frule

Legea 2% trebuie să prevadă condiții egale pentru beneficiari

Alte condiții de acces pentru organizațiile societății civile (OSC-uri), eliminarea concurenței între OSC-uri și instituțiile religioase, stabilirea regulilor egale pentru cele două tipuri de instituții privind răspunderea pentru utilizarea necuvenită a desemnărilor procentuale, obligarea angajatorului de a informa personalul, sub semnătură, privind dreptul de a direcționa 2% din impozitul pe venit în beneficiul OSC-urilor – acestea sunt doar unele dintre aspectele ce trebuie asigurate în vederea aplicării unui mecanism eficient pentru implementarea Legii 2%.

Documentul de politici „Impactul Legii 2% asupra durabilității financiare a organizațiilor societății civile”, lansat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, în parteneriat cu Centrul European pentru Drept Necomercial, în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova, implementat de FHI 360 cu suportul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), prezintă o analiză a Legii 2%, identificând segmentele ce necesită intervenții suplimentare, pentru a asigura o bună funcționare a legii. Autorii documentului vin cu recomandări pentru elaborarea unui mecanism eficient de implementare a Legii 2%. „Deși aplicarea Legii 2% este unul dintre obiectivele Planului de acțiuni a Guvernului pentru 2015-2018, până în prezent nu a fost elaborat un mecanism de implementare a acesteia, ceea ce face legea inaplicabilă”, a subliniat Ilie Chirtoacă, asistent juridic la CRJM.

Autorii Documentului de politici remarcă, în special, condițiile inegale pentru OSC-uri și instituții religioase în accesul la mecanismul de desemnare procentuală, raportarea și controlul financiar privind utilizarea desemnărilor, precum și sancționarea în caz de utilizare neadecvată a mijloacelor financiare obținute în urma desemnării procentuale. Pentru eliminarea concurenței între cele două tipuri de instituții, experții propun introducerea opțiunii de desemnare prin posibilitatea divizării celor 2% în cote egale între o organizație a societății civile și o instituție religioasă, iar controlul asupra utilizării sumelor obținute în urma desemnării procentuale și penalizările pentru folosirea necuvenită a acestora să fie aceleași atât pentru OSC-uri, cât și pentru instituțiile religioase.

Totodată, pentru a fi eligibile, OSC-urile trebuie să obțină statut de utilitate publică, ce este acordat pentru 3 ani, ceea ce poate crea dificultăți pentru activitatea organizației. Experții subliniază că drept condiție pentru eligibilitate poate fi stabilită demonstrarea activității de utilitate publică, potrivit Legii cu privire la asociațiile obștești.

În prezent, Codul Fiscal prevede trei opțiuni de direcționare a 2%, ceea ce poate crea confuzii pentru autoritățile responsabile de controlul mijloacelor financiare. În acest sens, Documentul de politici recomandă stabilirea unui singur mod de transfer a desemnării procentuale. Totodată, conform normelor curente, contribuabilul trebuie să indice suma exactă ce urmează a fi direcționată. „Este o sarcină prea mare pentru contribuabil să calculeze de sine stătător suma desemnării procentuale, în special ținând cont de faptul că el poate fi sancționat dacă suma calculată va depăși 2%, ceea ce îl poate descuraja să direcționeze 2% din impozitul pe venit. Pentru a evita aceasta, propunem ca organele fiscale să calculeze și transfere desemnările procentuale ”, a explicat Sorina Macrinici, consilier juridic la CRJM.

Alte recomandări formulate în document vizează obligarea angajatorului de a informa personalul, sub semnătură, privind dreptul de a direcționa 2% din impozitul pe venit în beneficiul OSC-urilor; asigurarea confidențialității desemnărilor care au loc prin intermediul angajatorului, dar cu prevederea opțiunii de divulgare a identității contribuabilului; majorarea cotei procentuale destinate cheltuielilor administrative de la 5% la 50%, definirea detaliată a categoriei costurilor administrative, prevederea cheltuielilor pentru costuri de publicitate; posibilitatea de extindere a termenului de utilizare a surselor obținute în urma desemnării procentuale cu încă un an, în cazul în care aceasta este argumentat.

Acest document este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

http://crjm.org/wp-content/uploads/2015/05/CRJM-DPP-2la-suta-05-05-2015-WEB.pdf 



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola