UE// Dezbaterile în format Karl Popper discutate cu elevii din mai multe licee din raionul Călărași
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” a desfășurat atelierul de lucru „Dezbaterile – modalitate de implicare cetățeneasca”, activitate desfășurată în cadrul proiectului „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”, finanțat de către Uniunea Europeană.
Joi, 29 aprilie, a avut loc prima ședință, pentru prezentarea dezbaterilor Karl Popper, a regulilor jocului. Totodată a fost selectată moțiunea pentru competiție. Cei 34 participanți, elevii și profesorii din Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu, Liceul Teoretic Țibirica, Liceul Teoretic Mihail Eminescu și Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din raionul Călărași, au discutat cu formatorii/experții Mihail Gorincioi și Pavel Cerbuscă și despre cum poate fi asigurat dreptul la exprimare liberă într-o societate democratică, cum trebuie să ne simțim atunci când susținem un discurs în public sau când discutăm un subiect controversat. De asemenea, și în ce mod dezbaterile pot contribui la afirmarea persoanei și la dezvoltarea încrederii în sine.
Tema dezbaterilor va fi: „Fără educarea populației, eficiența energetică va fi imposibilă” și sunt organizate cu scopul de a promovarea în rândul tinerei generații un comportament eficient din punct de vedere energetic, a o sensibiliza asupra măsurilor de eficiență energetică existente și a o determina să le implementeze în viața de zi cu zi pentru a contribui la îmbunătățirea calității mediului și protecția mediului înconjurător.
Totodată, scopul organizării unor astfel de dezbateri este cultivarea unei atitudini critice și constructive în rândul tinerilor, precum și conștientizarea valorilor cetățeniei active și democratice, prin înțelegerea realităților sociale, susținerea dialogului cult și a nondiscriminării. De asemenea, se urmărește dezvoltarea abilităților de documentare, de argumentare și de utilizare a dovezilor în elaborarea unui discurs argumentativ.
Carolina Ungureanu, managerul proiectului, a menționat că acest tip de dezbateri, Karl Popper, este un jos educativ, elevii au posibilitatea să-și consolideze abilitățile de exprimare/comunicare, să-și dezvolte gândirea critică, personalitatea, să-și expună punctul de vedere, prin aducerea de argumente clare și în baza raționamentelor în favoarea opiniei exprimate.
Pavel Cerbușcă, formator, a opinat că dezbaterile sunt o artă a comunicării, care provoacă schimbarea comportamentului, a mentalității, a gândirii, iar acestea la rândul lor schimbă societatea. „Divergențele de opinii între oameni au existat tot timpul. Important este să fie soluționate inteligent și prin compromis. Implicându-ne în dezbateri, învățăm să devenim mai liberi și să structurăm clar gândurile”, a spus Pavel Cerbușcă.
Mihail Gorincioi, la fel formator, a menționat că aptitudinile pe care el le-a dobândit în urma participării la astfel de dezbateri l-a ajutat în carieră să-și argumenteze clar poziția, să transmită mesaje coerente și argumente întemeiate. „Aceste aptitudini dobândite sunt ca un „as în mânecă” în orice impas în care eventual poți ajunge”, a spus Mihail Gorincioi.
Elevii au declarat la rândul lor că dezbaterile sunt o ceartă inteligentă între oameni, o discuție în care două sau mai multe persoane își expun ideile și își apără opiniile și interesele. În opinia elevilor, dezbaterile ajută persoanele să se manifeste public, să se pună în evidență în cadrul unor cercuri de interese, de aceea ei deseori practică acest gen de discuție pentru a aborda probleme de actuale, în special problemele elevilor, ale tinerilor.
Pentru dezbateri în format Karl Popper vor fi formate opt echipe din patru licee din raionul Călărași: Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu din orașul Călărași, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din orașul Călărași, Liceul Teoretic Vasile Alecsandri din orașul Călărași și Liceul Teoretic din satul Țibirica. Fiecare echipă va fi compusă din 3 membri. Echipa câștigătoare și cel mai buni vorbitori vor primi diplome, cărți enciclopedii care abordează teme de eficiență energetică, Power Bank-uri, rucsacuri, tricouri, torbe ecologice, caiete, pixuri ecologice etc.
Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) “Viitorul” este beneficiarul Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Promovarea eficienței energetice în raionul Călărași (PEE-CĂLĂRAȘI)”.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al Uniunii Europene (UE), acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). În Regiunea de Dezvoltare Centru, partenerii de implementare a proiectului sunt Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER și AO ADR "Habitat".