Comunicarea eficientă și menținerea relațiilor în cadrul mentoratului
O nouă sesiune de instruire în cadrul Programului Național de Mentorat pentru Femei din Moldova ”Inspir-o!”, a avut loc sâmbătă, 20 aprilie. ”Comunicarea eficientă și menținerea relațiilor” a fost subiectul abordat de această dată de către Tatiana Turchina – cea care a ghidat participantele proiectului, spre a afla din substraturile tematicii propuse. Aceasta urmează a fi implementată în cadrul relațiilor de mentorat, spre a asigura productivitatea comunicării între părțile implicate.
Cunoașterea conceptelor tematice a început prin explicarea axiomelor comunicării. La acest punct din agendă, a fost trasate clar câteva idei valabile în orice circumstanțe. Astfel, persoanele prezente au căzut de acord că nu există reversibilitate în cadrul comunicării, aceasta din urmă dezvoltîndu-se pe două planuri: conținut și relație. Iar spre o mai bună percepere a acestor concepte, s-a trecut la o categorisire a tipurilor de comunicare, accentul punîndu-se pe cea pasivă, asertivă și respectiv agresivă. Pe lângă caracteristicile de bază ale fiecăreia dintre ele, o subtemă discutată a fost efectele utilizării acestor modalități de exprimare, fiind subliniate atît consecințele pe termen scurt, cît și pe termen lung.
De altfel, tocmai una dintre aceste tipuri, mai sus numite, și anume comunicarea asertivă, a fost descrisă ca ”soluție pentru menținerea relației”. În scopul unei mai bune perceperi practice a modalității de implementare a acestui concept lingvistic, participantelor le-au fost prezentate exemple concrete, iar ulterior, soluții de mediere a eventualelor conflicte ce pot apărea. Totodată, întrucît deseori este destul de greu a găsi calea de mijloc între refuz și amabilitate, au fost discutate etapele formulării refuzului, astfel ca el să nu reprezinte o prăpastie în relația dintre două sau mai multe persoane.
Iar ca o continuare a temei discutate anterior, a continuat una complementară ei și anume feedback-ul. Această noțiune atît de populară în prezent, încă poate cuprinde anumite neclarități la capitolul experimentării practice. De aceea, Tatiana Turchina, a explicat acest ”proces” de oferire a feedback-ului, astfel încît el să fie unul constructiv.
Un alt elemente inevitabil în comunicare este critica. Deși inițial prima idee care ne vine-n gând are mai mult aspecte negative, este o altă preconcepție căreia uneori ne supunem noi, oamenii. Spre a distruge aceste limite ideologice, discuția și-a urmat cursul, bazîndu-se pe ”critica constructive”. Astfel, au fost analizați factorii ce sunt esențiali în construirea unei critici constructive, precum și pașii ce trebuie urmați pentru acceptarea ei.
Și întrucît omul este actorul în procesul comunicării, o altă tematică abordată au fost ”Eu-mesajele”, care s-a axat pe ideea transmiterii unei anumite informații, la baza căreia sunt propriile sentimente, fără a crea, însă, reacții din partea altor actori implicați. Ca și în cadrul celorlalte subpuncte, au fost utilizate exemple autentice, facil a fi transpuse în realitate.
Pe finalul sesiunii, participantelor le-a fost prezentată o tehnică ce vine ca o soluție suplimentară la puncul discutat anterior. Astfel, se urmărește reușita în cadrul comunicării asertive, prin patru acțiuni consecutive: Descrie, Exprimă, Specifică și menționează Consecințele.
Această nouă sesiune a fost una plină de energie și entuziasm, grație numărului mare de exemplificări din experiențele persoanelor implicate. Participantele urmează să discute rezultatele și beneficiile căpătate de pe urma acestei zile, în cadrul unei sesiuni de follow-up, care se va desfășura săptămâna următoare. Dar cu siguranță, că pe lângă rezultatele pe termen scurt, vor fi și cele pe termen lung, care se vor face vizibile în relațiile dintre mentori și mentees.
Pentru mai multe informații
Ciorchină Alexandrina – comunicare și PR
e-mail: alexandrina.ciorchina@gmail.com
Acest proiect este realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova prin intermediul Programului de Granturi pentru Democrație din resursele acordate de Guvernul SUA.