ONU și CJI au discutat cu presa despre drepturile omului
Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au organizat, vineri, 11 decembrie, o întâlnire de lucru cu mai mulți invitați, unde au discutat despre succesele înregistrate de câștigătorii Galei ONU pentru drepturile omului și realizările din domeniu obținute în 2015. Evenimentul a avut loc în contextul Zilei Drepturilor omului și a Galei ONU, în cadrul căreia au fost oferite premiile Organizației Națiunilor Unite în Moldova pentru realizări deosebite în promovarea drepturilor omului.
La întâlnire au participat reprezentanți ai ONU și CJI, laureați ai Galei ONU, manageri și jurnaliști de la diferite instituții mass-media. Cu un mesaj special s-a adresat celor prezenți Veaceslav Balan, coordonator național al Oficiului Înaltului Comisariat ONU pentru drepturile omului. În opinia sa, în anul curent s-a observat o activizare a instituțiilor care au misiunea de promovare și protecție a drepturilor omului. Printre cei mai activi au fost Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Avocatul Poporului, mai multe organizații ale societății civile. Din partea CJI, Cristina Bobârcă, șefa Departamentului Instruire și Comunicare, i-a îndemnat pe cei prezenți să vorbească despre subiectele din domeniul drepturilor omului pe care le abordează, cât de des fac acest lucru și cu ce dificultăți se confruntă în realizarea materialelor.
Laureații premiilor ONU, prezenți la eveniment, s-au referit la realizările pentru care au fost premiați în cadrul Galei ONU. Elena Derjanscaia, ”Inițiativa pozitivă”, organizație premiată pentru sensibilizarea opiniei publice și creșterea vizibilității persoanelor cu HIV, a povestit despre campaniile realizate în acest an și impactul acestora.
Ian Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a relatat despre inițiativele întreprinse de această instituție publică autonomă, premiată pentru poziția sa activă și angajamentul de a lupta împotriva discriminării și sensibilizarea opiniei publice cu privire la egalitate. În 2015, Consiliul s-a autosesizat pe mai multe cazuri, inclusiv atunci când anumite instituții media au discriminat sau au încălcat drepturile omului. ”Dar este foarte important ca sesizările să vină și de la populație, ceea ce, deocamdată, se întâmplă foarte rar. La acest aspect mai avem de lucru, iar mass-media are un rol important în acest proces”, a subliniat el.
Activistul civic Oleg Brega, premiat pentru promovarea activă a transparenței și dreptului de a fi ales în calitate de candidat independent, a menționat că presa este cea care poate schimba paradigma de abordare și percepție a drepturilor omului. ”Ar trebui să se pună accent pe faptul că toți suntem întâi de toate oameni și apoi reprezentanți ai anumitor comunități/minorități sau etnii. Iar oamenii trebuie protejați și respectați pentru ceea ce sunt, indiferent de aceste particularități”, a spus Oleg Brega.
La final, Veaceslav Balan a remarcat faptul că Gala ONU este un eveniment prin intermediul căruia sunt recunoscute meritele celor care promovează drepturile omului și, totodată, o ocazie de a atrage atenția la aspectele mai puțin abordate și care necesită demersuri suplimentare pentru a schimba situația. ”Iar presa trebuie să fie un aliat în acest proces”, a afirmat Veaceslav Balan.
Evenimentul a avut loc cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite în Moldova.