Pedeapsa cu moartea este un omor premeditat! Amnesty International



AmnestyAMNESTY INTERNATIONAL
8 octombrie 2009

Activiştii Amnesty International din Moldova, Rusia şi Ucraina au desfăşurat pe data de 8 octombrie 2009 acţiuni publice, exprimîndu-se pentru abolirea pedepsei cu moartea. În ajunul Zilei Mondiale împotriva Pedepsei cu Moartea, participanţii au pichetat simultan Ambasada Belarus din Chişinău, Moscova şi Kiev.

Belarus este ultima ţară din Europa şi din fosta Uniune Sovietică, în care oamenii sunt în continuare condamnaţi la moarte. Pedeapsa cu moartea în Belarus este învăluită de secrete. Deţinuţii sunt împuşcaţi în ceafă, uneori fiind necesare mai multe gloanţe. Corpurile neînsufleţite nu sunt predate rudelor, care de multe ori sunt informate doar după ce a avut loc execuţia, iar locul înmormântării este păstrat în secret, cauzându-le astfel şi mai multă suferinţă.

“Aplicarea pedepsei cu moartea în lumea contemporană poate fi privită ca o “răzbunare” a statului pentru infracţiunile săvîrşite. Cu cît societatea va susţine mai intens ideea aplicării pedepsei cu moartea, cu atît aceasta se va îndepărta de la principiile democratice de guvernare. Numărul mare de condamnări la moarte în realitate nu micşorează numărul infracţiunilor, dar contribuie la formarea latentă a ideologiei răzbunării, ceea ce este foarte periculos pentru generaţiile următoare”, a declarat Victor Suruceanu, Director Executiv Interimar Amnesty International Moldova.

Membrii şi activiştii Amnesty International din Moldova, Rusia şi Ucraina au transmis autorităţilor Belarus o petiţie imensă, solicitînd acestora:

* să instituie de urgenţă un moratoriu asupra condamnărilor la moarte şi execuţiilor, pentru ca pedeapsa cu moartea să fie în totalitate exclusă pe viitor, în conformitate cu prevederile Rezoluţiei 63/168 adoptate de către Adunarea Generală a ONU, pe data de 18 decembrie 2008;

* să înlocuiască pedeapsa cu moartea cu termeni de detenţie.

“Pedeapsa cu moartea este negarea absolută a drepturilor omului, în special a dreptului la viaţă. Aplicînd pedeapsa cu moartea, statul devine însuşi infractor şi săvîrşeşte un omor cu sînge rece, premeditat. Noi îndemnăm autorităţile Republicii Belarus să urmeze exemplul Ucrainei şi să abolească pedeapsa cu moartea!”, a afirmat Tatiana Mazur, Director Executiv Amnesty International Ucraina.

Directorul Centrului de Resurse Amnesty International din Rusia, Serghei Nikitin, a menţionat că pedeapsa cu moartea este o problemă potenţială  şi pentru Rusia: “Federaţia Rusă – este singurul din cele 46 state-membre a Consiliului Europei, care a semnat, dar nu a ratificat Protocolul Nr. 6 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce anulează pedeapsa cu moartea. Totodată, de la 1 ianuarie 2010 există pericolul aplicării pedepsei cu moartea în ţara noastră. În această zi va fi introdus Institutul Curţii cu Juraţi în ultima regiune a Federaţiei Ruse – Republica Cecenă. În februarie 1999, Curtea Constituţională a Rusiei a emis o hătărîre potrivit căreia niciun cetăţean rus nu poate fi condamnat la moartea pînă în momentul în care Institutul Curţii cu Juraţi nu va fi introdus în toate regiunile ţării. Noi chemăm autorităţile Federaţiei Ruse şi Belarus să transforme pedeapsa cu moartea în patrimoniu al istoriei”.

Informaţii suplimentare

Nu există date oficiale privind numărul condamnărilor la moarte şi execuţiilor effectuate în Belarus. Totuşi, potrivit aprecierilor Amnesty International, din momentul obţinerii independenţei în 1991, în Belarus au fost executate cel puţin 400 persoane. Potrivit informaţiilor mass-media, în anul 2008 în Belarus au fost executate 4 persoane. În 2009 încă 2 persoane au fost condamnate la moarte: pe 29 iunie judecătoria regională din Brest l-a condamnat la moarte pe Vasile Yuzepchuk, în vîrstă de 30 de ani, iar la 22 iulie judecătoria regională din Minsk l-a condamnat la moarte pe Andrei Zhuk în vîrstă de 25 de ani.  

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Inna Guleac, Ofiţer de presă  Amnesty International Moldova, tel: (+373-22) 83-58-08, e-mail: media@amnesty.md.