Moldova a progresat la capitolul societate civilă
În 2011 societatea civilă a înregistrat progrese semnificative: a fost îmbunătăţit cadrul legislativ şi imaginea publică a organizaţiilor nonguvernamentale, a scăzut dependenţa acestora de donatorii externi şi au crescut capacităţile organizaţionale.
Potrivit unui raport prezentat ieri în cadrul clubului de presă al societăţii civile, Moldova este una din puţinele ţări euroasiatice care a înregistrat progrese în cinci din cele şapte dimensiuni ale Indexului Sustenabilităţii Organizaţiilor Societăţii Civile (OSC) în 2011.
Astfel, anul trecut au fost operate modificări legislave în ceea ce priveşte procesul de înregistrare a organizaţiilor, iar în toamnă Guvernul urmează să aprobe Strategia de dezvoltare a societăţii civile. Potrivit directoarei Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova, Morana Smodlaka Krajnovic, pe parcursul anului trecut s-a majorat viabilitatea financiară a societăţii civile. Chiar dacă dependenţa de donatorii externi rămâne înaltă, circa 87% din sursele finaciare, totuşi această cifră este în descreştere. Totodată, deşi autorităţile publice centrale şi locale aproape deloc nu oferă granturi OSC-urilor, totuși autoritățile locale au început să contracteze direct OSC-urile pentru a realiza studii de fezabilitate, a conduce cercetări sau pentru a elabora strategii de dezvoltare regională.
De asemenea, în perioada analizată eforturile de advocacy ale societății civile au fost consolidate ca rezultat al activității Consiliului Național pentru Participare, care datorită dialogului permanent cu Guvernul a avut un impact major asupra Legii privind acreditarea prestatorilor de servicii sociale. Consiliul Național al ONG-urilor de asemenea a contribuit semnificativ la promovarea amendamentelor la legislația privind asociațiile obștești şi la inițierea cadrului participativ public privat pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile.
Liliana Palihovici, vicepreşedintele Parlamentului, prezentă la eveniment, a ţinut să sublinieze că „indexul sustenabilităţii organizaţiilor civile mă face să cred că proiectul strategiei va avea succes. Am stabilit obiective foarte clare, am văzut că avem dificultăţi la durabilitatea financiară a ONG-urilor, de accea unul din obiectivele strategiei de dezvoltare a societăţii civile pentru următorii ani ţine de îmbunătăţirea situaţiilor la acest capitol şi crearea mecanismelor de asigurarea durabilităţii financiare a societăţii civile. Îmi doresc ca cetăţeni R. Moldova să înţeleagă cât este de important să te implici în procesul de luare a deciziilor în statul tău”, a subliniat Liliana Palihovici.
Indexul Sustenabilităţii Organizaţiilor Societăţii Civile, lansat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), examinează mediul general care permite activitatea societăţii civile, concentrându-se pe cadrul legislativ, capacitatea organizaţională, viabilitatea financiară, advocacy, prestarea de servicii, infrastructură şi imaginea publică.