UE-GIZ// IDIS „Viitorul” a început instruirile privind consolidarea capacităților societății civile din Călărași
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” a început sesiunile de instruire a reprezentanților societății civile din raionul Călărași, pentru a contribui la dezvoltarea și consolidarea capacităților acestora. Startul a fost dat joi, 12 noiembrie, iar în calitate de participanți au fost cadre didactice, activiști civici, liceeni etc. Tema abordată a vizat elaborarea documentelor de politici publice din perspectiva planificării participative.
Activitățile menționate sunt desfășurate în cadrul proiectului „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”, implementat în perioada august 2020 – august 2021.
Scopul organizării seminarelor este de a oferi participanților posibilitatea de a căpăta noi competențe și cunoștințe, de a-și găsi noi parteneri cu aceeași viziune și să participe împreună la gestionarea treburilor locale. În cadrul seminarelor următoare, experții IDIS „Viitorul” îi vor instrui pe participanți referitor la implicarea în procesul de advocacy privind promovarea conceptului de eficiență energetică la nivel local, vizibilitatea și sensibilizarea opiniei publice privind eficiența energetică și problemele de mediu, monitorizarea achizițiilor din domeniul eficienței energetice, dar și privind elaborarea și implementarea proiectelor pe eficiență energetică.
„Subiectul pus în discuție la prima activitate a trezit un interes viu celor prezenți, a oferit ocazii pentru discuții, schimb de opinii. Totodată va permite sporirea activismului cetățenilor în ce privește elaborarea unor politici publice comunitare durabile”, a spus Valeriu Gorincioi, de la Asociația Obștească a Părinților Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași.
„Politici publice este o temă bună pentru a fi abordată în rândul tinerilor, a cetățenilor activi. Dar vrem ca la aceste instruiri să participe și reprezentanți ai APL-urilor. Nu poți educa doar o parte ca lucrurile să funcționeze. Noi înțelegem ce sunt politicile participative, dar ne întrebăm dacă știu și acei care ne conduc? Aceste instruiri teoretice, dacă ar fi combinate cu partea practică, prin care să venim cu soluții, se poate spune că își au succesul, căci la sigur vor ieși 90% dintre participanți cu cunoștințe și însușiri și nu doar consumatori de informație. Ne dorim ca azi în societate sa întâlnim activiști, tineri și adulți care să ne convingă de faptul că încă nu e pierdută voința de schimbare. Trăim încă cu aceste speranțe”, a spus Mariana Iurcu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași.
„Realizarea infrastructurii administrației publice locale este un moment important în modernizarea infrastructurii și condițiilor comunitare din Republica Moldova. Domeniul energetic este un domeniu important, dar și sensibil în Republica Moldova, pentru că are încă multe vulnerabilități. Dezvoltarea domeniului eficienței energetice ar contribui la securizarea domeniului energetic, ar reduce din consumul inutil de energie, dar totodată ar contribui la dezvoltarea condițiilor de infrastructură pentru cetățeni la nivel local”, a spus Ion Tăbârță, expertul primului seminar.
Următorul seminar va fi desfășurat pe 19 și 20 noiembrie, iar expertul Veaceslav Berbeca va oferi o instruire la subiectul implicării societății civile în procesul de advocacy pentru promovarea conceptului de eficiență energetică la nivel local, dar și asigurarea vizibilității și sensibilizării opiniei publice privind eficiența energetică și problemele de mediu.
În perioada august 2020 – august 2021, IDIS „Viitorul” va desfășura în raionul Călărași mai multe activități pentru promovarea eficienței energetice. Este vorba de workshopuri cu elevii, cadrele didactice din școli/licee; mese rotunde/dezbateri publice cu cetățenii, seminare de instruire cu reprezentanții societății civile, dezbateri în formatul Karl Popper cu copiii etc.
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” este beneficiarul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).
În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO „HABITAT”.