Chivriga: Eliminarea barierelor economice de Rusia, sub semnul întrebării
Acordul de Asociere intrat în vigoare, semnat și ratificat de RM și UE, reprezintă direcția strategică de dezvoltare a țării. Scopul lui este de a apropia economia și societatea RM de standardele europene, oferind beneficii pe care nici un alt model alternativ nu ar putea să le întrunească, în termeni de comerț extern și piețe de desfacere. Afirmațiile iresponsabile ale Președintelui Dodon privitor la o posibilă denunțare a sa, în cadrul vizitei sale la Moscova, ar putea arunca economia firavă a țării într-o prăpastie, a comentat directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”.
Expertul semnalează că eliminarea restricțiilor de acces la piața rusească pentru produsele originare din RM nu poate schimba esențial structura comerțului între Rusia-RM. Statistica arată că nișele exportatorilor moldoveni sunt deja ocupate de alți producători. Regimul de embargo comercial a pulverizat interesul businessului mic și mijlociu din RM, iar o parte din populația agricolă a plecat în emigrație. Interdicțiile aplicate de Rusia au fost de natură exclusiv politică, iar agențiile federale Rospotrebnadzor, Rosselihozndazor, au avut o comunicare duplicitară și falsă cu interlocutorii lor din RM. Or, Igor Dodon încearcă să soluționeze niște probleme care au fost generate în mod voluntarist de statul rus, nu de producătorii moldoveni.
Totodată, Viorel Chivriga a menționat că, ”din 2014, RM a parcurs noi etape de transformare a instituțiilor de stat. A avut loc un transfer enorm de experiență, expertiză și alocări de fonduri europene în sumă de peste 800 milioane euro, în timp ce din Rusia, producătorii moldoveni au văzut numai restricții și pierderi generate de politizarea comerțului extern. Producătorii moldoveni care au fost eliminați de pe piața rusă și-au găsit loc deja în UE. Sunt oameni, care înțeleg perfect ce înseamnă stabilitate, previzibilitate și reguli de joc. Oamenii văd rezultate concrete: drumuri, infrastructură modernă, servicii de calitate, școli, grădinițe și ajutor agenților economici, care devin mai competitivi. Este un salt pe care Republica Moldova nu putea să-l facă singură sau alături de piața instabilă a Federației Ruse.
În plus, susține Viorel Chivriga, ” statele UEA (UniuneaEuroasiatică) nu au frontiere comune cu RM, procesele economice și politice sunt disjunctive, nu cooperative. Astfel, Federația Rusă se resimte puternic de pe urma sancțiunilor internaționale și înregistrează un declin economic profund, are mari probleme de acces la piețele externe și eșuează lamentabil în substituirea produselor de import cu produse autohtone. Este o sarcină penibilă să compari UEA cu vigoarea, puterea și potențialul global al UE, care reușește să influențeze prin politicile sale peste 30% din PIB global”, a dedus Chivriga. Ar trebui ca președinții unei țări ca RM să se ocupe mai puțin de satiră și umor și să fie consistenți cu pozițiile pe care le dețin.
Emisiunea poate fi vizualizată aici și este realizată de IDIS Viitorul în parteneriat cu Europa Liberă.
Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.