Articole similare

Potrivit Agentiei INFOTAG, proiectul prevede constituirea in republica si a unui Consiliu Consultativ pentru dezvoltarea societatii civile pe linga Primul-ministru, care va include, cel putin, trei patrimi din reprezentantii societatii civile care nu sint functionari publici, reprezentanti ai ministerelor si departamentelor. Unul dintre consilierii Presedintelui Republicii Moldova va f

Sarbatorile de iarna sunt cele mai frumoase din timpul anului si acum simtim cu totii nevoia de a oferi caldura celor apropiati. Fiecare dintre noi are un Mos Craciun chiar in suflet, de aceea, ATAC va indeamna sa dati dovada de atitudine civica, contribuind la fericirea acestor copii. Nu le putem inlocui familia dar impreuna le putem darui o adevarata sarbatoare, le putem oferi ocazia s

In cadrul conferintei de totalizare, au fost trecute in revista rezultatele proiectului, a fost prezentata  experienta Poloniei si a Republicii Moldova in domeniul economiei sociale si s-a desfasurat o discutie panel €žSansele  dezvoltarii economiei sociale in Moldova  din perspectiva cooperarii de lunga durata intre  Moldova si Polonia" cu participarea partenerilor, a oaspetil

El spune ca in cele peste 300 de primarii nu poate fi asigurata la moment o capacitate administrativa reala pentru ca acestea nu sunt in stare, din punct de vedere financiar, sa intretina cel putin aparatul Primariei. El a subliniat ca atata timp cat nu va fi aprobata si implementata Legea cu privire la finantele publice locale, care va delimita nu numai competenta la elab

Unul dintre membrii echipei de monitorizare, Vasile State a declarat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca Institutia Publica Nationala a Audiovizualului (IPNA) Compania Teleradio-Moldova nu respecta in totalitate prevederile Codului Audiovizualului Astfel in urma celei de a treia monitorizari cu durata de o saptamana (perioada 6-12 august 2007) a programelor de ac