16 reprezentanţi ai instituţiilor de dezvoltare regională îşi perfecţionează cunoştinţele în domeniul achiziţiilor publice

16 reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), precum şi Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Centru şi Sud, participă în perioada 31 iulie - 1 august 2013 la un curs de instruire intitulat „Complexitatea procesului de achiziţii publice". Trainingul are loc în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale", implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Cursul de instruire a fost formulat astfel încât să corespundă nevoilor MDRC şi ADR-urilor, care gestionează atât fonduri naţionale, cât şi cele oferite de partenerii de dezvoltare. Or,  suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională, ceea ce înseamnă că acestea sunt responsabile de asigurarea unui proces transparent de achiziţii publice, conform standardelor naţionale.

Participanţii la training sunt îndrumaţi de consultanţi naţionali şi internaţionali, care au abordat subiecte precum: principii generale ale achiziţiilor publice, riscurile corupţiei, crearea grupurilor de lucru, comunicarea cu sectorul de afaceri, inclusiv companiile străine, normele şi procedurile de achiziţii publice.

Cursul de instruire a mizat pe studii de caz utile, din practica curentă, dar şi pe experienţa statelor din Uniunea Europeană.

„Aplicarea corectă a legislației este obligatorie, iar cunoașterea slabă a acesteia poate duce la utilizarea ineficientă a finanțelor publice. Iată de ce instruirea este binevenită. Sunt foarte utile recomandările pe care le-am primit de la experţii naţionali şi internaţionali pentru a identifica şi evita riscurile, pentru a optimiza activitatea grupurilor de lucru şi pentru a creşte calitatea documentelor de licitație", susţine Şeful Direcţiei relaţii cu instituţiile de dezvoltare regional de la MDRC, Sergiu Cecan.

La rândul său, specialistul în achiziţii publice de la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord, Denis Gudumac, afirmă: „Seminarul reflectă foarte multe aspecte relevante, unul din ele fiind cel care se referă la corupție, element care se trece de obicei cu vederea. De asemenea, au fost reamintite unele principii care se mai uită, fiind ignorate de cei care ar trebui să aibă grijă de respectarea lor, asta chiar dacă ele sunt prevăzute expres de legislaţia în vigoare."

Anual, o Agenţie de Dezvoltare Regională gestionează aproximativ 40 de proceduri de achiziţii publice, de la anunţarea licitaţiei la recepţia finală. Achiziţiile au loc atât din banii publici, prin intermediul Fondului Naţional de Dezvoltare Regională, cât şi din surse externe, cum ar fi cele alocate de Guvernul Germaniei.

Prin susţinerea unor astfel de cursuri avansate de instruire, proiectul GIZ îşi propune să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi de a coordona şi de a monitoriza procesul de dezvoltare regională.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României. 

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola