Tîrgul ideilor inovative în raionul Rîșcani
În timp ce în alte localități “toamna se numără bobocii”, în raionul Rîșcani are loc identificarea ideilor inovative cu privire la educația adulților.
În prima săptămînă a lunii noiembrie, mai multe biblioteci publice din r. Rîșcani au participat la organizarea și desfășurarea Tîrgului ideilor inovative în cadrul căruia au fost puse în discuție probleme ce țin de educația adulților din comunitate.
La aceste activități au participat actori sociali comunitari care activează în diverse domenii și care conștientizează importanța învățării pe tot parcursul vieții ca impact asupra dezvoltării personale și profesionale a indivizilor.
În data de 05 și 07 noiembrie 2014, în incinta Primăriei s. Mihăileni și, respectiv, Bibliotecii Publice din s. Sîngureni, au avut loc două mese rotunde pe tema promovării educației adulților în comunitate. În cadrul acestor activități, participanții au fost familiarizați cu noțiunea de lifelong learning (învățare pe tot parcursul vieții), au analizat experiența Uniunii Europene în acest sens și prevederile Memorandum-ului de la Lisabona axate pe următoarele direcții:
- crearea noilor competenţe de bază pentru toţi;
- realizarea unor investiţii superioare în resursele umane;
- încurajarea inovaţiei în predare şi învăţare;
- valorificarea învăţării;
- regîndirea orientării şi consilierii;
- apropierea învăţării de domiciliu.
Participanții la aceste activități au conștientizat faptul că instruirea/învățarea continuă oferă posibilitatea dezvoltării comunității în cele trei dimensiuni:
- socio-economică – dezvoltarea comunităților și a regiunilor;
- profesională – dezvoltarea pieții muncii;
- socio-culturală – dezvoltarea personală a indivizilor.
Au fost identificate impedimentele care apar în cadrul procesului de instruire și educație a adulților. Printre acestea putem menționa următoarele:
- lipsa de timp;
- lipsa de informație;
- indiferența;
- lipsa de resurse financiare;
- situația familială (roluri și sarcini familiale);
- motivație insuficientă;
- nivelul jos de cultură;
- violența în familie;
- lipsa ajutorului pentru mame solitare;
- migrația populației;
- lipsa spiritului de echipă;
- informarea insuficientă de către mass-media a problemelor ce țin de educația adulților, etc.
Deasemenea, au fost propuse domenii de instruire și educație a adulților care sunt prioritare pentru comunitățile respective:
- cultivarea legumelor ecologic pure (ciuperci, roșii, cartofi) prin tehnologii moderne cu productivitate înaltă;
- creșterea păsărilor de rasă;
- croitorie;
- arta culinară (prepararea bucatelor tradiționale, prepararea tortelor, decorarea meselor festive, etc);
- lucrul manual (croșetare, brodare cu mărgele, etc);
- modul sănătos de viață;
- decor interior și exterior al încăperilor;
- imaginea personală;
- planificarea bugetului familiei;
- asistența medicală primară;
- apicultura;
- arta florală;
- împletitul măturilor;
- arta comunicării și prevenirii conflictelor;
- cursuri de limba engleză, IT, etc.
Pînă la sfîrșitul lunii noiembrie, acțiuni similare vor fi petrecute și în alte localități din raionul Rîșcani.
Activitățile date fac parte din cadrul proiectului “Biblioteca – furnizor de servicii pentru adulți”, implementat de către AO “Moștenitorii” din m. Bălți, cu sprijinul financiar al DVV International Moldova. Potrivit acestui proiect, bibliotecile publice trebuie să tindă să devină nu numai centre de informare și documentare, dar și centre de resurse comunitare, care să adune, zilnic, beneficiari de toate vîrstele, și, astfel, să promoveze și să contribuie la investiția în oameni.