Ministrul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare a vizitat spitalul regional din Orhei - un model de eficienţă energetică
Ministrul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Dirk Niebel, a vizitat la 30 mai 2012 spitalul regional din Orhei - un model de eficienţă energetică. Oficialul a fost însoţit de apr. 35 de funcţionari publici, oameni de afaceri şi jurnalişti germani. Delegaţia a venit în Republica Moldova la invitaţia gazdelor, marcând astfel 20 de ani de la stabilirea relaţiilor de cooperare moldo-germane.
Spitalul regional din Orhei, care deserveşte patru raioane învecinate, cu o populaţie totală de apr. 300 de mii de locuitori, a reuşit în ultimii trei ani să atragă investiţii importante, inclusiv din fonduri germane pentru cooperare tehnică şi financiară.
"Republica Moldova este dependentă din punct de vedere energetic şi bugetele instituţiilor publice sunt modeste. Iată de ce e foarte important de a face economii la energie, de a optimiza cheltuielile din buget. Sunt sigur că şi alte spitale vor avea multe de învăţat din experienţa de la Orhei", a afirmat ministrul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Dirk Niebel.
La rândul său, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, a menţionat: "Această vizită reprezintă un prilej de a fortifica parteneriatul durabil dintre Germania şi Republica Moldova. Sunt impresionat de ce s-a reuşit la Orhei pe domeniul eficienţei energetice şi a dezvoltării regionale şi sper că acest proiect de succes va fi replicat la nivel de alte spitale."
Directoarea spitalului din Orhei, Elena Palanciuc, relatează: "Ne bucurăm că datorită acestui proiect-pilot am reuşit să facem economii considerabile la energie şi să direcţionăm aceste resurse la tratamentul şi reabilitarea pacienţilor."
Şirul investiţiilor în spitalul regional din Orhei a început de la activismul comunităţii şi al administraţiei raionale, care a înţeles că renovarea instituţiei nu este doar o prioritate locală, ci şi una regională. Apoi, cu sprijinul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” al Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), a fost elaborat un studiu care a oferit soluţii practice de creştere a eficienţei energetice a spitalului. Asta deoarece 10% din bugetul anual, ceea ce constituie circa 4 milioane de lei, sunt cheltuite pentru a acoperi facturile la gaz, electricitate şi apă.
Datorită studiului, administraţia spitalului a reuşit să facă propuneri de finanţare credibile, care au fost expediate atât către fondurile naţionale, cât şi către partenerii de dezvoltare. Fiindcă spitalul constituie un complex din 15 clădiri, s-a decis de a începe schimbările de la edificiul maternităţii, în calitate de proiect-pilot.
Construcţia unui nou acoperiş al maternităţii a fost posibilă datorită sprijinului Guvernului Moldova, din contul unui credit acordat de Banca Mondială şi gestionat de către Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), precum şi datorită contribuţiei administraţiei raionale. Costul total al lucrărilor s-a cifrat la 65 de mii de euro. Din Fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, au fost termo-izolaţi pereţii edificiului.
Fondul de Investiţii Sociale din Moldova a mai oferit maternităţii din Orhei sprijin pentru instalarea unui sistem de colectoare solare. Cu ajutorul acestuia se produce apa caldă pentru necesităţile gravidelor şi nou-născuţilor. Astfel, sunt preconizate economii anuale în mărime de 35-45%, ceea ce constituie circa 90 mii de lei pe an. Costul investiţiei este de circa 50 de mii de euro. Acest proiect este finanţat din contul granturilor oferite de către Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, prin Banca Germană de Stat KfW, precum şi contribuţia Consiliului raional Orhei.
Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei a mai oferit maternităţii din Orhei peste 100 de mii de euro pentru înlocuirea ferestrelor şi pentru instalarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumului de energie la spital. De asemenea, a fost angajat un manager energetic, care va administra acest sistem.
Experienţa de succes a spitalului regional din Orhei serveşte drept model pentru instituţii similare. Potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii, este preconizat ca nouă spitale să deţină acest statut.
Tot la 30 mai curent, ministrul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Dirk Niebel, a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan, la care au fost punctate perspectivele dezvoltării regionale în Republica Moldova.
În aceeaşi zi, în prezenţa ministrului Niebel, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere între Guvernul Republicii Moldova, Suedia, Republicii Federale Germania privind acordarea de suport Proiectului "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".
Documentul stabileşte un cadru de parteneriat pentru alocarea de sprijin financiar, în mărime de 3,3 milioane de euro, pentru îmbunătăţirea planurilor operaţionale regionale ale strategiilor de dezvoltare regională pe trei componente: alimentarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor menajere solide şi eficienţa energetică a clădirilor publice. Pe aceste trei domenii, vor fi elaborate concepte de proiect viabile, care vor fi pregătite pentru atragerea de finanţare. Astfel, vor fi efectuate studii de fezabilitate şi toate desenele tehnice.
# # #
Note pentru editori:
Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de către Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de către Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României. Proiectul susţine administraţiile publice locale la extinderea şi modernizarea serviciilor publice locale: aprovizionarea cu apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor solide şi eficienţa energetică a edificiilor publice. Suportul este acordat prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistenţă la programarea şi planificarea regională.
Fondul de Investiţii Sociale din Moldova a implementat deja sub-proiecte similare maternităţii din Orhei în 29 centre comunitare multifuncţionale, iar alte 38 sub-proiecte sunt în proces implementate şi vor fi finalizate către sfârşitul anului 2012. Din contul Tranşei I din Grantul alocat de KfW, FISM a reuşit să implementeze 115 sub-proiecte în comunităţile rurale şi urbane în partea de sud a Moldovei în valoare de 5 401 257 Euro (dintre care 1 214 672 Euro reprezintă contribuţia comunităţilor beneficiare). Astfel, către anul 2008, au fost renovate 53 şcoli şi grădiniţe, au fost construite 26 reţele de aprovizionare cu apă şi canalizare, 21 reţele de aprovizionare cu gaze naturale şi 15 drumuri locale. Din 1999 şi până în prezent, FISM a gestionat suma de 105 mln USD şi a implementat aprox.1 600 sub-proiecte în aprox. 900 localităţi rurale şi urbane din Moldova.