Alexei Buzu: „CIVIC FEST este o oportunitate de a face mai vizibilă contribuţia societăţii civile la dezvoltarea ţării“

7

Directorul Centrului „Parteneriat pentru dezvoltare“ este de părere că acțiunile de dezvoltare comunitară și egalitatea de gen pot scoate Moldova din „liga“ săracă a Europei, dacă clasa politică ar fi mai deschisă față de tineri și femei.

Vă rog să ne spuneți în ce a constat cea mai recentă acțiune la care ați participat în calitate de voluntar?

Îmi este greu sa vă răspund la această întrebare. Multe din activităţile voluntare în care mă implic sunt cu caracter civic: acţiuni pentru a promova anumite proiecte de legi, poziţii publice faţă de anumite mizerii a celor de la conducere, etc. Astfel, pentru mine, aceste activităţi sunt o permanență şi de aceea îmi este greu să definesc care ar fi fost ultima de acest gen.

Care este cel mai important proiect pe care l-ați realizat în acest an împreună cu organizația pe care o reprezentați?

Împreună cu colegii mei, am demarat mai multe programe de mentorat pentru femei tinere atât din zonele rurale, cât şi pentru femeile din sistemul afacerilor interne. Sunt mândru de aceste programe, căci am putut „dezlega” potenţialul acestor femei şi am putut vedea beneficiile directe pe care le-au adus comunităţilor în care trăiesc şi activează.

77077

Care sunt acțiunile desfășurate de ONG-uri în care ați observat o implicare comunitară substanțială, în Republica Moldova?

Din experienţa mea, acţiunile cu implicare substanţială din partea comunităţii sunt cele care derivă din problemele comunităţii şi sunt decise de către membrii comunităţii. Astfel spus, oamenii cred în proces, cred în abilităţile proprii şi cred că pot face o diferenţă. Implicarea acestora merge dincolo de valorificarea unui grant.

Considerați că evenimentele politice din ultimul an afectează implicarea societății civile în acțiunile de dezvoltare comunitară? Vă rog să argumentați răspunsul Dumneavoastră.

Un lucru este cert, că încrederea cetăţenilor faţă de instituţiile statului şi ale autorităţii publice locale este în scădere. În asemenea condiţii este dificil să te mobilizezi să faci anumite sacrificii, dacă înţelegi că regulile de joc nu se aplică tuturor.  Totodată cred că în acele comunităţi unde există organizaţii active, cetăţenii vor continua să se implice activ.

În ultima vreme am asistat la implicarea tot mai substanțială a femeilor în procesul decizional și medii accesibile până recent doar bărbaților. Care sunt următorii pași pe care-i avem de făcut astfel încât să promovăm cu maxim de eficiență egalitatea de șanse în bază de gen?

Nu cred că am avut progrese substanţiale în ceea ce priveşte reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor. Toate progresele sunt marginale şi reversibile. Acest fapt se datorează unei clase politice care pur şi simplu refuză să fie mai deschisă şi inclusivă faţă de femei şi tineri.

83851 img 6810

Ce țară europeană ar putea servi Moldovei un exemplu accesibil de urmat, din perspectiva egalității de șanse în bază de gen?

Pentru mine Suedia este o sursă de inspiraţie, ţara care a demonstrat că egalitatea de gen poate fi realizată dacă există voinţă politică suficientă pentru acest lucru. Polonia este un alt exemplu pentru republica Moldova. Polonia este o ţară  oarecum patriarhală, dar care a reuşit să adopte un sistem de cote minime de reprezentare pentru femei şi bărbaţi. Dacă a fost posibil acolo nu văd de ce la noi nu ar fi posibil.

Cum poate fi dezvoltată egalitatea de gen în mediul rural moldovenesc?

Cred că acest lucru are loc prin intermediul femeilor active din afaceri, din administraţia publică, din ONG-uri, din poliţie, etc., care zi de zi sparg stereotipuri şi devin modele de urmat pentru tânăra generaţie.

Care considerați că sunt cele mai mari provocări sociale, la nivel național, după anul 2015?

Decalajul dintre nivelul de trai dintre zonele rurale şi cele urbane, este după mine cea mai mare provocare. În zonele rurale este concentrată 80% din sărăcia din ţara noastră. Populaţia de la sate este mai bătrână, mai săracă şi mai bolnavă. Majoritatea migranților sunt din zonele rurale. Discrepanţele în termeni de servicii şi calitatea acestora este enormă. Fără o politică coerentă şi curajoasă pentru soluţionarea acestei probleme nu vom putea depăşi calificativul de ţară săracă.

Vă rog să comentați utilitatea evenimentului anual Civic Fest pentru ONG-urile din țară, dar și pentru societatea civilă.

Cred că este o oportunitate de a face mai vizibilă contribuţia societăţii civile la dezvoltarea ţării. Cred că într-o asemenea perioadă acest lucru este şi mai necesar pentru a arata cetăţenilor că există şi alte modalităţi de a contribui la dezvoltarea ţării şi că există alternative pozitive pentru această ţară. Pentru mine este o oportunitate de a învăţa de la colegii „de breaslă” şi să mă inspir de la aceştia.

Ce vă doriți să vedeți nou la edițiile viitoare ale Civic Fest?

Proiecte, oameni şi discuţii inedite.

parteneri

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola