Istoria CPD-ului – organizația țesută din dorința profundă de a oferi soluții pentru problemele cu care se confruntă femeile (Partea I)

(Disclaimer: În această toamnă, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare va avea frumoasa aniversare de 26 de ani de activitate. Cu această ocazie, ne-am zis să relatăm din istoria noastră, să depănăm amintiri și să povestim cum au trecut acești ani. Vă invităm la lectură!)

Suntem în anul 1998 și Moldova se află în primii săi ani de independență – incerți și duri ca niște nori de plumb. Este o perioadă în care oamenii nu au acces la informație, este criză economică, mult haos, educația este lăsată pe ultimul raft, iar egalitatea de gen era un termen încă necunoscut.

În parcul central din Chișinău două femei își dau întâlnire pe o bancă sub copacii de platani. Este vorba de Galina Precup și Ana Melnic. Acestea se cunosc de mai demult timp, când Ana Melnic, o observase pe G. Precup – tânăra care lucrase la revista „Femeia Moldovei”, unde aceasta era membră a colegiului de redacție. Au o diferență de vârstă între ele, experiență de viață diferită – cu toate acestea cele două femei înțeleg unanim că este necesară consolidarea și dezvoltarea mișcării femeilor prin crearea și fortificarea organizațiilor cu preocupări în domeniul din Moldova. Mai târziu, cele două, împreună cu Dumitru Tintiuc, dr. habilitat în medicină, persoană sensibilă la dimensiunea de gen, profesionalist în management, co-fondează Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, inițial denumit Centrul Național de Studii și Infomare pentru Problemele Femeii.

În acea perioadă complicată, își aduce aminte Galina Precup, democrația abia prindea aripi, iar regimul sovietic încă se simțea în toate sistemele. Ea se afla pe picior de plecare de la Ministerul Învățământului unde deținea funcția de Șefă a Departamentului de Tineret. Firea sa onestă o îndepărtează de jocurile politice de atunci, pleacă de la minister refuzând colaborări care beneficiază un partid sau altul.

În anul 1998 se împlineau trei ani de la Conferința Mondială a IV-a a Femeilor de la Beijing, considerată cea mai importantă dintre reuniunile organizate sub auspiciul Organizației Națiunilor Unite. Întâlnirea de la Beijing a dezlănțuit o voință politică remarcabilă și o vizibilitate la nivel mondial, întărind activismul mișcărilor femeilor pe plan global. La această Conferință participase și Ana Melnic care aduse înapoi acasă flerul de a întări mișcarea feministă locală și de a impulsiona politicile de gen în Republica Moldova. Ana Melnic (1930-2020) a fost o femeie de știință care, pe durata vieții sale, s-a implicat activ în viaţa socială a Republicii Moldova, ea fiind una dintre inițiatoarele mișcării de promovare a femeilor din Moldova.  În 1969 ea a participat la Congresul al III-lea de Biochimie de la Moscova, apoi la Congresul I al Organizaţiilor Nonguvernamentale la Bucureşti (1995), devine prim-vicepreşedinta Asociaţiei Femeilor din Moldova după ce între anii 1975-1987 a fost preşedinta Sfatului Republican al Femeilor. În timpul vieții sale, Ana Melnic a fost decorată cu ordinele Drapelul Roşu de Muncă, Insigna de Onoare și Prietenia Popoarelor.

Aceeiași perspicacitate de a schimba situația femeilor din Moldova o avea și G. Precup, pe atunci membră a Sfatului de Femei din raionul Centru al capitalei: „Când lucram la revista „Femeia Moldove” citeam scrisorile femeilor care veneau la redacție. Era multă discrimare față de femei, multă marginalizare a acestora, în special a femeilor simple din mediul rural. Pentru a mișca lucrurile din loc era nevoie de capacitarea și abilitarea acestora, sporirea nivelului de leadership comunitar și personal.” mărturisește Galina Precup. Toate astea au coincis cu un apel lansat de Fundația Soros-Moldova de susținere a unui proiect dedicat anume acestor aspecte, ce urma să contribuie la redresarea statutului femeii în societatea noastră. Cele două entuziaste scriu  acest proiect pentru ca acesta, ulterior, să fie selectat ca și câștigător. Așa ajunge în mâinile celor două primul grant pentru a lucra cu femeile Moldovei. Galina Precup și Ana Melnic încep să își croiască căile pe același drum – un drum care va fi frumos și anevoios în același timp.

Înregistrarea organizației

La 16 octombrie 1998 la Ministreul Justiției al Republicii Moldova este înregistrată oragnizația Centrul Național de Studii și Infomare pentru Problemele Femeii și echipa celebrează acest moment ca fiind unul importat pentru societatea civilă de atunci. Activitatea Centrului era inspirată de modelul Centrului pentru femei „Ana” de la București care, pe atunci, elabora analize, studii și cercetăti, dar și aduna grupuri de femei. La 30 noiembrie 1998 a fost organizată prima conferința de presă de lansare a Centrului, evenimentul fiind găzduit de Universitatea Pedagogică, unde au participat laolaltă persoane din mediul academic, ONG-uri, presă și comunități de femei.

Prima activitate de informare a fost dedicată mișcării feministe din Basarabia, un termen îndrăzneț și neînțeles pe atunci, care a provocat discuții. Tot atunci au fost expuse poze cu femeile marcante din Basarabia, în colaborare cu Iurie Colesnic. Încet-încet, după această activitate la sediul organizației se fac achiziții și, cu susținerea voluntarilor, activitățile se extind în teritoriu. „Pe atunci erau puține organizații pentru femei. Lucram în primul rând să informăm femeile despre sănătatea reproductivă, educația copiilor – chestii elementare care lipseau în viața oamenilor. Uniunea Sovietică a camuflat toate aceste probleme sociale care, odată cu independența, au ieșit la iveală. Chiar în prima perioadă de activitate lucram cu organizațiile din regiuni pentru a le consolida, pentru a le ajuta să scrie proiectele proprii, diferite documente de constituire.”, își amintește Galina Precup.

În această perioadă, începe și creșterea echipei, la care s-au alăturat psihologele Maria Cațavel, regretata Zinaida Onică, tinerele conferențiare Alona Doroș, Irina Turculeț, Lina Bulavițchi, deja mult mai târziu – Liliana Donțu, Sofia Șuleanschi, Alexei Buzu – centrul devenea un stup de albine care lucrau de zor. În jurul centrului se adunase și o armată întreagă de susținători, voluntari, începând cu un număr impunător de studenți până la nume notorii în țară care participau la cercetări, la sesiuni de informare, instruiri, călătoreau prin sate, discutau cu cetățenii.

Echipa începuse să facă cercetări, prima fiind despre atitudinea femeilor legată de starea lor de sănătate, o altă cercetare a fost dedicată femeilor în știință. Aceste studii au scos la iveală situația precară a femeilor, așa că CPD rapid și-a asumat componenta de împuternicire a femeilor și a vorbit cu voce tare despre problemele cu care acestea se confruntă. O rezonanță deosebită în societate a avut-o cercetare consacrată muncii copilului, care a descoperit drama copiilor ale căror mame și tați luau calea pribegiei, lăsându-și odraslele fără supraveghere, îngrijire și iubire părintească.

Prima biblioteca feministă din Moldova care a adunat rânduri de cititori

Literatura feministă era o raritate în acea perioadă a Moldovei. Și, pentru că educația începe odată cu cărțile bune, la sediul organizației, la sfârșitul anului 1998, se înființează prima bibliotecă feministă din Moldova. Era o inițiativă îndrăzneață pentru societatea de atunci care nu înțelegea ce sunt drepturile omului, în general, și drepturile umane ale femeilor, acestea confruntându-se cu probleme imense – violență, hărțuire, abuz. Primele donații de cărți a fost făcută de Fundația Soros, Academia de Studii Economice și numeroși savanți/e din Moldova, care donau cărți din bibliotecile personale. Ulterior, cărțile feministe erau cumpărate din banii proprii de la Iași, București, Kiev de către membrele echipei, fie erau aduse din alte părți – autoare precum Simone de Beauvoir, Mihaela Miroiu, Virginia Woolf – începeau să devină interesante pentru zecile de cititori care pășeau pragul bibliotecii. În scurt timp, biblioteca devine populară în rândul studenților și tuturor celor care sunt din comunitatea organizației. Biblioteca feministă era un vis aparte a fondatoarelor care s-a realizat frumos. Sala bibliotecii era deseori plină de cititorii care devorau literatura femeilor ascunsă, până acum, în istorie. Din păcate, astăzi, biblioteca nu mai există. Din lipsa unui sediu, sutele de cărți au fost donate, o mare parte din căți către biblioteca publică din satul Trușeni, altele către alte biblioteci locale și din Chișinău. Astfel, aceste cărți continuă să fie citite de oamenii de toate vârstele.

Conturarea direcțiilor de activitate (1998-2003)

Să vorbești despre problemele femeilor într-o societate patriarhală aflată într-o criză profundă nu era deloc ușor, dar nimic imposibil pentru cele două eroine ale organizației și a nucleului de oameni frumoși adunați în jurul lor. Această misiune a fost asumată chiar din primii ani de activitate. „Am colindat în primii ani de activitate țara în lung și în lat, în peste 80 de localități. Ne întâlneam cu organizațiile locale și le ofeream informație despre cum să fie mai împuternicite pe viior. Din start am realizat că atunci când vorbim despre drepturile femeilor, nu o putem face singure. Deopotrivă susțineam organizațiile din teritoriu ca să fim solidare cu alte femei din domeniu.”, își aduce aminte dna Galina Precup. În primii ani de existență a centrului se conturează direcțiile importante de activitate: 1. Consolidarea capacităților organizațiilor pentru femei; 2. Crearea arhivei presei despre și pentru femei; 3. Instruirea economică a femeilor și susținerea acestora în activităților generatoare de profit; 4. Extinderea fondului bibliotecii.

Sunt direcții îndrăznețe care, cu efort, au prinds rădăcini. În anul 1999, în cadrul organizației se editează în limba română acte internaționale cu referință la drepturilor femeilor, inclusiv Convenția asupra Eliminării tuturor Formelor de Discriminare față de Femei (CEDAW) – un document care a fost un început de bază în legislativ privind criminalizarea violenței față de femei. La fel, în acest an, centrul devine unul de resurse și infomare pe probleme de gen, educație, drepturile femeilor și situația femeilor în lume. Peste un an organizația reușește să formeze echipe de experți, se organizează zeci de seminare tematice, prind contur câteva proiecte mari cu participarea a sute de persoane beneficiare. Despre activitatea centrului se vorbește în presa din țară, inclusiv la televiziunea și radioul național.

La începutul anului 2001 centrul aderă la Rețeaua Regională de Centre de Informare și Documentare cu sediul în Croația. Este o rețea europeană care, pe atunci, cuprindea 18 centre din 16 țări. Activitatea organizației este accesibilă inclusiv persoanelor implicate în luarea deciziilor și în elaborarea actelor normative la nivel european. La fel, în 2001, organizația obține drepturile de autor pentru traducerea a două autoare feministe – Jane Wegscheider Hyman și Esther R. Rome și lansarea cărților în Moldova.

Un succes indiscutabil l-a avut Buletinul Informativ al Centrului, tipărit timp de mai mulți ani, care avea scopul școlirea femeilor în problematica de gen. Buletinul avea formatul unei reviste, conținea articole destinate femeilor și bărbaților, curiozități, informații utile despre alte organizații de femei din țară. Se informa pe înțelesul tuturor despre egalitate de gen și decalajul de putere în societate între bărbați și femei.

Anul 2002 a fost anul proiectelor mari, se organizează ședințe cu liderii ONG-urilor la care se discută diverse probleme ce țin de dezvoltarea abilităților de lidere, se publică materiale informative despre traficul de ființe umane, violența față de femei, hărțuirea sexuală etc; se lansează arhiva presei și sistemul de colectare a datelor. În anul 2003, pe lângă proiectele implementate, se realizează filmul documentar „Femeia – măsura libertății”.

În primii 5 ani de activitate, Centrul devine respectat în societatea civilă care oferă expertiză în domeniu. Urmează în următoarul articol să continuăm cu cele mai importante momente din istoria Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

(VA CONTINUA)