Programul Operațional Comun România-Republica Moldova , Vizite de suport pentru beneficiarii proiectelor din Republica Moldova

Reprezentanții Oficiului Antenă al Secretariatului Tehnic Comun (STC) au întreprins recent o vizită la Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) pentru evaluarea stadiului actual de implementare a proiectului „Educație Antreprenorială Colaborativă” și identificarea necesităților beneficiarilor în scopul acordării suportului necesar în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse.

Scopul proiectului constă în consolidarea cooperării transfrontaliere dintre mediul academic şi cel economic pentru a oferi studenţilor educaţie la cele mai înalte standarde în domeniul antreprenoriatului.

Proiectul, în valoare de aproape 382 mii euro, este implementat în perioada septembrie 2020-martie 2022 de ODIMM, în calitate de lider de proiect, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Iaşi şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.

Vizitele organizate de experții Oficiului Antenă al STC fac parte dintr-un şir de acţiuni de suport planificate pentru perioada mai–septembrie 2021. Până în prezent, au fost efectuate vizite la 17 beneficiari din cei 100, ale căror proiecte sunt în faza de implementare și (pre)contractare.

Menționăm că Oficiul Antenă al STC şi-a reluat activitatea în mai 2021 la Chişinău, în cadrul Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistenţă Externă. Una din activităţile sale de bază vizează identificarea şi analiza necesităților beneficiarilor în procesul de implementare a proiectelor din cadrul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova şi acordarea suportului necesar beneficiarilor naționali în vederea asigurării implementării eficiente a proiectelor.

Pentru informaţii suplimentare:

Elena Veselovscaia

Team leader al Oficiului Antenă STC

Tel.: 076778347

E-mail: elena.veselovscaia@ogpae.gov.md

https://ogpae.gov.md/noutati/comunicat-de-presa-programul-operational-comun-romania-republica-moldova/

Pressrelease

 

Acest material a fost produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Continutul este doar în responsabilitatea Oficiului Antenă și nu poate fi considerat, în nicio circumstanță, ca reflectând poziţia Uniunii Europene sau a Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014 - 2020.

 


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă