Persoanele cu dizabiltăți pot mai multe decât crezi. Arată că îți pasă!

Indiferența, agresivitatea sau mila – sunt câteva forme de discriminare a persoanelor cu dizabilități. Ei nu au nevoie de milă, ci de susținere, nu au nevoie de admirație pentru pofta de viață, ci de respect. Doar prin acceptare și toleranță persoanele cu dizabilități se vor putea integra în societate.

Pentru a schimba atitudinea societății față de persoanele cu dizabilități, asociația Keystone Moldova a lansat campania ”Arată că îți pasă” susținută din sursele Fundațiilor pentru o Societate Deschisă – Inițiative în Sănătate și Media. În cadrul campaniei vă vom prezenta istorii reale povestite chiar de către persoanele care le-au trăit. Mai jos vedeți istoria acestei săptămâni:

Am făcut școala rusă și când trebuia să susțin Bacalaureatul nu am avut susținere și înțelegere din partea Ministerului (Educației). Aveam nevoie de un document pentru a obține un asistent care să mă ajute să susțin BAC-ul (eu să-i dictez și el să scrie în locul meu). Când l-am cerut de la Minister, cei de acolo mi-au spus: ”Pentru ce îți trebuie documentul acesta, dacă tu ești în scaun rulant și îți vine greu să scrii cu mâna?”.

Într-o zi m-a sunat o doamnă de la Minister și timp de 15 minute m-a bătut la cap și îmi tot spunea că eu sunt persoană cu dizabilități și nu pot face nimic. Că n-am șansa să învăț mai departe, adică nu am șansa la un viitor mai bun.

- La ce ție îți trebuie documentul dacă tu nu poți să scrii? Iată, am văzut semnătura ta și se vede că îți vine greu să-ți scrii chiar și semnătura. Eu nu te pot ajuta. Noi, în Moldova, nu avem posibilitatea să te ajutăm, mi-a spus ea.

Și atunci eu i-am răspuns:

- Eu nu cer ajutorul de la dvs personal, doamnă. Eu, pur și simplu, cer documentul de care am nevoie ca să susțin BAC-ul…

- Eu nu vreau să am probleme cu tine și cu documentele celea ale tale. Nu știu cum o să înveți tu… Stai acasă.

- Bine, zic, da cine o să mă hrănească? Cine o să mă hrănească?...

Și pe urmă ea a tăcut cam un minut, după care mi-a spus: „Ei hai, o să mă mai gândesc dacă să-ți dau acest document sau nu”…

Am susținut BAC-ul cu bine. Am avut note de 7, 8, 9 și 10. Am susținut cinci examene la rând, la domiciliu.

După aceasta am decis să merg la facultate, însă nu puteam să mă înscriu la nici o universitate, din aceeași cauză – pentru că sunt o persoană cu dizabilitate. De exemplu, sun la o universitate, la a doua ca să mă înscriu și ei când aud diagnoza mea pur și simplu pun receptorul ca să nu mă asculte mai departe sau îmi spun niște cuvinte neplăcute: ”Pentru ce îți trebuie? Tu ești calică. Nu avem nevoie de așa oameni, de așa persoane.”

M-am adresat la cinci instituții și abia la a șasea mi-au acceptat dosarul - la Universitatea de Formare Continuă, care este filială a Universității de Stat din Moldova. M-au acceptat și chiar mi-au spus: ”Mulțumim pentru că ai venit la noi, fiindcă aceasta este pentru noi o experiență nouă”. Aș vrea să spun un mare Mulțumesc acestor oameni pentru că m-au primit și mi-au oferit posibilitatea să învăț. 

După părerea mea, cea mai mare problemă este că nu se respectă drepturile noastre. Adică pe noi nu ne consideră oameni activi. Omenii cred că noi suntem ca niște păpuși care nu pot să facă nimic. Nu este așa! Nu este așa! Noi putem face și studii și tot-tot la fel ca și alți oameni care nu se confruntă cu obstacole de ordin fizic, mintal sau de altfel fel.

Ana