Se vorbeşte mult despre cum să aducem acasă moldovenii care au plecat. Mai concret, de data asta, tinerii. Săptămâna trecută am citit despre proiectul pilot al Guvernului de a acorda subvenţii în valoare de 200 euro, timp de 6 luni, tinerilor care au învăţat peste hotare şi se vor angaja acasă, în Moldova. Apoi am citit, pe site-ul ziarului Timpul, articolul „Problemă: Când vor reveni „creierii” acasă?”.

Să fie clar din start: sunt de acord că Moldova are nevoie de tineri deştepţi care să lucreze aici şi să contribuie la dezvoltarea ţării; susţin orice tip de proiecte orientate spre a soluţiona această problemă; nu sunt absolut deloc invidioasă pe cei care au învăţat peste hotare şi şi-au găsit de lucru acolo.

Dar... întotdeauna există un „dar”. Sunt câteva aspecte care nu mă lasă să dorm liniştit nopţile.

Ce se întâmplă cu tinerii care, dintr-un motiv sau altul, au rămas să înveţe în Moldova, au absolvit, s-au angajat tot aici şi încearcă să supravieţuiască cu un salariu ştiţi voi de care? Ei nu merită nici un fel de atenţie? O să spuneţi că în Moldova studiile nu sunt de calitate, că tinerii nu învaţă, că se chiuleşte, se mituieşte, etc. Adevărat. Există aşa ceva. Dar nu se referă nicidecum la 100% din tineri. Cu siguranţă, dacă se organizează un concurs, se vor găsi cel puţin 30 de tineri care au învăţat bine şi sunt specialişti buni în domeniul lor de specialitate, sunt angajaţi în structuri de stat şi au un salariu oficial de până la 100 euro. Dar încă nu au plecat nicăieri şi mulţi din ei nici nu îşi doresc să plece.

Pe de altă parte, dacă cineva a absolvit o universitate dintr-o altă ţară decât Moldova, asta nu înseamnă că a învăţat bine, că nu a chiulit şi că a devenit un specialist foarte bun. Sper să nu supă pe nimeni, dar oare un absolvent al unei universităţi din Franţa, care după facultate nu s-a putut angaja decât în calitate de chelner, este mai bun decât cineva care a absolvit în Moldova şi s-a angajat la Ministerul economiei, de exemplu? Nu cred. Or, cei mai buni absolvenţi întotdeauna găsesc de lucru, au mai mult decât o singură ofertă şi puţini din ei, din câte ştiu eu, ar mai veni înapoi. Şi nu din cauza banilor, ci din cauza sistemului care nu funcţionează, a mizeriei, a mentalităţii, a invidiei, a nedreptăţilor cu care ne confruntăm.

Când am aflat despre proiectul respectiv, dedicat tinerilor care au absolvit în străinătate, pe mine personal m-a făcut să mă simt... inutilă. Cred că acesta ar fi cuvântul, deşi nu exprimă exact toată gama de sentimente şi impresii. Repet, nu din cauza celor 200 de euro promişi. Din cauza atitudinii. M-am întrebat dacă ţara asta are nevoie, în general, de mine şi de colegii mei care au mai rămas pe aici şi chiar am început să mă gândesc că poate ar fi mai bine să plec şi eu pe undeva, nu contează pe unde, că voi fi mai apreciată după asta. Şi l ce credeţi că se vor gândi acum tinerii care abia urmează să se înscrie la facultate? Credeţi că ei vor mai dori să rămână în Moldova, să înveţe conştiincios?

Sunt foarte supărată. De ce nu s-a putut să fie 30 din Moldova şi 30 de peste hotare în acelaşi proiect? Sau să fie lansat, în paralel, şi un proiect concret pentru tinerii din Moldova?

Tudor Darie, consilierul dlui Filat pe probleme de tineret, a promis, în comentariile de pe Facebook, că vor fi desfăşurate numaidecât proiecte separate şi pentru cei de acasă, iar azi am citit despre bugetul pentru politici de tineret şi cum a fost el împărţit. E bine. Dar nu e nimic concret. Nu e ceva real, vizibil, palpabil. Mai aştept. Sunt curioasă să văd rezultate.