„Prevenim azi, ca să nu avem cazuri grave mâine”. Cum lucrează un specialist în protecția drepturilor copilului la Ungheni

Din luna aprilie 2022, la Primăria Todirești, r. Ungheni, sat cu peste patru mii de locuitori, se lucrează altfel – cu mai puțin stres, cu mai multă ordine în documente și cu rezultate vizibile asupra copiilor aflați în situație de risc. „Sincer vă spun, acum vin cu plăcere la muncă”, spune Natalia Gherbovițan, asistentă socială comunitară. Motivul – primăria are angajat acum un specialist în protecția drepturilor copilului, care a preluat o mare parte din sarcinile ce-i reveneau anterior asistentei sociale. Astfel de specialiști au fost angajați în patru primării din raion, datorită Asociației „Alternative Sociale”, care implementează un proiect finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova.

Olga Sârbu, specialistă în protecția drepturilor copilului din Todirești, gestionează 28 de cazuri ale copiilor calificați de comisia multidisciplinară ca fiind în situație de risc. Cei mai mulți dintre ei au fost incluși în această categorie ca fiind „neglijați involuntar”, altfel spus, familiile nu au suficiente resurse pentru a le asigura cele necesare, inclusiv alimente și rechizite. Comisia multidisciplinară din localitate evaluează fiecare caz, întocmește un plan individual de asistență și, în funcție de necesități, familia și copilul primesc ajutor financiar sau sunt referiți la serviciile corespunzătoare. O dată la trei luni se face reevaluarea cazurilor.

Olga Sarbu 2

La fel se proceda și anterior, doar că asistenta socială comunitară, care are în grijă și alte categorii de populație, nu întotdeauna reușea să acorde o asistență calitativă. În ultimii ani, recunoaște Natalia Gherbovițan, volumul de muncă al asistenților sociali s-a mărit considerabil, inclusiv din cauza pandemiei, crizei refugiaților și crizei energetice. Ea însăși recunoaște că, datorită angajării Olgăi Sârbu, munca cu familiile și copiii în situație de risc este mult mai calitativă decât atunci când o făcea ea. „Conform legii, sunt termene care trebuie respectate. Mie, ca asistentă socială, îmi venea foarte greu să reușesc – într-un timp scurt ești obligat să faci evaluarea inițială, ulterior - evaluarea complexă, plan și tot așa. Să lucrezi și cu familii cu copii, și cu familii cu adulți e foarte greu. Pe an ce trece avem tot mai multe fișe de sesizare referitoare la copii, mai ales din partea poliției. La orice fișă de sesizare trebuie să ne întrunim, să facem evaluarea familiei, să vedem care e situația etc. Un singur om fizic nu reușește. Acum situația s-a schimbat. Faptul că avem mai mulți copii incluși în evidențe ca fiind în situație de risc este un indicator că se lucrează mult mai eficient”, explică Natalia Gherbovițan.

„Noi lucrăm atât pentru intervenții urgente, cât și la prevenirea situațiilor grave. De exemplu, avem un caz în care dintr-o familie cu 5 copii unul este cu cerințe educaționale speciale nu pentru că are probleme de sănătate, dar pentru că nu a frecventat grădinița deloc, adică nu a avut nici o pregătire preșcolară. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi descoperit la timp că copilul nu merge la grădiniță. Acum i-am luat în evidențe pe alți doi copii mai mici din familie și insistăm să-i încadrăm în grădiniță, ca să nu ajungă ca fratele lor mai mare”, spune Olga Sârbu.

Olga Sarbu si Natalia Gherbovitan

Cazuri gestionate de Olga Sârbu: copii cu comportament deviant, o mamă minoră, copii cu dizabilități

În luna noiembrie, când am vizitat primăria Todirești, Olga era preocupată în special de asistența a doi copii cu comportament deviant. Unul dintre ei a ajuns în atenția primăriei vara trecută. Mama a anunțat autoritățile că fiul ei lipsea de acasă de două zile. „Când am mers să fac evaluarea inițială, eram sigură că acest copil e agresiv cu părinții. Peste trei zile acest lucru s-a adeverit”, spune specialista în drepturile copilului. Băiatul este încadrat acum într-un plan individual de asistență, inclusiv are ședințe de consiliere psihologică. „Reieșind din cazurile la care lucrez, m-am convins că e nevoie ca și părinții, și copiii, să aibă acces permanent la un psiholog. Cei de la sat cred că dacă au mers la o ședință cu psihologul, gata, e suficient. Dar nu e așa, e nevoie de multă muncă”, este de părere Olga Sârbu.

Tot în „grija” ei sunt alți copii în situație de risc din sat – o mamă minoră, care are nevoie inclusiv de sprijin financiar pentru a supraviețui, câțiva copii cu dizabilități care necesită ajutor periodic pentru tratament și reabilitare. „Când identificăm un caz, ne orientăm ce servicii avem la nivel de raion și unde îi putem orienta. Dacă, de exemplu, e un copil cu dizabilitate și necesită asistență personală, îl referim la serviciul asistență personală, dacă are nevoie de o investigație medicală mai complexă, sau e nevoie să i se determine gradul de dizabilitate, consultăm familia și facem demersurile corespunzătoare. Anume cu acest scop se întrunește echipa multidisciplinară - să identifice care sunt necesitățile și să se întocmească un plan de asistență corect”, explică specialista în drepturile copilului.

Pentru evaluarea și monitorizarea cazurilor, Olga face des vizite la familiile în care sunt copii în situație de risc, uneori împreună cu polițistul de sector: „Nu toți reacționează adecvat. O bunică mi-a reproșat că vin prea des la nepoții ei, că mai au oamenii mulți copii, de ce numai pe ai ei îi vizitez. Eu nu mă sperii, pentru că asta mi-e munca. Vizitele au efect de prevenire pentru unii vecini. Când mă văd cu polițistul la poartă ei știu că ar trebui să aibă mai mare grijă de copiii lor, ca să nu ajung și la ei. Dar nu doar pentru asta mă deplasez. Ieri, de exemplu, am însoțit o familie la magazin și am cumpărat împreună produse alimentare și de igienă pentru copii din banii acordați drept ajutor de către Primărie. M-am asigurat astfel că sprijinul este folosit corespunzător”.

Olga Sarbu 1

 

 

 

Specialiști angajați cu sprijinul Uniunii Europene și ai Fundației Soros Moldova

În prezent, în raionul Ungheni activează 5 specialiști în protecția drepturilor copilului. Unul – în cadrul Primăriei municipiului Ungheni, iar restul – în primăriile Todirești, Pârlița, Sculeni și Zagarancea. Ultimii patru au fost angajați din luna aprilie 2022 datorită Asociației Obștești „Alternative Sociale” din Ungheni, care implementează proiectul „Autoritatea tutelară locală pentru o protecție mai bună a copiilor”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova. Din luna mai 2022, acești specialiști vor fi salarizați din bugetele primăriilor.

„Ne-am propus să sprijinim autoritățile locale să angajeze specialiști în protecția drepturilor copilului și să arătăm beneficiile activității lor atât pentru copii și familii, cât și pentru primar și asistentul social, al căror volum de muncă și așa este foarte mare, întrucât ei se ocupă de toate categoriile de beneficiari, nu doar de copii. În comunele mari este foarte greu pentru un asistent social să facă față tuturor sarcinilor. După cum vedeți la Todirești, acest lucru ne-a reușit”, ne-a spus Adriana Frasin, președintă a Asociației „Alternative Sociale”.

Foarte puține localități din țară au angajați specialiști în protecția drepturilor copilului

Specialistul în protecția drepturilor copilului este un funcționar public din cadrul primăriei care realizează activități de suport pentru îndeplinirea atribuțiilor autorității tutelare locale. Această funcție a fost introdusă prin Legea privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi adoptată în anul 2013. Cu toate acestea, puține primării își pot permite să angajeze un asemenea specialist. În fiecare raion activează doar câte 1-2 specialiști.

„Când am văzut că nici o administrație publică nu s-a avântat să angajeze astfel de specialiști, deși avem de mulți ani lege care prevede acest lucru, am sprijinit de la bun început ideea AO „Alternative Sociale”. Am vrut să arătăm un model cum pot fi ei angajați și pregătiți, cum pot fi divizate fișele de post. Această formulă – organizație neguvernamentală care implementează o idee în parteneriat cu Direcția raională – este funcțională la noi în toate contextele și avem astfel mult mai multă eficență în ceea ce facem”, a apreciat Tudor Rădeanu, șef al Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei din raionul Ungheni.

Proiectul „Autoritatea tutelară locală pentru o protecție mai bună a copiilor” este implementat de AO „Alternative Sociale” în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis. Această publicaţie a fost produsă cu suportul financiar al Uniunii Europene. Responsablitatea pentru conţinutul ei îi revine în exclusivitate Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola