Jurnaliștii au studiat diverse tehnici de abordare a tematicii europene
Ognyan Georgiev, redactor-șef al ziarului Capital din Sofia, instructorul acestui curs, a povestit jurnaliștilor despre experiența de integrare europeană prin care a trecut țara sa și ce beneficii a adus cetățenilor. ”Până la integrarea în UE, în Bulgaria, o companie putea fi înregistrată în aproximativ 30 de zile, după integrare – acest proces durează 5 zile”, a adus un exemplu O. Georgiev.
Potrivit expertului, Bulgaria s-a confruntat cu probleme similare celor cu care se confruntă astăzi R. Moldova - corupția, birocrația, dar datorită implementării standardelor europene în mai multe sfere de activitate, țara sa a reușit să realizeze multiple reforme și să recepționeze fonduri europene. În acest sens, O. Georgiev a oferit jurnaliștilor sfaturi practice despre cum să urmărească circuitul financiar al resurselor europene în R. Moldova și să monitorizeze cum sunt cheltuiți banii veniți din bugetul UE.
Marcela Zamosteanu, reporteră la portalul zugo.md, care a participat la acest program, a evaluat în felul următor eficiența trainingului: ”Jurnaliștii sunt formatorii opiniei publice, iată de ce ei trebuie să știe cum să abordeze corect materialele privind UE. Astfel de cursuri de instruire sunt binevenite pentru că oferă informații, schimb de experiență, fapt ce mă va ajuta să realizez dintr-o perspectivă mult mai obiectivă materialele pe această temă”.
Pentru Tatiana Iojiță, șef programe Radio Moldova Tineret (RMT), participarea la acest curs de instruire a fost de asemenea utilă: ”Tocmai din motiv că RMT este interesat să ofere ascultătorilor informații despre UE , trainingul mi-a oferit posibilitatea să aflu mai multe surse care ne-ar permite să ne documentăm mai bine, cum să facem paralele între realitățile din R. Moldova și cele din țările europene, iar în acest mod să reușim să aprofundăm la RMT subiectele privind tematica europeană”, ne-a spus Tatiana.
Participanții la instruire au avut posibilitatea să comunice, să facă schimb de experiență și cu experții locali. Ludmila Barbă, realizatoarea emisiunii Vector European, TV Moldova 1, a oferit jurnaliștilor detalii despre instituțiile europene, funcțiile acestora și funcționarii europeni care ar putea răspunde la întrebările jurnaliștilor.
Tatiana Savva, reprezentantă Expert-Grup, s-a referit la specificul și utilitatea materialelor gen Budget stories UE, care pun la dispoziția jurnaliștilor cifre și date concrete pentru documentarea materialelor de presă, inclusiv pe subiecte europene.
Precizăm, că 25 de jurnaliști din Chișinău, Bender, Comrat, Strășeni, Basarabeasca, Șoldănești, Soroca au participat la două programe de instruire privind tematica UE, organizate în aprilie și mai 2015, cu participarea experților din România și Bulgaria.