IDIS ”Viitorul” prezintă un nou număr al Buletinului informativ ”Egalități fără Disparități”



IDIS ”Viitorul” prezintă un nou număr al Buletinului informativ ”Egalități fără Disparități”. Buletinul prezintă una din activitățile proiectului „Sensibilizarea opiniei publice privind echilibrul de gen în spațiul politic și de afaceri”. Prin intermediul buletinului ne propunem să identificăm și să promovăm istorii de succes ale femeilor în sfera economică și politică, oportunitățile, dar și obstacolele cu care se confruntă acestea. 

În acest număr, puteți citi un interviu cu experta gender Olga Nicolenco:

”Suntem în întârziere – chiar dacă statul Republica Moldova și-a asumat obiectivul să aibă către 2015 un anumit număr de femei printre funcționarii publici, rezultatele fiind: 26% femei în consiliile locale, în loc de 40% asumate; 18% femei în consiliile raionale, în loc de 25% promise; 20% femei-primare, ținta fiind de 30% și doar 20% femei-deputate, la angajamentul de 30%.

Vedem că la niciun compartiment, conducerea statului nu și-a respectat obligațiunile și promisiunile. Posibil, am avea o doză mai mare de optimism dacă am vedea că aceste cifre sporesc de la scrutin la scrutin. Dacă în 2009 am avut o prezență de 26% femei-deputate, acum suntem în descreștere, iar acest lucru îngrijorează și denotă o inconsecvență a clasei politice moldovenești în promovarea femeilor la funcții de conducere. Un exemplu bun de urmat ar fi Parlamentul European, unde, de fiecare dată, în rezultatul alegerilor procentul femeilor este, fie chiar și puțin, dar în permanentă creștere”.

De asemenea, găsiți cifre, sondaje, curiozități, invenții descoperite de femei etc.:

-          În R. Moldova a fost organizat primul audit de gen. Potrivit acestuia, fiecare al doilea cetăţean e femeie, în timp ce în Parlament doar un mandat din patru aparţine unei femei.

-          Un studiu al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) şi Platforma pentru Egalitate de Gen arată că o femeie din Moldova primeşte un salariu cu 12% mai mic decât un bărbat

-          Un studiu francez arată că pe plan mondial, în ritmul actual, vom ajunge la egalitate între sexe în anul 2167

-          Potrivit unui studiu al Peterson Institute for International Economics, efectuat pe un eșantion de 22 mii companii internaționale, în 2014 circa 60% din acestea nu aveau în Bord femei.

Mai multă informație, găsiți în varianta integrală a buletinului.