Știri sociale
Institutul pentru dezvoltare şi iniţiative sociale „Viitorul” a realizat studiul „Rolul Consiliului Suprem de Securitate (CSS) în noul context politic” prin care propune transformarea actualului Consiliu într-un organ consultativ şi de planificare strategică – Consiliul Naţional pentru Starategii şi Securitate (CNSS), transmite Info-Prim Neo.
Potrivit autorului studiului, expertul independent în problemele securităţii, Vlad Lupan, actualul CSS este o structură în care lipseşte gândirea strategică şi expertiza modernă pentru formularea şi apărarea intereselor naţionale.
„Inacţiunile şi inconsistenţa CSS au condus la adoptarea în mod haotic, neprofesionist şi nesistematic a unor programe şi strategii lipsite de conţinut, având drept efect sporirea vulnerabilităţii sistemului politic”, constată expertul.
Vlad Lupan susţine că modelul autoritar al PCRM şi monopolizarea în ultimii 8 ani a tuturor ramurilor puterii a avut repercusiuni grave şi asupra sistemului de securitate al Republicii Moldova, inclusiv în structura subordonată în mod direct fostului preşedinte, Vladimir Voronin.
Un alt expert independent, George Apărece spune că un regim puternic denotă, de fapt, un stat fragil, care nu este capabil să răspundă promt riscurilor. „Evenimentele din 7 aprilie au demonstrat incapacitatea sistemului de securitate a Republicii Moldova şi un haos decizional”, susţine Apărece.
Vlad Lupan, la fel, este de părere că evenimentele din 7 aprilie au demonstrat că în Moldova nu există securitate democratică, deşi consecinţele ţin de drepturile omului. „În actualul format CSS nu poate fi eficient şi consistent pentru asigurarea securităţii democratice, sociale, energetice, economice ş.a. Transformarea CSS în CNSS va consolida organismul şi va forma un centru coordonator al unui nou sistem de securitate naţională şi prevenire a crizelor în sectoarele politic, economic, militar, social, cultural, spiritual şi cel al mediului”, conchide expertul independent.
Directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, constată 3 probleme în sistemul actual de securitate. Prima este legată de moştenirea istorică de a numi în funcţii persoane după zel şi nu competenţă. A doua, la părerea expertului, este incoerenţa instituţiei, eschivarea de la luarea deciziilor şi aprobare a strategiilor. A treia ţine de lipsa de consistenţă, când multe chestiuni se secretizează sub aspectul securităţii.
Studiul arată că în vizorul CNSS trebuie să fie, în primul rând, prevenirea şi soluţionarea problemei separatiste şi a conflictului armat de pe Nistru, protestele politice, crizele energetice, tensiunile legate de federalizarea ţării, unele tensiuni sociale şi altele.
Vlad Lupan consideră că pentru reformarea CSS, este necesar ca noul organ să deţină drepturi de decizie şi control în probleme de securitate naţională, să fie depolitizat şi să deţină resurse adecvate pentru a asigura expertiza, consilierea şi coordonarea tuturor activităţilor specifice obiectivului său statutar.
Experţii susţin că această reformare nu trebuie lăsată la sfârşitul listei de priorităţi pentru anul 2010, noul model CNSS va fi util pentru depăşirea crizei economice actuale şi prevenirea unor eventuale noi focare.
www.info-prim.md
- Detalii
Centrul de Training, Dezvoltare Personală şi Implicare Civică „PROPLUS” a organizat în data de 20 decembrie, curent, Decernarea Cîştigătorilor „Top 3 ORATORI ai anului 2009 din Republica Moldova”. Evenimentul a avut loc la sediul „PROPLUS” şi i-a avut ca invitaţi pe Nata Albot, deţinătoarea locului III din „Top 10 ORATORI de gen feminin” şi Lilian Carp, şeful Cabinetului Primarului General de Chişinău, care l-a reprezentat pe Dorin Chirtoacă, deţinătorul locului II din „Top 10 ORATORI de gen masculin”.
Pe primele trei locuri în categoria „Top 3 ORATORI de gen masculin” s-au situat: Marian Lupu - 34.7% , Dorin Chirtoacă - 23.1%, Vlad Filat - 14.3%. Categoria „Top 3 ORATORI de gen feminin” a fost cucerită de Lorena Bogza cu 34%, Angela Gonţa - 21% şi Nata Albot - 14.3%.
Invitaţii au primit diploma cu titlul de “ORATOR al anului 2009” şi Certificat de Membru Onorific în cadrul Clubului Oratorilor “PROPLUS”. Cîştigătorii au fost aleşi în baza unui sondaj ce a fost publicat pe site-ul „PROPLUS” timp de 5 săptămîni, numărul total de votanţi fiind de 2388. Din sondaj au mai făcut parte Vitalia Pavlicenco, Zinaida Greceanîi, Natalia Morari; Iurie Roşca , Gheorghe Urschi, Andrei Porubin, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu şi alţii. Candidaturile au fost trimise de către vizitatorii site-ului www.proplus.md . Criteriile de selecţie au inclus: prestanţa oratorică, charisma, popularitatea.
Cu această ocazie, Centrul de Training, Dezvoltare Personală şi Implicare Civică „PROPLUS” a înmînat 11 certificate de „Membru Permanent al Clubului Oratorilor” primei Generaţii de Oratori Certificaţi din Republica Moldova.
„PROPLUS” este un ONG ce a pornit ca grup de inițiativă din anul 2007, specializat cu deosebire pe traininguri de dezvoltare personală și cluburi de interese. Clubul Oratorilor a sărbătorit un an de activitate în acest weekend, iar apariția lui a fost o necesitate pentru a da o continuitate instruirilor în domeniul oratoriei.
În acest an, selectarea laureaţilor acestor premii a fost făcută de către membrii Senatului CJI. La desemnarea premianţilor s-a ţinut cont de următoarele criterii: profesionalism, obiectivitate şi respectarea normelor deontologice. Câştigătorii au fost stabiliţi cu majoritatea voturilor membrilor Senatului CJI.
Cei 10 jurnalişti ai anului 2009 sunt:
Valentina BACIU, ziarul „Timpul”
Vasile BOTNARU, Radio Europa Liberă
Oleg BREGA, „Jurnal TV”
Angela GONTA, PRO TV Chişinău
Rodica MAHU, ziarul „Jurnal de Chişinău”
Ruslan MIHALEVSKI, ziarul „SP”, Bălţi
Maria PARFIONOVA, Compania „Teleradio-Găgăuzia”/Radio Găgăuzia
Alina RADU, „Ziarul de Gardă”
Corneliu RUSNAC, „Associated Press” şi „Imedia”
Alexandr TAKII, ziarul „Ekonomiceskoe obozrenie Logos-Press”
În cadrul Galei, de asemenea, au fost acordate următoarele şapte premii speciale :
Premiul de excelenţă: pentru longevitate jurnalistică - scriitorului şi publicistului Serafim SAKA
Speranţa anului: Tatiana ZABULICA, SOR TV
Evoluţia anului: JURNAL TRUST MEDIA.
Premiul special al CJI – pentru promovarea diversităţii în mass-media: Angelica JELNOVA, Radio Jelannoe, Rîbniţa.
OWH TV Studio a fost premiat pentru filmul documentar „Capcana”.
Portalului de ştiri UNIMEDIA i s-a oferit premiul „Pentru abordare inovativă în presa online”, iar lui Dumitru LAZUR – un premiu special pentru investigaţia „Ministrul Baldovici îşi ascunde interesele”.
Gala premiilor „10 jurnalişti ai anului” s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al Misiunii OSCE în Moldova, Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională al Guvernului Marii Britanii (DFID), Î.M. Moldcell S.A., Î.M. Suedzucker-Moldova S.A., Î.C.S. RED Union Fenosa S.A, BC Moldova - Agroindbank S.A. şi Orhei-Vit S.A.
Acest eveniment se desfăşoară în cadrul Clubului de presă din Chişinău, care a fost lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Comitetul pentru Libertatea Presei în anul 1995.
Mai multe articole …
- Un nou contaier cu biciclete din USA a ajuns la Pelinia
- Academia de Poliţie "Ştefan cel Mare" a fost obligată de către instanţa de judecată să furnizeze informaţii de interes public
- Amnesty International Moldova a premiat câştigătorii concursurilor dedicate drepturilor omului
- Chisinau: Flash mob dedicat revolutiei din 1989
- Cine a adus pomul de Crăciun la copiii de la Şcoala de tip internat pentru copii orfani din Bălţi
- Reporterii ZdG — încă două premii naţionale
- Milioane de euro pentru Primarie
- Mos Craciun vine prin Basarabia
- SA „Moldtelecom” a făcut o surpiză discipolilor casei de copii din Cernoleuca, Donduşeni
- Childrights.MD! un nou portal informaţional, lansat pentru promovarea drepturilor copiilor din Republica Moldova
Pagina 2997 din 3702
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md









