frule

Promo-LEX a lansat Efortul de Monitorizare pentru Alegerile Parlamentare 2014

IMG 0180Asociația Promo-LEX a prezentat la 25 septembrie primele constatări preelectorale și a lansat Efortul de Monitorizare a Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Primul raport cuprinde perioada post electorală - de la alegerile parlamentare anticipate din 28.11.2010 până la 24.09.2014 și prezintă informații privind modificările cadrului legal, care se referă la domeniul electoral, punctele de interes ale analizei efortului de monitorizare Promo-LEX și sinteza constatărilor observatorilor.

„Observarea civică de către Promo-LEX nu are drept scop de a crea obstacole concurenților electorali sau autorităților implicate în campania electorală. Dimpotrivă, Efortul nostru de Monitorizare vine să urmărească și să asigure condiții egale pentru toți concurenții, vine să sprijine autoritățile în vederea organizării și desfășurării unor alegeri libere, transparente și corecte", a menționat Ion Manole, director executiv Promo-LEX.

Observatorii Promo-LEX au constatat că recomandările formulate de grupurile de monitorizare naţionale au fost implementate într-o măsură redusă şi selectivă. Din totalitatea recomandărilor înaintate de Asociația "Promo-LEX" cuprinse în rapoartele de monitorizare a Alegerilor Parlamentare din 28.11.2010 și Alegerilor Locale Generale din 05.06.2011 doar 7 la număr au fost implementate integral de către autoritățile publice. Alte 16 recomandări ale Asociației "Promo-LEX" nu au fost implementate și rămân actuale.

La acest capitol, Pavel Postică, șef Efort Monitorizare Promo-LEX, a declarat: „Este foarte bine că parlamentul a aprobat modificările la Codul Electoral, în faza în care doar un singur actor, CEC devine entitatea națională de listele electorale, până nu demult am avut carențe serioase la acest capitol. De asemenea, CEC a aprobat regulamentul cu privire la finanțarea campaniilor electorale. Este un regulament foarte bun care vine să facă transparență în ceea ce privește finanțarea campaniilor electorale și concurenților electorali." Vezi declarația integrală aici.

Referindu-se la problemele din stânga Nistrului care apar la fiecare scrutin electoral, Pavel Postică a menționat că „Anumite schimbări la Codul Electoral ar veni să deschidă mai larg poarta pentru alegătorii din stânga Nistrului. La momentul de față avem rezerva funcționarilor electorali care este gestionată de CEC, sperăm că la aceste alegeri vom avea circumscripții și organe electorale funcționale pentru regiunea transnistreană."

Pentru acest scrutin electoral Asociația Promo-LEX își propune monitorizarea activităților concurenților electorali. Procesul de monitorizare va fi asigurat în toate cele 36 circumscripții electorale de către 41 observatori pe termen lung și 35 asistenți ai observatorilor din 15 septembrie până la 15 decembrie 2014. În ziua alegerilor, Asociația Promo-LEX va delega câte un observator pe termen scurt în fiecare secție de votare pe teritoriu Republicii Moldova.

În final, reprezentanții Efortul de Monitorizare a Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014, au venit cu următoarele recomandări: Revizuirea Programului Calendaristic în conformitate cu prevederile legislaţiei electorale; Eficientizarea mecanismului de control al finanțării campaniei electorale; Instituirea unui mecanism transparent privind constituirea sectiilor de votare de peste hotare; Instituirea unei date unice de lansare a campaniei electorale; Organizarea campaniilor de mediatizare a registrului electronic la scară naţională, înainte de implementarea deplină a sistemului; Iniţierea unor campanii de sensibilizarea a concurenţilor electorali şi a alegătorilor privind necesitatea unui mod de conduită calm şi civilizat reciproc; Respectarea termenului de un an înainte de alegeri, recomandat de Comisia Europeană pentru democrație prin drept, în timpul căruia autorităţilor sunt sfătuite să nu implementeze modificări la legislaţia electorală; Excluderea din Codul Electoral a prevederii referitoare la începutul agitației electorale; Acordarea de către autorităţile centrale autorităților locale a asistenţei tehnico-financiare în vederea soluţionării problemei amenajării locurilor pentru afişaj electoral.

Precizăm că Efortul de Monitorizare Promo-LEX pentru Alegerile Parlamentare 2014 constată nerespectarea sau respectarea parţială a legislaţiei electorale de către actorii implicaţi. În perioada raportată, potențialii concurenți electorali au întreprins mai multe activități care au avut conotație electorală.

Scopul monitorizării alegerilor este sporirea încrederii cetățenilor în procesul electoral și contribuirea la asigurarea alegerilor libere și corecte, conform standardelor internaționale și legislației naționale.

Monitorizarea Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014 este desfășurată de către Asociația Promo-LEX în cadrul Programului de Monitorizare a Proceselor Democratice. Efortul de monitorizare se încadrează în activitățile desfășurate de societatea civilă în cadrul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte. Efortul de Monitorizare a Alegerilor Parlamentare din 30 noiembrie 2014 beneficiază de asistența tehnică din partea National Democratic Institute for International Affairs (NDI) și este susținut financiar de către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), National Endowment for Democracy (NED), Consiliul Europei precum și Fundația Stefan Batory din resursele oferite de Fondul Solidaritate în cadrul Programului "Sprijin pentru Democrație" al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone. Opiniile exprimate în raport aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanțatorilor.

Promo-LEX este unica organizație non-guvernamentală înregistrată în calitate de observator la Alegerile Parlamentare 2014. Asociația Promo-LEX va monitoriza întregul proces electoral și va emite trei Rapoarte Preelectorale, un Raport pe numărarea Rapidă a voturilor în ziua alegerilor, un Raport pe Finanțarea Campaniei Electorale și un Raport Final.

Pentru informații suplimentare, contactați:
Galina Sanduța, Ofițer de Presă Efort Monitorizare Promo-LEX,
Telefon: 069 95 82 89, Email: galina.sanduta@promolex.md



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola