Am pierdut câteva săptămâni să privesc filmul Twin Peaks și vreau să-mi exprim părerea. Plăcerea de la tot filmul cu excepția ultimei serii este – de excepție. Regizorii au reușit să afișeze un fel de frică unică, pe care nu am mai văzut-o în alte filme. O frică relevată nu din sânge, nu din explozii, ci din lucruri banale, dar care în viața reală sunt parcă mai reale – imaginație bolnavă. Ultima serie este ceva de genul că răul învinge binele, și o face prin unica persoană care ar fi putut schimba situația. Twin Peaks este un serial destul de lung, accesibil și în versiunea prescuuvată, pe care am și privit-o. Emoția finală pe care ar fi trebuit să-mi producă filmul, planificată de regizori, era o frică continuă, pe care s-o porți în tine și care indiferent dacă e sau nu divulgată – să rămână în tine, frica care să se hrănească din propria-i frică. Emoția pe care real mi-a lăsat-o mie acest film este un fel de dezamăgire.

Dacă ai privit video-ul de mai sus, ceea ce m-ar bucura, înseamnă că nu mai merită să privești serialul, pentru că e ultima scenă. Actorul din ea e personajul principal pozitiv, care, însă, a fost copleșit de forțele cu care pe tot parcursul filmului a luptat. Mission Completed: binele trebuie să învingă răul.