Cooperarea intercomunitară poate îmbunătăți calitatea serviciilor de utilitate publică din Regiunea Centru

12345

11 Martie 2015 — La Brăviceni, rnul Orhei s-a desfășurat un atelier de lucru cu participarea reprezentanților Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor(MDRC), APL-urilor de nivelul I și II din raioanele Orhei, Rezina și Șoldănești, Agenției de Dezvoltare Regională Centru(ADR Centru), Agenției de Cooperare internațională a Germaniei(GIZ), experți și reptezentanți ai ONG din regiune.

Atelierul de lucru a fost organizat pentru a consulta planurile de dezvoltare a serviciului comun de Aprovizionare cu Apă și Canalizare (AAC) și Managementul Deșeurilor Solide (MDS) cu reprezentații autorităților publice locale, reprezentanții serviciilor deconcentrate și operatorii de servicii publice locale din zona respectiva de prestarea a serviciului.

Igor Malai, șef-adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Regională din cadrul MDRC, a menționat că atelierul de astăzi unde se vorbește despre managementul deșeurilor din regiune este foarte important din considerentul că tema abordată este una prioritară pentru locuitorii regiunii, dar și a oamenilor care s-au adunat și pot determina o schimbare în acest sens. "Mizăm mult pe experiența d-stră, pentru a închega o cooperare strînsă în toate domeniile. În cooperare este importantă distribuirea rolurilor, pentru ca fiecare să cunoască ce are de făcut. Astfel, prin eforturi comune putem soluționa mai ușor problemele în fiecare regiune", a mai adăugat reprezentantul MDRC.

"Reprezentanții din regiune prezenți la întrunire sînt cei care se implică activ ori de cîte ori se solicită acest lucru din partea lor. Acum după ce am avut mai multe delasări în străinătate împreună cu reprezentanți din RDC, unde am văzut practica și exemple concrete de cooperare intercomunitară, nu ne rămîne decît să adaptăm experiența colegilor din străinătate la condițiile din țara noastră și să ne concentrăm eforturile în această direcție", a subliniat directorul ADR Centru, Tudor Meșina.

Împreună cu participanții, experții GIZ Liliana Lucaciu și Ion Beschieru s-au concentrat pe determinarea planului de acțiuni ținînd cont de nevoile individuale din regiune. Pentru a oferi servicii publice de calitate și pentru a regionaliza serviciile existente, este nevoie de cooperare la nivel intercomunitar, iar aceste ateliere demonstrează dorința de implicare din partea reprezentanților din regiunea centru.

Din 2010, Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), în cooperare cu partenerii săi naționali și locali, implementează proiectul " Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MLPS). Obiectivul general al acestui proiect este de a îmbunătăți serviciile publice locale localitățile selectate în trei sectoare prioritare Aprovizionare cu Apă și Canalizare (AAC), Managementul Deșeurilor Solide (MDS) și Eficiență Energetică (EE).

Asistența se bazează pe ipoteza că îmbunătățirea accesului, calităţii şi eficienţei serviciilor publice locale necesită un set de activități cuprinzătoare în domeniul planificării și programării locale, cooperare eficientă privind furnizarea serviciilor, dezvoltarea capacității autorităților locale și furnizorilor de servicii, îmbunătățirea infrastructurii serviciilor, precum și mobilizarea comunității și implicarea cetățenilor.

În procesul de implementare a proiectelor asocierea administraţiilor publice locale în scopul gestionării serviciilor publice (aprovizionare cu apă și canalizare și management al deșeurilor) s-a dovedit a fi o provocare.

Programele Sectoriale pentru Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud pe sectoarele AAC și MDS au fost elaborate pe principiul de cooperare intercomunitară și regionalizare a serviciilor, confirmă necesitatea dezvoltării capacității APLurilor de a coopera.

Cooperarea intercomunitară poate îmbunătăți calitatea serviciilor de utilitate publică, iar promovarea acestora din perspectivă regională pot eficientiza utilizarea resurselor și moderniza modalitățile de prestare a serviciilor.

Această întrunire reprezintă demararea unui proces de sprijinire a implementării Programelor Sectoriale Regionale, în continuare PSR, prin facilitarea dialogului între actorii locali responsabili pentru prestarea în comun a serviciilor de AAC și MDS de calitate și asigurarea condițiile sanitare şi de mediu ale zonei de management al serviciilor recomandată de Programul Sectorial Regional.

Detalii și fotografii pe www.adrcentru.md 


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă