frule

TOP 10 lideri ai societăţii civile „atractivi” pentru politicieni

În societatea civilă din Republica Moldova sînt multe personalităţi cunoscute, care, dintr-un anumit punct de vedere, ar putea prezenta interes pentru partidele politice aflate în permanentă căutare de „sînge nou”. TRIBUNA a realizat un clasament convenţional al liderilor societăţii civile prin prisma interesului pe care ar putea să-l aibă faţă de ei politicienii. Acest clasament reflectă strict opinia subiectivă a redacţiei.

1) Igor Boţan, director executiv ADEPT

Este un mare cunoscător al politicii moldoveneşti şi un foarte bun analist politic. Se pricepe la fel de bine şi la politică internă, şi la politica externă, şi în aspecte ce ţin de reglementarea problemei transnistrene şi chiar, într-o oarecare măsură, în economie. Ar fi o achiziţie reuşită pentru oricare dintre partidele politice din Republica Moldova, cu atît mai mult că, pînă în prezent, nu şi-a permis să se apropie nici de unul dintre ele.

2) Valeriu Prohniţchi, director executiv „Expert Grup”

Un foarte bun cunoscător al economiei, dar şi al procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Are o bună imagine în ţară şi în ochii partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova. S-ar putea regăsi atît în structurile guvernamentale, cît şi în cele de partid. Intrarea sa în politică ar aduce negreşit un nou suflu în procesele ce au loc în societatea moldovenească.

3) Ion Manole, preşedinte „Promo-Lex”

Un bun specialist în domeniul drepturilor omului şi un bun cunoscător al problemei transnistrene. De asemenea, este şi un jurist iscusit. Are o bună pregătire, cunoaşte la perfecţie domeniile menţionate mai sus şi ar putea contribui la promovarea unor noi abordări în procesul de reglementare transnistreană, activînd atît în cadrul vre-unui partid politic, cît şi în structurile guvernamentale.

4)    Eugen Revenco, director de programe APE, director executiv al Fundaţiei moldo-lituaniene „Centrul de Studii al Integrării Europene”

Are experienţă de activitate în structurile diplomatice, este un bun specialist în materie de politică externă, în special în ceea ce ţine de integrarea europeană. Activitatea în structurile statului nu este ceva nou pentru el, după cum nu este nouă nici activitatea în structurile societăţii civile. Activitatea politică ar fi o provocare pentru el, care i-ar permite să-şi pună în aplicare enormul bagaj de cunoştinţe acumulat pînă în prezent şi capacităţile pe care le are.

5) Sorin Mereacre, preşedintele Fundaţiei Est-Europene în Moldova

Este unul dintre liderii societăţii civile din Republica Moldova. Cunoaşte la perfecţie majoritatea domeniilor de activitate importante şi are o reputaţie ireproşabilă atît în ţară, cît şi peste hotare. E cunoscut ca un om principial, dar corect – calităţi deficitare pentru politica moldovenească. De aceea, o eventuală venire a sa în politică, ar aduce cu sine şi un plus de calitate.

6) Cristina Cojocaru, Comisia Naţională pentru Integritate

Este una dintre cele mai active femei din societatea civilă. E apreciată drept o bună cunoscătoare a domeniului luptei cu corupţia şi a contribuit ani de-a rîndul la prevenirea şi combaterea acestui fenomen negativ în Republica Moldova. O eventuală venire a sa în politică ar avea o dublă semnificaţie: în primul rînd, ar aduce cu ea noi abordări pentru combaterea corupţiei; în al doilea rînd, ar spori semnificativ prezenţa feminină în viaţa politică autohtonă. Dar aceasta ar însemna că va trebui să renunţa la calitatea de membru al CNI pe care a obţinut-o relativ nu demult.

7) Bogdan Ţîrdea, analist politic

Este un mare cunoscător al proceselor politice din Republica Moldova, are o capacitate de analiză fenomenală şi o gîndire strategică de invidiat. S-ar regăsi perfect în una din formaţiunile de centru-stînga din Republica Moldova, el neascunzîndu-şi simpatiile faţă de acest segment politic.

8 ) Vitalii Catană, expert în drept constituţional

Este un bun jurist, dar şi un bun cunoscător al politicului. A reuşit să-şi facă un nume în aceste două domenii şi acum este la etapa în care să constate că, dacă pînă în prezent el a lucrat pentru nume, acum a venit timpul ca numele să lucreze pentru el.

9) Andrei Brighidin, Fundaţia Est-Europeană în Moldova

Deşi este relativ tînăr, are o bogată experienţă de activitate în sectorul asociativ şi în mediul donator. Este unul dintre cei mai buni specialişti în domeniul drepturilor omului din Republica Moldova, avînd şi o reputaţie pe măsură printre partenerii de dezvoltare ai ţării noastre. Ar fi o achiziţie perfectă pentru oricare partid politic serios din Republica Moldova.

10) Radu Vrabie, Asociaţia pentru Politică Externă

De mai mulţi ani este specializat în subiectele ce ţin de reglementarea transnistreană, domeniu pe care a ajuns să-l cunoască la perfecţie. În condiţiile în care procesul de soluţionare a acestei probleme a ajuns o prioritate şi practic zilnic au loc evenimente legate de acest domeniu, trecerea lui Radu Vrabie în oricare tabără politică ar fi doar benefică, atît pentru cariera sa din continuare, cît şi pentru formaţiunea respectivă.

 

http://tribuna.md



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola