Dacă am avea bani?!



Pe 21 aprilie curent, în cadrul proiectului „Educaţia civică pentru o dezvoltare durabilă democratică a Republicii Moldova”, experţii SIEDO s-au întîlnit cu profesorii de educaţie  civică din raionul Teleneşti. Întrucît ne-am propus să  discutăm despre promovarea  valorilor democratice în şcoală am considerat ca fiind firească şi prezenţa unor reprezentanţi ai elevilor. Aceştia ni s-au alăturat după ore şi, odată cu apariţia lor, s-a format echilibrul necesar  unei discuţii deschise, sincere, oneste şi rodnice pentru ambele părţi.

După ce  s-au clarificat noţiunile de  democraţie, şcoală democratică s-a  scos în evidenţă rolul tuturor  actorilor implicaţi în procesul educaţional. S-a  ajuns la concluzia că participarea este o condiţie fundamentală a educaţiei democratice. Şi dacă o bună parte  dintre profesori au îndreptăţit  stagnarea, lipsa de cooperare, de implicare în proiecte comunitare prin… veşnica  lipsă de bani, alţii au relatat lucruri uimitoare. Da, au confirmat ei, fără bani puţine lucruri faci, însă  dacă îţi asumi responsabilitatea şi doreşti  cu adevărat să produci schimbarea în bine în propria comunitate, găseşti tot de ce  este nevoie. Drept un argument  forte au servit  practicile  bune  din  Nucăreni,  Teleneşti care, credem, pot  fi preluate şi de  elevii şi profesorii  din întreaga  ţară prin intermediul revistei „Alternativa XXI”. Părerea  elevilor  a fost ascultată cu mult interes şi apreciată. Ca  un exemplu, dar şi ca un reproş nerostit, a fost răspunsul elevilor la întrebarea: „Cine  este  îndrumătorul vostru adult?”  „Profesorul de educaţie  civică!” au zis ei simplu.

Fără a diminua aşteptările îndreptăţite ale  profesorilor de civică în ce priveşte lipsa  unui  curriculum bine pus la punct, a manualelor şi a ghidurilor corespunzătoare, lipsa unor instruiri arhinecesare îndrăznim să le îndreptăm atenţia  spre un adevăr: ca să te bucuri de roadele democraţiei trebuie mai întîi să semeni, iar la semănat, după cum ştiu bine moldovenii, fruntea  se mai acoperă şi de sudoare…


Blog | Iniţiative Democratice