Voluntari cu plete albe
Ce ocupaţii au pensionarii cu o vârstă înaintată? Căzând pradă stereotipurilor, cred că majoritatea dintre dumneavoastră, ca şi mine (până nu demult), ar spune că bătrânii stau acasă, se odihnesc, mai privesc televizorul sau citesc presa şi aşteaptă în vizită copiii şi nepoţii. În cele mai multe cazuri aşa se şi întâmplă. Mare mi-a fost mirarea să descopăr câteva cazuri care fac excepţie de la obişnuitul despre care menţionam mai sus.
Mai mulţi bătrâni din oraşul Soroca au ales să fie voluntari. Şi iarăşi ne „batem” cu un stereotip, potrivit căruia voluntari, de obicei, sunt persoane tinere, energice şi dornice de a se implica în diverse activităţi etc. Şi de data asta „spargem” stereotipul. Bătrânii despre care voi vorbi sunt şi ei voluntari cu vârsta trecută de 60 ani, poate mai puţini energici, dar foarte dornici de a fi utili, de a participa în viaţa socială, de a se bucura de faptul că generează zâmbete şi mare bucurie altor bătrâni ca ei. Cei mai mulţi dintre ei sunt persoane singuratice, pentru care zilele în singurătate curg lin şi seamănă una cu alta.
Pentru a schimba ceva în modul de viaţă, ei au ajuns la AO „Soarta”, organizaţie care oferă varii servicii pentru vârstnici şi desfăşoară diferite activităţi. Aici ei participau la şezători şi activităţi. Mai apoi mulţi dintre beneficiarii asociaţiei au acceptat să fie voluntari în cadrul proiectului „Îmbătrânire activă prin voluntariat”. După ce au fot instruiţi în domeniu au trecut la fapte practice. Beneficiarii în acest proiect sunt la fel persoane vârstnice din oraşul Soroca, ţintuite la pat sau cărora sănătatea nu le permite să se deplaseze prin urbe pentru cumpărături, achitarea facturilor sau pentru a merge în vizită la cineva. În plus, şi majoritatea beneficiarilor sunt singuratici.
De câteva ori pe săptămână voluntarii vizitează beneficiarii şi petrec timpul împreună. Iulia Ilina şi Elena Cozlovscaia din oraşul Soroca s-au cunoscut graţie acestui proiect, de la relaţia dintre voluntar şi beneficiar femeile au ajuns să fie bune prietene. Iulia Ilina este o bătrână de 81 de ani. Din cauza sănătăţii proaste nu iese din casă. Locuieşte singură, iar unica fiică stabilită în alt capăt al ţării o vizitează foarte rar. Femeia se descurcă de una singură cu treburile casnice, dar singurătatea o face să se simtă inutilă şi-i sfâşie inima. De ceva timp însă doamna Iulia este vizitată de voluntarul Elena Cozlovscaia, pensionară şi ea. Singurătatea care i-a cuprins casa în urma decesului soţului a determinat-o pe Elena să se dedice unei ocupaţii utile, aşa a devenit voluntară. Femeile sunt foarte bucuroase de întâlnirile lor, aşa îşi păcălesc singurătatea şi se simt utile una alteia. Deseori discută la telefon şi aşteaptă cu nerăbdare să se revadă: „Stăteam acasă şi îmi era foarte greu singură, m-am gândit atunci să devin voluntar şi să ajut oamenii ca mine. Asta îmi face mare plăcere şi nu mă costă nimic, nu mi-e greu. Dacă ai forţe şi dorinţă trebuie să vii în ajutor altora”, spune doamna Elena. Fiecare vizită este o adevărată sărbătoare şi pentru doamna Iulia: „Când vine Elena tare ne este vesel. Împreună citim cărţi religioase, desenăm chiar. Elena ştie foarte bine să croşeteze şi îmi arată cum o face. Dacă o rog, îmi face şi unele cumpărături, e foarte drăguţă”, mai spune beneficiara.
Menirea acestui proiect este de a încadra vârstnicii în viaţa socială şi de a promova un mod de viaţă activ. Din discuţiile cu bătrânii se pare că acest lucru a reuşit. Un alt model demn de admiraţie sunt voluntarii Tudor Tacu şi Olga Cojocari. Şi pe ei singurătatea i-a adus la „Soarta”, unde au devenit voluntari şi cei mai buni prieteni pentru beneficiarul Petru Luchin, un bărbat de 70 de ani, dintre care aproape 15 ani este ţintuit la pat. Tot acest timp domnul Petru este îngrijit de soţia sa, care mai duce şi greutăţile casei. Deşi este un mare optimist, domnul Petru uneori se lăsa pradă gândurilor triste despre situaţia în care s-a pomenit printr-o întâmplare stupidă – a căzut dintr-un copac de tei, unde se urcase să culeagă flori. Alături de voluntarii care îl vizitează el se simte mai bine, mai tânăr şi chiar visează şi crede că într-o zi va coborî de pe pat şi va ieşi afară, să vadă soarele. „Eu sunt omul naturii, sunt un pescar înrăit şi mare iubitor de plimbări în aer liber. Vă daţi seama cum mi-a fost să mă obişnuiesc a trăi între patru pereţi? Uneori cer soţiei să-mi aducă oglinda, o îndrept spre geam şi privesc: într-o zi e ceaţă, în altă zi e soare, apoi înfloresc copacii…, iar când vin Olga şi Tudor eu înfloresc!”, povesteşte beneficiarul. Graţie vizitelor acestor voluntari zilele au devenit mai pline de viaţă. Fiecare revedere este diferită, uneori vârstnicii discută despre politica din ţară, alteori despre vreme, îşi mai amintesc de tinereţe. O ocupaţie preferată este de a cânta şi a spune bancuri.
Voluntarul Tudor Tacu, profesor în trecut, are şi el peste 70 de ani şi niciun suflet aproape. Unicul fecior locuieşte în capitală şi se văd rar. Nu are pretenţii la copilul său, dar spune că are nevoie de a se implica şi de a comunica cu semenii săi. Activitatea de voluntar îi satisface aceste necesităţi. „Cu Petru am devenit prieteni, el este foarte bun povestitor şi are simţul umorului dezvoltat. Ne distrăm bine împreună. Deseori ne povesteşte despre nepotul sau, marinar, e mândru de el. Iar noi venim cu veşti din oraş, îi spunem ce se mai întâmplă, cum se schimbă urbea”, spune voluntarul. Singurică de trei ani, doamna Olga s-a regăsit şi ia în voluntariat: „Singurătatea te duce în toate colţurile şi tot ea ne face să ne legăm sufleteşte unii cu alţii, să ne împărtăşim durerile, să ne încurajăm reciproc. Este greu să stai între patru pereţi. Suntem bucuroşi că există aşa proiect, graţie căruia am înţeles că trebuie să fim uniţi şi, chiar dacă nu ar fi acest proiect, eu nu pot merge pe alături de omul singuratic. Totdeauna voi intra să-l întreb daca-i viu, dacă are ce mânca, să-l încurajez”, spune doamna Olga.
Aşa îşi petec zilele, încurajându-se unii pe alţii, câteva zeci de voluntari vârstnici din oraşul Soroca. Fără să ceară ceva în schimb pentru cărările parcurse şi timpul lor personal. Iar cea mai bună răsplată pentru ei este bucuria beneficiarilor, zâmbetul pe feţele lor şi un pic de încredere în ziua de mâine pe carele-o dau voluntarii.
