Încă o săptămînă de instruire din cadrul Cursului de Lungă Durată în Formare de Formatori

Distribuie prietenilor:


MilleniuMCe este competenţa interculturală, bazele psihopedagogiei tinerilor şi planificarea activităților educaționale, în conformitate cu scopul, priorităţile şi obiectivele Strategiei Naţionale de Dezvoltare a Sectorului de Tineret acestea şi multe alte subiecte au fost discutate în cadrul ultimei săptămâni de instruire al Cursului de Lungă Durată în Formare de Formatori.

Modul de instruire a început în data de 19 noiembrie şi a durat pînă pe data de 26 noiembrie, fiind organizat în contextul proiectului „Promovarea educației non-formale de calitate în domeniul tineret”, care este implementat de Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu suportul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, în cadrul Programului de Granturi 2016.

Participanții au discutat despre stereotipuri şi prejudecăţi şi moduri de depăşire ale acestora, precum şi autoevaluarea planificării realizate în cadrul activităţilor educaţionale realizate individual.

Tot o dată a fost discutat despre evoluţia politicilor de tineret în Republica Moldova în ultimii 25 de ani, despre care a comunicat consultantul principal al Direcției tineret din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Carina Eni. Aceasta a venit şi cu un mesaj de felicitare pentru toate persoanele din sală pentru activitatea lor și a încurajat participanții să continue ceea ce fac. Pe lângă felicitări, a fost menționat și despre Programul de Granturi care va fi lansat pentru anul viitor. „Vreau să vă informez că în cel mai scurt timp se va lansa o nouă rundă de Granturi, deja pentru anul 2017, și vă îndemn să participați, deoarece toate ONG-urile fac lucruri frumoase pentru societate și fiecare proiect merită să prindă viață. ”

În timpul modulului, s-au desfășurat o serie de activități, printre care și „Open space tehnologie”, activitate care a permis participanților să discute și să afle informații din mai multe domenii. Formatorii au avut posibilitatea să aleagă un subiect în baza căruia au invitat ceilalți participanți pentru a discuta și a ajunge la o înțelegere asupra unei teme. Astfel, s-au format 9 ateliere de discuție:

  1. Cea mai bună practică din activitatea dvs;
  2. Idei de proiecte comune;
  3. Crearea unei activităţii în care participanţiivor trăi emoţii puternice;
  4. Activităţi care implică un număr mai mare de 60 de participanţi;
  5. Modalităţi de mobilizare a tinerilor;
  6. Eficientizarea livrării unui training cu tematica stereotipuri şi prejudecăţi;
  7. Cum putem aplica metodele educţiei non-formale în sistemul formal de învăţare;
  8. Activităţi de simulare;
  9. Activităţi de exprimare a emoţiilor faţă de grup sau persoană.

Liderul atelierului de discuție „activităţi de simulare”, Aliona Berdilo a spus: „Îmi plac foarte mult activităţile de simulare şi doresc să practic aceste activităţi pe viitor. Consider jocurile de simulare o nouă perspectivă de a interpreta lucrurile. Rolul pe care îl primim este filtrate prin propriile emoţii şi experienţe. Fapt care permite descoperirea personalităţii acestora.”

Sergiu Vrabie, liderul atelierului „eficientizarea livrării unui training cu tematica stereotipuri şi prejudecăţi” afirmp că: „Pentru ca formatorul să livreze un training trebuie să facă o schimbare în intereior faţă de stereotipurile şi prejudecăţile personale, deoarece nu poţi învăţa altă personă despre ceva ce nu cunoşti personal.”

„Cursul de Lungă Durată în Formare de Formtori a fost o experienţă profesională şi personală încărcată intens cu emoţii positive şi negative, care m-au ajutat să reflectez asupra Eului meu şi asupra percepţiei Eului celuilalt.”, a sublinia, Ina Areseni, director casa comunitară Aşchiuţa şi participant a proiectului.

Proiectul „Promovarea educației non-formale de calitate în domeniul tineret ” este implementat de Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu suportul financiar oferit de către Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi 2016.

Mai multe informații despre proiect puteți găsi pe site-ul Institutului de Instruire în Dezvoltare „MileniuM” milenium.md sau puteți contacta coordonatorul de proiect, Ana Bezărău, la numărul de telefon 068093861.


Distribuie prietenilor:


Articolele publicate din 1 iunie 2020 nu au fost supuse verificarilor

logoStarNet

Hostingul si serviciile internet pentru administrarea portalului CIVIC.MD sunt oferite gratuit de compania Starnet