă radio local pentru a asigura o informare mai bună a localnicilor. De asemenea, să instaleze panouri informative în toată localitatea, astfel încât informațiile publice să fie accesibile nu doar în fața Primăriei.

Inga Chistruga-Sînchevici, doctor în sociologie, a menționat că studiul Centrului CONTACT constată că populația are un nivel redus de participare la diferite acțiuni ce vizează problemele din comunitate. Este necesară accentuarea transparenței procedurale a autorităților publice locale și o mai bună informare a cetățenilor, îndeosebi prin intermediul dezbaterilor publice.

Studiul „Transparența APL din Republica Moldova” a fost efectuat în cadrul proiectului „Sporirea transparenței administrației publice locale în Republica Moldova prin implementarea politicilor participative”. Proiectul este realizat de Centrul CONTAC și finanțat de Fondul pentru Democrație al Națiunilor Unite.

Arcadie Baciu Despre Situatia Din Localitate.Mp3

Vasile Cioaric Despre Sprijinul Acordat Celor 10 Localitati.Mp3

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola