frule

(VIDEO) Cum poate fi creat un sistem modern de licitație a patrimoniului funciar și imobiliar public a mun. Chișinău?

youtbeInstitutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a realizat cel de al patrulea film informativ #pentruChisinau, în care vine cu propuneri privind modernizarea sistemului de licitație a patrimoniului public municipal prin intermediul mecanismului de reglementare și condiționare a exploatării și/sau utilizării bunului public după înstrăinare.

Filmul a fost realizat în baza analizei de politici publice, prezentată în cadrul audierilor publice din 13 septembrie 2018 și care abordează principalele probleme în gestionarea bunurilor publice, care sunt carențele de evidență și inventariere, de gestionare ineficientă, precum și a lipsei de valorificare și de înstrăinare în defavoarea bugetului și interesului public.

Potrivit analizei IPRE, foarte des construcția blocuri locative sau comerciale are loc în pofida destinației terenului. Cu încălcarea regimului de înălțime și funcționare prestabilite pentru zona respectivă. Fără o integrare adecvată a obiectului în structura urbană existentă, precum și fără organizarea parcărilor subterane sau amenajarea teritoriului adiacent și fără dezvoltarea rețelelor și a căilor de acces.

O mare parte din aceste construcții sunt edificate pe terenuri care au fost în proprietate publică municipală și au fost înstrăinate, adică, au fost vândute sau cedate din proprietate publică municipală în proprietate privată, iar noul proprietar a făcut ce a vrut cu ele: demolări, construcții, vânzare către persoane terțe.

În același timp, procentul încasărilor la buget în urma înstrăinării bunurilor și terenurilor din proprietate municipală constituie mai puțin de 1% din totalul veniturilor. În timp ce în orașele cu un sistem de licitație publică transparent și eficient, această rată poate constitui între 5% și 30% din venituri.

Astfel, în lipsa unei viziuni privind privatizarea și darea în locațiune a patrimoniului municipal, dar și din cauza lipsei unui instrument eficient de licitare, acțiunile de arendă, locațiune, vânzare, privatizare a proprietăților municipale au un caracter neplanificat, haotic și spontan, fiind promovate la inițiativa și în interes privat și în detrimentul interesului public.

Iată câteva soluții propuse de IPRE pentru crearea unui sistem modern de licitație a patrimoniului funciar și imobiliar public din Chișinău, care poate crește veniturile și bugetul capitalei:

  • Finalizarea procesului de delimitare, inventariere și înregistrare a patrimoniului municipal;
  • Crearea și publicarea Registrului Proprietății Publice al mun. Chișinău;
  • Crearea Departamentului de Management al Proprietății Municipale (prin fuziunea funcțiilor de gestionare  a  proprietății  funciare municipale din cadrul DGAURF  și a celei de gestionare a imobilelor din cadrul DGERRP);
  • Elaborarea unei strategii și a unui plan de înstrăinare a patrimoniului funciar municipal cu reglementarea și condiționarea strictă a utilizării ulterioare a fiecărui lot de teren;
  • Modernizarea sistemului de licitare publică prin reglementarea strictă a mecanismului de reglementare și condiționare a exploatării și/sau utilizării bunului public după înstrăinare;
  • Recuperarea și relansarea platformei web E-Urbanism - bază de date  on-line   care   oferea   acces la informația privind gestionarea resurselor funciare în raza municipiului Chișinău.

Reamintim că filmele sunt realizate în cadrul Proiectului „Audieri publice pentru Chișinău 2.0”, implementat de IPRE cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI). Până la sfârșitul anului 2019, IPRE propunem să contribuie la formularea a 12 propuneri de politici publice în domeniul serviciilor publice, transportului public și reformei administrației publice din mun. Chișinău. Activitățile sunt realizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, PRIMĂRIAMEA și Privesc.eu, precum și un grup de experți independenți din cadrul societății civile.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola